x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Muzica Coldplay și Ed Sheeran, printre alții, reeditează piesele lui Elton John în albumul „Revamp”

Coldplay și Ed Sheeran, printre alții, reeditează piesele lui Elton John în albumul „Revamp”

17 Mar 2018   •   17:30
Coldplay și Ed Sheeran, printre alții, reeditează piesele lui Elton John în albumul „Revamp”

Coldplay, Ed Sheeran sau Lady Gaga, printre alţii, vor interpreta cele mai mari succese ale celebrului artist Elton John într-un album intitulat 'Revamp' care va fi lansat pe piaţă la 6 de aprilie, a informat cântăreţul britanic citat de EFE. 

Lista artiştilor care cântă pe acest album este completată de Pink, Florence + The Machine, Mary J Blige, Miley Cyrus, Queens of the Stone Age, Lady Gaga, Alessia Cara, The Killers, Mumford & Sons, Sam Smith, Q-Tip şi Demi Lovato. 

Acest grup de muzicieni de toate genurile, de la hip hop la rock, 'vor conferi o nouă lumină' asupra 'incomparabilei influenţe' a muzicii lui Elton John şi a textierului Bernie Taupin. 

'Acest lucru înseamnă că muzica noastră este încă relevantă şi că piesele noastre au încă audienţă. Le mulţumim acestor artişti pentru generozitatea lor', a declarat Elton John. 

Albumul 'Revamp' este însoţită de 'Restoration', o producţie discografică în care artişti de muzică 'country' precum Rosanne Cash, Emmylou Harris, Miley Cyrus şi Willie Nelson vor reedita cântece ale lui Elton John. 

În luna ianuarie, Elton John, în vârstă de 70 de ani, şi-a anunţat retragerea de pe scenă după 50 de ani de carieră, cu un turneu mondial grandios, care va dura trei ani şi în cadrul căruia va susţine 300 de concerte.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: coldplay ed sheeran elton john revamp