x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber STUDIU - Sexul şi violenţa din media nu duc la creşterea vânzărilor

STUDIU - Sexul şi violenţa din media nu duc la creşterea vânzărilor

21 Aug 2015   •   11:29
STUDIU - Sexul şi violenţa din media nu duc la creşterea vânzărilor

Un studiu al Universităţii din Ohio (SUA) conchide că sexul şi violenţa din televiziune, cinema şi presă nu fac să crească vânzările, dezminţind astfel o concepţie care a marcat timp de decenii publicitatea, relatează EFE.

Studiul postat joi de Asociaţia Psihologilor Americani (APA) pe site-ul său asigură că, deşi sexul şi violenţa atrag mai mult publicul, acest lucru nu se traduce printr-o apreciere mai mare faţă de produsul căruia i se face publicitate.

În general, conţinuturile violente sau cu încărcătură sexuală au un impact negativ sau sunt total lipsite de impact, potrivit concluziilor studiului. "Violenţa şi sexul nu ajută şi uneori chiar dăunează publicităţii", asigură studiul.

Experţii au studiat reacţiile a 8.500 de participanţi prin intermediul a circa o sută de experimente pentru a determina efectele sexului şi violenţei în privinţa atitudinii faţă de marcă, a intenţiei de cumpărare şi a memorării de către clienţi.

Conţinutul sexual a afectat negativ memorarea produsului, în timp ce atitudinea faţă de marcă a fost negativă la reclamele cu conţinut violent, faţă de un conţinut clasificat drept neutru, conchide studiul.

×