x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Muzica Miley Cyrus va interpreta noul său single 'Malibu' la gala Billboard Music Awards

Miley Cyrus va interpreta noul său single 'Malibu' la gala Billboard Music Awards

10 Mai 2017   •   20:55
Miley Cyrus va interpreta noul său single 'Malibu' la gala Billboard Music Awards

Cântăreaţa şi actriţă americană Miley Cyrus va urca pe scena premiilor Billboard pentru a interpreta în premieră live noul său single, 'Malibu', au informat miercuri organizatorii. într-un comunicat citat de EFE. 

'Malibu', care va fi lansat oficial joi, este prima piesă de pe noul album al artistei care este prevăzut să iasă pe piaţă la sfârşitul anului. Este vorba de primul său album, de la 'Miley Cyrus &Her Dead Petz', din 2015. 

Gala Billboard Music Awards va avea loc la 21 mai pe arena T-Mobile din Las Vegas (SUA). 

"Miley Cyrus este şi va fi întotdeauna o artistă care surprinde publicul. Talentul său incredibil şi amprenta asupra culturii pop sunt inegalabile", a declarat producătorul executiv al ceremoniei, Mark Bracco. 

Miley Cyrus se pregăteşte să lanseze în 2017 un material inedit, după ce în 2016 a debutat ca membră în juriul programului de televiziune american 'The Voice' şi a făcut parte din distribuţia serialului lui Woody Allen, 'Crisis in Six Scenes'. 

Tânăra cântăreaţă va fi una din atracţiile premiilor Billboard, unde celebra divă canadiană Celine Dion va interpreta piesa din coloana sonoră a filmului 'Titanic' (1997), 'My Heart Will Go On', pentru a marca 20 de ani de la premiera sa. 

Cu 22 de nominalizări fiecare, o cifră care constituie un nou record pentru premiile Billboard, rapperul Drake şi duetul de DJ The Chainsmokers se plasează în fruntea listei acestor premii care recompensează artiştii cei mai de succes ai anului din SUA, în funcţie de vânzările de albume, single-uri, difuzări radio, turnee şi apariţiile pe reţelele de socializare.AGERPRES

×