x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Muzica De Ziua Limbii Române – jazz şi poezie la Bari

De Ziua Limbii Române – jazz şi poezie la Bari

de Maria Sârbu    |    21 Aug 2014   •   18:26
De Ziua Limbii Române – jazz şi poezie la Bari
Sursa foto: www.ioanstoica.ro

Cu prilejul Zilei Limbii Române, celebrată la 31 august, vor avea loc la Bari, în Italia, o suită de evenimente muzicale şi literare, organizate de Institutul Cultural Român. La 27 august, un trio botezat “Tri” (foto), din care fac parte Adrian Naidin (violoncel şi voce), Irina Sârbu (voce) şi Ciprian Parghel (contrabass şi voce), vor încânta publicul cu un recital de jazz. Cei trei şi-au ales “piese de Zavaidoc şi Anton Pann, melodii din Ardeal şi muzică lăutărească românească în interpretare modernă, alături de piese de inspiraţie folclorică semnate de Adrian Naidin”, după cum informează ICR.

La 28 august este programat un concert de jazz susţinut de “Paolo Profeti Quintet” şi un recital de poezie românească. “Paolo Profeti” este un ansamblu instrumental italian-român, format din Paolo Profeti, saxofonist şi compozitor italian stabilit în România, Florian Radu (trombon), Michael Acker (contrabas), Octavian Scurtu (baterie) şi Sorin Romanescu (chitară). Piesele lui Paolo Profeti vor fi întregite cu versuri de Mariana Marin, Virgil Mazilescu, Mircea Ivănescu, Leonid Dimov şi Răzvan Ţupa, în lectura actriţei Anda Saltelechi (în original) şi a traducătoarei Clara Mitola (în italiană).

Cele două evenimente se vor desfăşura la Bar pizzeria Pane e Pomodoro, Lungomare Perotti 56, din Bari, începând cu ora 20:00. Intrarea este liberă.

×