x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Muzica Discuri pentru player

Discuri pentru player

04 Apr 2008   •   00:00

John Fogerty

Revival. Universal Music Romania prezintă un produs special pentru iubitorii muzicii de calitate. Fostul solist al grupului Creedence Clearwater Revival revine cu un nou disc long play după o pauză de trei ani. Albumul, nominalizat la premiile Grammy din acest an la categoria Best Rock Album, conţine 12 piese care amintesc de perioada în care Creedence era cea mai îndrăgită formaţie din lume. Şi atunci, şi acum, John Fogerty a compus muzica şi e autorul versurilor.

 

 

Bon Jovi

Lost Highway The Concer. Acest DVD prezintă concertul susţinut de celebra formaţie Bon Jovi la Chicago, în vara anului trecut, în cadrul turneului american de promovare a celui mai recent album “Lost Highway”. Concertul prezintă interpretarea integrală a noului album precum şi trei mari hituri Bon Jovi: “It’s My Life”, “Wanted Dead or Alive” şi “Who Says You Can’t Go Home”. Este al patrulea DVD din istoria grupului american.

 

 

 

Bryan Adams

11. Celebrul muzician canadian revine în actualitate cu cel de-al unsprezecelea album de studio, disponibil la noi în format Special pentru Romania, 29,9 lei. Acesta conţine piese energice şi balade rock purtând inconfundabila “amprentă Adams”. Primul single este “I Thought I’d Seen Everything” şi e deja difuzat în SUA şi Europa. Pe trei dintre piesele acestui album Adams colaborează cu Jim Vallance, cei doi fiind “responsabili” pentru hituri ca “Heaven”,“Summer of 69” şi  “Run To You.”

 

 

Mike Oldfield

Music of the Spheres. După “Light & Shade” (2005), Oldfield revine cu un nou material inspirat din faimosul “Tubular Bells”. Abordarea neconvenţională a muzicii este caracteristică lui Oldfield care nu se “dezminte” nici cu acest nou disc. Cu  “influenţe diverse, de la Holst şi Rachmaninov până la Steve Reich şi William Orbit”, Oldfield cântă (la pian şi chitară) acompaniat de orchestră şi cor cu celebra soprană Hayley Dee Westenra (Noua Zeelandă) – voce şi Lang Lang (Hong Kong) – pian.

×
Subiecte în articol: muzica