x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Muzica Kings Of Leon, mesaj de solidaritate cu Manchester

Kings Of Leon, mesaj de solidaritate cu Manchester

30 Mai 2017   •   22:51
Kings Of Leon, mesaj de solidaritate cu Manchester

La festivalul BBC Radio 1’s Big Weekend din Marea Britanie, membrii Kings of Leon au dedicat hitul "Use Somebody" victimelor atacului din Manchester. Pe 9 iunie, cei patru au programat un concert chiar la Manchester Arena.

 

În weekend-ul 27 – 28 mai, la Burton Constable Hall, lângă Hull, în Marea Britanie, s-a desfăşurat a 17-a ediţie a tradiționalului festival BBC Radio 1's Big Weekend. Rockerii din Nashville au ţinut capul de afiş al ultimei zile de festival și și-au încheiat showul cu un moment special.

 

"Vreau să dedic această melodie oraşului Manchester", a spus solistul Caleb Followill mulțimii. “Vreau doar să spun că suntem alături de voi”. Peste 70.000 de persoane și-au unit vocile cu cele ale membrilor Kings of Leon pe versurile piesei “Use Somebody”, piesă de pe albumul "Only By The Night". 22 persoane și-au pierdut viața și alte 120 au fost rănite în atacul din 22 mai, considerat unul dintre cele mai grave atentate de pe teritoriul britanic.

 

Cei patru mai au în programul turneului lor din această vară festivaluri precum Orange Warsaw Festival în Polonia, Rock in Vienna în Austria, Pink Pop în Olanda, INMUSIC Festival în Croația (imediat după concertul din România, de pe 17 iunie), legendarul Rock Werchter în Belgia și British Summer Time Hyde Park în Marea Britanie. Fanii Kings of Leon și LP sunt sfătuiți să-și cumpere bilete doar de pe site-ul www.bilete.ro și din rețeaua Bilete.ro.

 

×
Subiecte în articol: Kings Of Leon