x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Salman Khan, Amy Winehouse, Jason Derulo, Toto Cutugno, Aretha Franklin urcă pe scena de la „Te cunosc de undeva!”

Salman Khan, Amy Winehouse, Jason Derulo, Toto Cutugno, Aretha Franklin urcă pe scena de la „Te cunosc de undeva!”

19 Oct 2018   •   19:45
Salman Khan, Amy Winehouse, Jason Derulo, Toto Cutugno, Aretha Franklin  urcă pe scena de la „Te cunosc de undeva!”

Scena transformărilor posibile și imposibile de la “Te cunosc de undeva!” a pregătit pentru sâmbătă, 20 octombrie, de la ora 20.00, la Antena 1, noi personaje pline de strălucire, într-o nouă ediție prezentată de Alina Pușcaș și Cosmin Seleși  și jurizată de Ozana Barabancea, Andreea Bălan, Cristi Iacob și Aurelian Temișan.

Romică Țociu se va transforma în megastarul bollywoodian Salman Khan și va aduce ritmurile indiene pe scena de la „Te cunosc de undeva!”, Jean de la Craiova va îmbrăca un costum popular din zona Ardealului și va cânta în travesti, transformat în Sava Negrean Brudașcu și acompaniat de Taraful Silvian Voicu, în timp ce Mihai Trăistariu va încălța din nou pantofii cu tocuri înalte, ca să o readucă la “Te cunosc de undeva!” pe Amy Winehouse. Carmen Rădulescu se va transforma în regina muzicii latino-pop, Gloria Estefan, o artistă pe care Ozana Barabancea o adoră, Connect-R va face show precum Jason Derulo, iar Barbara Isasi, solista de la Mandinga, va fi pentru o seară o stea nemuritoare a muzicii universale, Aretha Franklin. Ana Baniciu și Raluka vor cânta varianta în duet a unui hit care a aparținut legendarei trupe Queen, transformate însă în fabuloșii interpreți Annie Lennox și David Bowie, Alin Gheorghișan va fi o nonconformistă vedetă a anilor ’90, optimista și neobosita Silvia Dumitrescu, pe când Alexandra Velniciuc îl va imita pe celebrul artist italian Toto Cutugno.

Pe scenă, alături de concurenți, va urca Furnix Team, baletul condus de Furnica, iar Gianina Corondan îi va pune la curent pe telespectatori cu noutățile din culisele emisiunii.

Momentul special care va deschide cea de-a șaptea ediție a actualului sezon al transformărilor îi va avea ca protagoniști pe Mirela Vaida și Alin Gheorghișan. Prezentatoarea emisiunii “Totul pentru dragoste – La bine și la rău” și concurentul de la “Te cunosc de undeva!” vor purta costume populare moldovenești și, acompaniați de taraful Silvian Voicu, îi vor aduce un omagiu interpretei Angela Moldovan. 

Care va fi desemnată cea mai bună transformare a acestei ediții, telespectatorii Antenei 1 vor afla sâmbătă, 20 octombrie, de la ora 20.00, numai la “Te cunosc de undeva!”.

 

 

 

 

×
Subiecte în articol: Te cunosc de undeva!