x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Muzica EUROVISION 2017 România s-ar putea califica în finală; Bulgaria, marea favorită a semifinalei de joi

EUROVISION 2017 România s-ar putea califica în finală; Bulgaria, marea favorită a semifinalei de joi

11 Mai 2017   •   18:13
EUROVISION 2017 România s-ar putea califica în finală; Bulgaria, marea favorită a semifinalei de joi

Artiştii români Ilinca & Alex Florea se remarcă printre reprezentaţiile celei de-a doua semifinale a concursului Eurovision ce se va desfăşura joi seara la Centrul de Expoziţii din Kiev. Cu o piesă ce îmbină sonorităţile pop, rock şi hip hop cu cântecul tirolez, cei doi ar putea ajunge în finală, potrivit caselor de pariuri, după cum scrie joi agenţia spaniolă de presă EFE. 

Totuşi, cu excepţia vreunei surprize, marea favorită a celei de-a doua semifinale a concursului ar fi Bulgaria, după ce prima semifinală a regrupat cei mai buni participanţi. A doua semifinală, în care 18 ţări concurează pentru cele 10 locuri din marea finală, se anunţă mult mai echilibrată decât prima, unde au fost prezenţi practic toţi marii favoriţi inclusiv, Suedia, Armenia şi Portugalia, conform sursei citate. 

Bulgarul Kristian Kostov, de doar 17 ani, este cel mai tânăr dintre concurenţi şi se prezintă cu balada 'Beautiful Mess', fiind singurul participant care ar putea câştiga marea finală de sâmbătă. Doar reprezentantul Italiei, favoritul caselor de pariuri, şi portughezul Salvador Sobral, pentru mulţi o revelaţie, pornesc într-o poziţie avantajoasă pentru a-i face concurenţă lui Kostov. 

Numeroasa comunitate rusă împrăştiată în întreaga Europă ar putea vota cu participantul bulgar după ce reprezentantei ruse, Iulia Samoilova, i-a fost interzisă intrarea pe teritoriul ucrainean, pentru că a susţinut un concert în peninsula Crimeea, anexată de Moscova în 2014. 

Kostov s-a născut şi a locuit până de curând la Moscova unde a venit acum patru ani la un concurs de voce pentru copii însoţit de celebrul Dima Bilan, câştigătorul ediţiei Eurovision din 2008. 

Mass-media ruse au dezvăluit că tânărul Kostov a cântat şi el în Crimeea după anexare, fapt confirmat de Serviciile de securitate ucrainene (SBU). Totuşi s-a precizat că bulgarul a fost în peninsulă înainte de legea care interzice intrarea pe teritoriul ucrainean celor care au vizitat ilegal Crimeea, ceea ce nu este valabil şi pentru Samoilova. 

Deşi televiziunea publică rusă a boicotat actuala ediţie pentru expulzarea candidatei sale, se aşteaptă ca mulţi ruşi din alte ţări europene să-l voteze pe tânărul născut la Moscova, fiul al unui bulgar şi al unei kazahe. 

O atenţie deosebită merită de asemenea Ungaria, cu o piesă care se inspiră din muzica tradiţională romaní, dar cântată în maghiară; duetul estonian Koit Tomme &Laura, cu piesa lor 'Verona', ce pare o versiune contemporană a lui Romeo şi Julieta; şi trioul de surori olandeze O'G3NE, care cântă despre o lungă boală a mamei lor. 

Serbia, Macedonia, Austria, Malta, Israel, San Marino, Danemarca, Irlanda, San Marino, Croaţia, Elveţia, Norvegia, Lituania şi Belarus (ai cărei reprezentanţi vor cânta în belarusă fiind printre singurii care au renunţat la limba engleză), completează afişul semifinaliştilor de joi seară. www.agerpres.ro

×