x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Muzica “Noi suntem alternativa”, prima ediţie în Colectiv

“Noi suntem alternativa”, prima ediţie în Colectiv

26 Aug 2014   •   18:33
“Noi suntem alternativa”, prima ediţie în Colectiv

"We Are The Alternative" va avea loc pe 9 octombrie în clubul Colectiv la prima ediţie urmând să susţină recitaluri Changing Skins, Up To Eleven şi Bodark. Evenimentul reprezintă o iniţiativă Maximum Rock & Promusic Events, care au făcut următorul anunţ: “Muzica de la radio şi de la televizor nu este pe gustul vostru? V-aţi săturat de promovarea excesiva a deseori lipsit de valoare? Dacă da, trebuie să ştiţi că există o soluţie! Aceasta este "We Are The Alternative", un eveniment periodic care aspiră să scoată la lumină cei mai valorosi artişti din Romania! Deoarece aceştia reprezintă, de fapt, viitorul muzicii autohtone, este nevoie ca publicul să ajungă să cunoască adevaratele valori ale scenei locale. vor arăta celor din public, şi nu numai, că există o variantă la trendurile fără substanţă care fac momentan legea pe piaţa românească”.



×