x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Muzica Cristian Minculescu a împlinit 60 de ani

Cristian Minculescu a împlinit 60 de ani

09 Ian 2019   •   11:32
Cristian Minculescu a împlinit 60 de ani

Legendar solist şi compozitor de muzică rock, Cristian Alexandru Minculescu s-a născut la 9 ianuarie 1959.
Toată existenţa lui este indisolubil legată de muzică, vocea sa având un timbru inconfundabil.
A dat probă pentru a fi solist al formaţiei Iris chiar de ziua lui, în 1980, reuşind să-i convingă pe membrii trupei cu vocea sa. Pentru a putea cânta cu formaţia, a renunţat la cursurile Facultăţii de Hidrotehnică din cadrul Universităţii Tehnice de Construcţii din Bucureşti.

Primul său concert cu Iris s-a desfăşurat la 5 februarie 1980, notează /www.rockmania.net. Revista "Săptămâna", care avea unul dintre cele mai apreciate topuri muzicale din presa comunistă, l-a desemnat pe Cristi Minculescu drept cel mai bun solist din 1981.
Înainte de a se stabili la Iris, cântase un an (în 1979) la trupa Harap-Alb.

A mai activat în formaţiile Voltaj (1982-1983), trupă pe care a fondat-o alături de chitaristul compozitor Adrian Ilie, şi Totuşi (1984, în Cenaclul Flacăra), alături de Andrei şi Ioana Păunescu.
În 1992, împreună cu Minculescu, în cadrul Festivalului de la Cannes, Iris a ocupat locul II la secţiunea rock şi i-a fost consacrat un reportaj ce a fost difuzat pe postul MTV, fiind prima formaţie românească difuzată de celebrul post. 

Cristi Minculescu a fost primul solist al unei trupe rock româneşti care a preluat modelul rock-operă dat de Freddie Mercury (Queen) în duet cu soprana Montserrat Caballe, înregistrând mai multe piese în duet cu soprana Felicia Filip, piese apărute pe albumul ''Iris Athenaeum'' (2000). 

La data de 6 octombrie 2007, Cristi Minculescu, alături de ceilalţi componenţi ai trupei Iris - Doru Borobeică, Ion Dumitrescu, Relu Marin şi Valter Popa - a fost decorat cu Ordinul Meritul Cultural în grad de Cavaler pentru promovarea rockului timp de treizeci de ani. A fost pentru prima dată când în România şeful statului acorda o astfel de decoraţie unei formaţii de muzică rock.
La 14 martie 2010, Cristi Minculescu a primit trofeul "Artistul anului" 2009 în cadrul celei de-a opta ediţii a Galei Premiilor Muzicale oferite de Radio România Actualităţi.

Unul dintre cei mai cunoscuţi şi mai înfocaţi suporteri ai echipei de fotbal Universitatea Craiova, Cristi Minculescu a compus special pentru această echipă melodia "Iris-Maxima", care dă şi titlul unui album al trupei Iris, despre care spune că ''este un omagiu adus celei mai iubite şi mai frumoase echipe a fotbalului românesc''.
Cristi Minculescu a fost internat într-o clinică din Germania, suferind de o boală de ficat moştenită de la tatăl său. Soţia artistului, Rodica, şi-a dat acordul să-i doneze o parte din ficat în vederea transplantului. Operaţia principală s-a desfăşurat, cu succes, la 24 martie 2009.
În ziua de 8 octombrie 2009, Iris a susţinut la Sala Polivalentă din Bucureşti primul mare concert după operaţia de transplant de ficat suferită de vocalist. Cu ocazia acestui spectacol a fost lansată şi "Integrala IRIS", practic un boxset cuprinzând toată discografia trupei.
În 2010, Cristi Minculescu a primit Premiul Artistul anului 2009 din partea Radio România Actualităţi, în cadrul unui spectacol organizat la Sala Radio.

În 2012, a părăsit formaţia Iris. S-a mutat cu familia în Germania, unde a format grupul Lotus. În 2013, Cristi şi fostul său coleg de la trupa Iris, Nuţu Olteanu, au format Cristi Minculescu & Nuţu Olteanu Super Grup, cu care a susţinut concerte în ţară, interpretând şi piese consacrate ale trupei Iris - "Strada ta", "Trenul fără naş", "Lumina zilei", "Pe ape" - dar şi din repertoriul trupelor rock străine. În 2015, Cristi Minculescu revine în Iris, de unde pleacă din nou în vara lui 2017.
Din 2018, activează în trupa Cristi Minculescu, Valter& Boro - Bună seara, prieteni!, cu care a lansat, la 12 noiembrie 2018, clipul piesei "Învingători". 

AGERPRES

×
Subiecte în articol: cristian minculescu iris