x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Un cuplu visează să plătească avansul la casă,  cu banii de la “Guess My Age – Ghicește vârsta”

Un cuplu visează să plătească avansul la casă,  cu banii de la “Guess My Age – Ghicește vârsta”

11 Apr 2018   •   16:52
Un cuplu visează să plătească avansul la casă,   cu banii de la “Guess My Age – Ghicește vârsta”

Oana Bineață (37 de ani) și Robert Miklos (48 de ani) vin joi, 12 aprilie, de la ora 22.00, la “Guess My Age – Ghicește vârsta”, să-și testeze intuiția și spiritul de observație și să câștige cei 100.000 de lei puși în joc.

Cu banii pe care speră să-i obțină la show-ul prezentat de Dan Negru, Oana și Robert își doresc să plătească avansul pentru o casă.

Ea este absolventă de Teatru, el de Biologie. Sunt împreună de 11 ani și au o fetiță, Ania, în vârstă de 9 ani. Nu s-au căsătorit până acum, pentru că nu au avut timp pentru asta. Spun despre ei că sunt un cuplu care se completează. Deși se și contrazic în anumite privințe, sunt de părere că au relația perfectă. Oana și Robert mai spun că se distrează de dimineață până seara, iar Ania participă alături de ei la distracția de zi cu zi.

  La “Guess My Age – Ghicește vârsta”, Oana și Robert se vor baza foarte mult pe fler, dar și pe experiența de viață.

Dacă vor reuși ei să câștige banii pe care și-i doresc pentru avansul la casă, telespectatorii Antenei 1 vor afla joi, 12 aprilie, de la ora 22.00, într-o nouă ediție “Guess My Age – Ghicește vârsta”, prezentată de Dan Negru.

 

×
Subiecte în articol: Guess My Age – Ghicește vârsta