x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Muzica Concerte Alternosfera si Robin and the Backstabbers la Festivalul International al Luminii

Concerte Alternosfera si Robin and the Backstabbers la Festivalul International al Luminii

08 Apr 2015   •   13:29
Concerte Alternosfera si Robin and the Backstabbers la Festivalul International al Luminii

Ca urmare a hotărârii UNESCO, anul 2015 a fost proclamat în mod oficial Anul Internațional al Luminii, scopul acestei acțiuni fiind acela de a se promova o mai bună înțelegere la nivel public și politic a rolului central al luminii în cadrul lumii moderne. Astfel, Primăria Municipiului București organizează, în perioada 23-25 aprilie, prin ArCuB – Centrul Cultural al Municipiului București, prima ediție a Festivalului Internațional al Luminii, Spotlight. Festivalul va fi lansat printr-un concert incendiar susținut de Robin and the Backstabbers (foto) și Alternosfera pe 23 aprilie, de la ora 20.00, pe Strada Franceză din Centrul Istoric al Bucureștiului. Timp de trei zile, de la Biblioteca Centrală Universitară până la Piața Națiunilor Unite, Calea Victoriei se va aprinde, transformându-se într-o expoziție-gigant, iar spațiile publice vor fi revitalizate prin intermediul instalațiilor interactive și al spectacolelor de lumini. Spotlight se bucură de un parteneriat cu unul dintre cele mai cunoscute festivaluri de acest tip din Europa - Signal Festival din Praga - care în acest an va asigura prezența unor instalații inedite, cu dimensiune internațională.

×