x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Muzica Cei mai bogaţi cinci DJ din industria muzicii electronice, pe scena Untold din acest an

Cei mai bogaţi cinci DJ din industria muzicii electronice, pe scena Untold din acest an

09 Mar 2016   •   16:47
Cei mai bogaţi cinci DJ din industria muzicii electronice, pe scena Untold din acest an

Cel mai tânăr superstar al muzicii electronice, Martin Garrix, va concerta pentru prima dată în România, la festivalul Untold, care avea loc în Cluj în luna august, au anunţat miercuri organizatorii evenimentului.

Garrix va urca pe scenă alături de Armin van Buuren, Afrojack, Hardwell şi de Tiesto, cel care l-a inspirat să devină DJ. Cei cinci sunt, potrivit unui studiu al revistei Forbes, cei mai bogaţi DJ din industria muzicii electronice.

"UNTOLD îşi respectă promisiunea făcută fanilor din întreaga lume şi aduce pe aceeaşi scenă cei mai doriţi cinci regi ai muzicii electronice, alături de alţi 150 de artişti, dintre care amintim Faithless, Parov Stelar, Clean Bandit, Scooter, Dubfire, Rudimental DJ, Chase and Status DJ. Cele cinci staruri electro-dance care vin în vară la Untold au ajuns pe primele locuri şi într-un clasament făcut de revista Forbes, unde au fost clasaţi ca fiind cei mai bogaţi DJ din industrie. Adunate, averile lor sunt estimate la peste 150 de milioane de dolari", se arată într-un comunicat al organizatorilor, transmis AGERPRES.

Martin Garrix, supranumit şi "tânărul savant" al muzicii electronice, pe numele lui real, Martjin Garritsen, a fost votat în 2015 de fanii din întreaga lume pe locul al III-lea în clasamentul DJ MAG TOP 100.

La doar 19 ani, pasiunea pentru muzică i-a adus lui Martin Garrix o fabuloasă avere, premii internaţionale şi un avion personal cu care călătoreşte la cele mai apreciate festivaluri din lume. Cele mai importante distincţii câştigate de până acum sunt cea din 2013, de la Dance Music Awards, unde a fost ales DJ-ul anului şi cea din 2015, de la MTV Europe Music Awards, unde a luat premiul pentru cea mai bună muzică electronică.

Artistul olandez l-a văzut pentru prima dată pe TIESTO în 2004, când avea 8 ani, la Jocurile Olimpice de la Atena, moment în care şi-a propus să-i calce pe urme. Visul lui s-a împlinit 11 ani mai târziu când a produs prima melodie cu legendarul DJ, numită 'The Only Way Is Up'. În această vară, la festivalul Untold, elevul şi profesorul se vor întâlni pe aceeaşi scenă.

Deşi a debutat în muzica electro-dance doar de patru ani, Martin Garrix are deja colaborări cu artişti importanţi. În mai 2015, el a coprodus şi piesa lui Avicii, "Waiting for Love".

Festivalul Untold, care a avut prima ediţie anul trecut, când Cluj-Napoca a deţint titlul de Capitală europeană a tineretului, a fost desemnat Best Major Festival în cadrul 'European Festival Awards' 2015, eveniment ce a avut loc în Groningen, Olanda.

UNTOLD 2016 va avea loc în perioada 4-7 august, când pe scenă vor urca peste 150 de artişti internaţionali de renume.

×
Subiecte în articol: Untold