x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Muzica Cine e Lu-Chan, raperul care l-a făcut pe Cheloo să spună:  ”Eu mă bucur că exiști, ești chiar ce trebuie”

Cine e Lu-Chan, raperul care l-a făcut pe Cheloo să spună:  ”Eu mă bucur că exiști, ești chiar ce trebuie”

13 Apr 2018   •   12:08
Cine e Lu-Chan, raperul care l-a făcut pe Cheloo să spună:   ”Eu mă bucur că exiști, ești chiar ce trebuie”

Cu disciplină de sportiv și foarte mult talent, Lu-Chan a avut primul concert în 2006, iar de atunci, spune el, nu s-a mai oprit. După ce a reușit să impresioneze atât jurații, cât și publicul, sâmbătă, de la 20.00, la Antena 1, Lu-Chan intră din nou în luptă și încearcă să își păstreze locul obținut la The Four – Cei 4”.

”M-am născut în Reșița, în '89, iar familia mea este împărțită între rădăcini și tovarăși. Mama mea este prietenul meu cel mai bun, iar tata reprezintă realitatea și practica. Tovarășii mei sunt tot timpul lângă mine, ei mă fac să progresez”, povestește Lu-Chan, care face muzică rap încă din 2006, după ce a avut norocul să cunoască un producător care l-a ajutat să scoată primele melodii pe care le-a cântat în concerte.

”M-a pasionat sportul încă de la vârsta de 4 ani, pe când părinții mei m-au dat la karate, dar după ce am terminat liceul, am plecat în străinătate să muncesc în căutarea unui trai mai bun. M-am dat seama în scurt timp că este o alegere proastă am convenit cu părinții că e nevoie să urmez o facultate pentru a dezvolta mai mult latură intelectuală din artist”, ne-a spus Lu-Chan care a început astfel să se concentreze pe muzica rap și chiar a câștigat câteca concursuri de MC.

A vrut să fie pe scena ”The Four – Cei 4” pentru a face auzită muzica hip-hop, iar ambele melodii prezentate și compuse de el au fost apreciate de cei patru jurați. Prima i-a dat ocazia lui Lu-Chan să intre la un duel pe care și l-a dorit foarte tare. ”Ți-ai câștigat brusc un aliat, e tipul de rap pe care îl aștept să revină în muzică. Eu mă bucur că exiști, ești chiar ce trebuie!”, i-a spus Cheloo. Iar admirația este reciprocă: ”Cheloo este preferatul meu dintre jurați, fiind ca o piatră de temelie în genul de muzică pe care-l reprezint și părerea lui, pentru mine contează foarte mult”.  

Bătălia pentru un loc printre Cei 4 continuă și mâine, de la ora 20.00, când noi challengeri, tineri muzicieni talentați și dornici să se afirme, vor încerca să obțină un loc ocupat de cei patru artiști aflați pe scaune, astfel că niciunul dintre ei nu va fi în siguranță! Fiecare challenger va cânta o melodie, iar jurații Antonia, Feli, Cheloo și Carla’s Dreams vor evalua prestația sa. Doar challengerii care primesc toate cele patru voturi ale juraților au dreptul să provoace la un duel pe unul dintre ”Cei 4”.

Publicul din sală este cel care ia decizia finală în urma duelului muzical dintre challenger și unul dintre cei patru. Publicul votează prin intermediul aplicației ”The Four – Cei 4”, iar cântărețul cu cele mai multe voturi se va așeza pe scaun. În situația în care unul dintre ”Cei 4” își piede locul, există o șansă de salvare: Artiștii care au ocupat de-a lungul competiției un scaun pot fi votați de telespectatori prin intermediul aplicației ”The Four – Cei 4” timp de 24 de ore din momentul părăsirii competiției, iar patru dintre ei, care au obținut cele mai multe voturi, pot fi întorși direct în semifinală. Challengerii care nu reușesc să obțină un scaun, nu pot fi readuși în competiție.

 Lupta pentru a rămâne unul dintre ”Cei 4” vine însă și cu o mulțime de avantaje, iar cu fiecare săptămână în plus în care reușesc să își păstreze scaunul, aceștia vor avea ocazia să lucreze cu specialiștii industriei muzicale românești.   

×
Subiecte în articol: Lu-Chan cheloo