x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Un medic stomatolog și un altul specializat în estetică facială își testează intuiția, la “Guess My Age – Ghicește vârsta”

Un medic stomatolog și un altul specializat în estetică facială își testează intuiția, la “Guess My Age – Ghicește vârsta”

09 Ian 2018   •   16:39
Un medic stomatolog și un altul specializat în estetică facială își testează intuiția, la “Guess My Age – Ghicește vârsta”

Pe 10 ianuarie, de la ora 20.00, la Antena 1, primii doi concurenți din rândul oamenilor obișnuiți își vor testa intuiția la “Guess My Age – Ghicește vârsta”, în primul sezon al show-ului prezentat de Dan Negru.

 

Irina Gavriluț (36 de ani), medic stomatolog, și Andrei Gregorian (36 de ani), medic stomatolog, cu specializare în estetică facială, doi buni prieteni și foști colegi de facultate, și-au propus să câștige cât mai mult, la “Guess My Age – Ghicește vârsta”, show-ul în care intuiția face toți banii. Pentru Irina și Andrei, participarea la acest show este o mare provocare căci, de data aceasta, ei nu vor putea atinge fețele oamenilor, așa cum o fac zi de zi, prin natura meseriei lor. Ei vor avea voie doar să-i privească, pentru a le ghici vârsta corectă.

 

Jackpot-ul ediției este de 30.000 de euro, bani pe care cei doi concurenți îi vor putea păstra dacă vor reuși să ghicească cu exactitate vârsta a șapte persoane, printre acestea și vedete, care vor veni în fața lor. Pentru fiecare an greșit li se va scădea din bani, conform unor trepte de penalizare. De asemenea, ei vor avea la dispoziție câteva indicii – Hit, Star, Film, Știre, Sport, Zoom – de care se vor putea folosi pentru fiecare necunoscut care va apărea în fața lor. Fiecare indiciu  conține informații legate de anul în care s-a născut necunoscutul, care i-ar putea ajuta pe concurenți să ghicească vârsta celui aflat din fața lor.

Cei doi concurenți știu ce vor face cu banii pe care îi vor câștiga la “Guess My Age – Ghicește vârsta”. Irina vrea să-și achizitioneze un aparat pentru fațete dentare, pentru propria clinică, iar Andrei să ajungă în California, la un stagiu ținut de un medic estetician renumit.

Câți bani vor reuși să câștige cei doi concurenți, dar și cine vor fi aceia cărora Irina și Andrei vor trebui să le ghicească vârsta cu exactitate, telespectatorii Antenei 1 vor afla miercuri, 10 ianuarie, de la ora 20.00, numai la “Guess My Age – Ghicește vârsta”, show-ul prezentat de Dan Negru.

×
Subiecte în articol: Guess My Age – Ghicește vârsta