x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Poveste impresionantã de viaţã la “Te iubesc de nu te vezi”

Poveste impresionantã de viaţã la “Te iubesc de nu te vezi”

27 Mai 2018   •   11:39
Poveste impresionantã de viaţã la “Te iubesc de nu te vezi”
Sursa foto: MIHAI STETCU

Te iubesc de nu te vezi”, cel mai așteptat dating-show al momentului, care va fi moderat de Gabriela Cristea, va avea premiera mâine, de la 18:45, la Antena Stars. Noua emisiune, în care oamenii vor avea șansa să-și găsească sufletul pereche, va fi difuzată șase zile pe săptămână, de luni până sâmbătă, de la ora 18.45, iar poveştile de viaţã ale participanţilor îi vor lãsa pe telespectatori fãrã cuvinte.

Este şi cazul lui Claudiu, un tânãr de 36 de ani, cu o poveste impresionatã. S-a nãscut într-o familie tradiţionalistã, cu un tatã preot, care i-a ţinut din scurt toatã viaţa atât pe el, cât şi pe sora sa cu 12 ani mai micã. Momentul în care sora sa a fost admisã la facultate în strãinãtate a fost cel în care tatãl s-a vãzut nevoit sã accepte cã nu va putea fi toatã viaţã alãturi de ei. Din pãcate, plecarea a însemnat pentru sora sa descoperirea libertãţii, iar de aici şi pânã la un anturaj dubios, bãuturã şi chiar substanţe interzise a fost doar un singur pas. Dupã un an s-a întors în ţarã, însã în mai puţin de trei luni s-a stins din viaţã.

Din pãcate, tatãl l-a considerat atunci responsabil pe Claudiu pentru tot, acuzându-l cã nu l-a susţinut mai mult atunci când a fost nevoit sã ia decizia ca fiica lui sã studieze în strãinãtate. Distrus de pierderea surorii sale şi rãnit de acuzele tatãlui sãu, peste Claudiu a mai venit o veste fulger: iubita lui l-a pãrãsit, dupã trei ani de relaţie. La un an şi patru luni dupã despãrţire şi cu un look cu totul nou, Claudiu încearcã sãptãmâna aceasta sã îşi gãseascã jumãtatea în show-ul prezentat de Gabriela Cristea la Antena Stars. Dacã va reuşi sau nu, telespectorii vor afla urmãrind “Te iubesc de nu te vezi”, în fiecare zi, de luni pânã sâmbãtã, de la ora 18:45, la Antena Stars.

Cei care își caută jumătatea și vor să participe la emisiunea  „Te iubesc de nu te vezi” se pot înscrie în continuare,  fie sunând la numărul la  0756.036.364 (tarif normal), fie pe e-mail: casting@antenastars.ro sau, într-un mesaj, direct pe pagina de Facebook a show-ului-  https://www.facebook.com/TeIubescDeNuTeVeziAntenaStars.

×