x close

Sting, Tom Jones şi Kylie Minogue au încântat publicul la un concert dedicat aniversării reginei Elisabeta a II-a

0
22 Apr 2018 - 16:30
Sting, Tom Jones şi Kylie Minogue au încântat publicul la un concert dedicat aniversării reginei Elisabeta a II-a


Regina Elisabeta a II-lea şi-a sărbătorit sâmbătă cea de-a 92-a aniversare şi a asistat în cursul serii la un concert organizat în onoarea sa, care a reunit mai multe vedete, printre care Sting, Shaggy, Tom Jones şi Kylie Minogue, la prestigioasa Royal Albert Hall din Londra, informează AFP.

Aşa cum a cerut tradiţia, ziua de naştere a Majestăţii Sale a fost salutată cu 41 de salve de tun în Hyde Park şi cu 62 în Turnul Londrei, în timp ce, la momentul schimbării gărzii de la castelul Windsor, o fanfară militară a cântat "La mulţi ani".

Seara, la finalul concertului, regina a urcat pe scenă, în timp ce fiul şi moştenitorul ei, prinţul Charles, a dirijat mulţimea care scanda "hip hip hooray".

Prinţul Philip (96 de ani), care se recuperează după o operaţie la şold, nu a asistat la eveniment. La rândul său, Kate, soţia prinţului William, aflată în ultimele zile de sarcină, nu a putut fi prezentă la acest moment aniversar.

Concertul, la care au asistat, alături de regină, mai mulţi membri ai familiei regale - printre care prinţul Charles şi soţia sa, Camilla, prinţul Andrew şi fiicele sale, prinţesa Beatrice şi prinţesa Eugenie, prinţul William, dar şi prinţul Harry cu logodnica sa, Meghan Markle - a fost deschis de legendarul Tom Jones.

Născută la 21 aprilie 1926 şi regină din 1952, decana monarhilor are obiceiul de a-şi serba aniversarea în doi timpi: în privat în ziua aniversării, apoi într-o ceremonie oficială în luna iunie, pentru a evita capriciile vremii.

În acest an, regina s-a abătut de la tradiţie, asistând la un concert aniversar la Royal Albert Hall.

Evenimentul a fost organizat sub egida Commonwealth-ului, ai cărui 53 de membri s-au reunit în această săptămână în cadrul unui summit desfăşurat la Londra.

Din acest motiv, artiştii care au urcat pe scenă au provenit din toate ţările acestei organizaţii, care reuneşte fostele colonii ale Marii Britanii - precum Sting (Marea Britanie), Kylie Minogue (Australia) sau Shaggy (Jamaica).

Conducerea Commonwealth-ului a anunţat vineri că prinţul Charles, fiul cel mare şi moştenitorul reginei, îi va urma suveranei la şefia organizaţiei, o funcţie simbolică şi ne-ereditară.

Suverana şi-a redus în ultimii ani numărul angajamentelor oficiale şi îi predă puţin câte puţin ştafeta lui Charles, în vârstă de 69 de ani, chiar dacă experţii în monarhie dau asigurări că Elisabeta a II-a nu va lua în calcul abdicarea sau regenţa.AGERPRES


 

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 





Mai multe titluri din categorie

Jurații impart ultimele cuțite în sezonul de poveste “Chefi la cuțite”

Jurații impart ultimele cuțite în  sezonul de poveste “Chefi la cuțite”
Galerie Foto În această seară, de la ora 20:00, ultimii bucătari înscriși în cursa sezonului de poveste Chefi la cuțite se vor lupta pentru un pașaport de trecere către etapa următoare. Bontea, Dumitrescu și...

Snoop Dogg susține un concert la București pe 29 august

Snoop Dogg susține un concert la București pe 29 august
Rapper-ul Snoop Dogg cântă la Arenele Romane din Bucureşti pe 29 august, informează site-ul eventim.ro.  Potrivit platformei dedicate vânzării de bilete pentru diverse evenimente, un loc la concert în...

Șeful secției de Terapie Intensivă Nou-Născuți de la "Marie Curie" își spune povestea de viață la ”Totul pentru dragoste”

Șeful secției de Terapie Intensivă Nou-Născuți de la "Marie Curie" își spune povestea de viață la ”Totul pentru dragoste”
Cătălin Cîrstoveanu, șeful secției de Terapie Intensivă Nou-Născuți de la "Marie Curie" care este supranumit și “Îngerul copiilor” este invitat în ediția de astăzi a emisiunii ”Totul pentru...

Isabela Iacupovici, cea mai sensibilă finalistă ”iUmor”: ”Am simțit efectiv momente de fericire pe scenă”

Isabela Iacupovici, cea mai sensibilă finalistă ”iUmor”:  ”Am simțit efectiv momente de fericire pe scenă”
Galerie Foto Finala iUmor. Isabela Iacupovici, actriţa care i-a luat prin surprindere chiar şi pe juraţi cu apariţia sa pe scenã, a fost trimisă de telespectatori în finala de duminică, 27 mai, de la 20.00, la Antena 1. ...

Se împart ultimele cuțite și se dă startul probelor eliminatorii la „Chefi la cuțite”

Se împart ultimele cuțite și se dă startul probelor eliminatorii la „Chefi la cuțite”
Galerie Foto Competiția se încinge luni și marți de la ora 20:00 la „Chefi la cuțite”, căci ultima etapă de jurizări pe nevăzute va continua cu Bootcamp-ul, unde cei calificați se vor duela “la cuțite” pentru a...

”Veteranul” Dragoș Udilă și Francesca Ilie și-au pierdut scaunele la ”The Four – Cei 4”

”Veteranul” Dragoș Udilă și Francesca Ilie și-au pierdut scaunele la ”The Four – Cei 4”
Galerie Foto Două schimbări majore, seara trecută, în cea de-a opta ediție ”The Four – Cei 4”! Dragoș Udilă, singurul dintre Cei 4 care și-a apărat cu succes scaunul până acum, și Francesca Ilie au părăsit...

O chitară folosită de Bob Dylan, Eric Clapton şi George Harrison a fost vândută la licitație

O chitară folosită de Bob Dylan, Eric Clapton şi George Harrison a fost vândută la licitație
O chitară emblematică pentru trecerea lui Bob Dylan de la folk la rock s-a vândut sâmbătă cu 495.000 de dolari la o licitaţie dedicată ''legendelor muzicii'', organizată la New York, informează AFP.  Ch...

Noi titluri pentru târgul de carte

Noi titluri pentru târgul de carte
Editurile din România s-au pregătit cu strategii și titluri noi de carte pentru cea de-a 13-a ediție a Salonului Internațional de Carte Bookfest, ce va avea loc în perioada 30 mai-3 iunie, la Romexpo. Rao a mizat...

CANNES 2018 Filmul "Shoplifters", al regizorului japonez Hirozaku Kore-Eda, câştigă premiul Palme d'or

CANNES 2018 Filmul "Shoplifters", al regizorului japonez Hirozaku Kore-Eda, câştigă premiul Palme d'or
Premiul Palme d'or al festivalului de la Cannes a fost decernat sâmbătă filmului "Shoplifters", al regizorului japonez Hirozaku Kore-Eda, a anunţat juriul prezidat de Cate Blanchett, relatează AFP. Este primul...

Cei mai “scandaloși” concurenți pun din nou jurații ”iUmor” pe jar!

Cei mai “scandaloși” concurenți pun din nou jurații ”iUmor” pe jar!
Cea mai îndrăgită emisiune de umor din România se apropie de finalul celui de-al cincilea sezon. Duminica aceasta, de la ora 20.00, la Antena 1, telespectatorii pot urmări un BEST OF al celor mai scandaloase...

Dan Cîrstea e finalist ”iUmor”, dar îi e teamă de vorbitul în public!

Dan Cîrstea e finalist ”iUmor”, dar îi e teamă de vorbitul în public!
Dan Cîrstea, unul dintre cei 11 finaliști din acest sezon, a fost o surpriză pentru jurați, dar și pentru telespectatori. Cîrstea nu doar că nu trăiește din spectacole, ci mai are și trac de vorbitul în...

Partida de vânătoare sau povestea unei lovituri de stat la București

Partida de vânătoare sau povestea unei lovituri de stat la București
La numai șase luni de la lansarea romanului “Nocturnă cu vampir – Opus I”, Stelian Tănase a lansat astăzi, la Librăria Humanitas Cișmigiu, un nou roman: „Partida de vânătoare”, a cărui acțiune se...

Lino Golden lansează un remix spectaculos al piesei „Panamera” în colaborare cu artista britanică Paigey Cakey

Lino Golden lansează un remix spectaculos al piesei „Panamera” în colaborare cu artista britanică Paigey Cakey
Lino Golden aduce pe piața muzicală un remix al piesei „Panamera”, realizat împreună cu artista britanică de muzica trap, Paigey Cakey. Videoclipul remix-ului filmat de Criss Blaziny în București este produs...

Spielberg şi DiCaprio, în negocieri pentru un nou film împreună despre viaţa lui Ulysses S. Grant

Spielberg şi DiCaprio, în negocieri pentru un nou film împreună despre viaţa lui Ulysses S. Grant
 Steven Spielberg şi Leonardo DiCaprio negociază în prezent cu studioul Lionsgate pentru a lucra împreună la o biografie despre Ulysses S. Grant, al doilea film al lor realizat împreună după 'Catch Me If...

Pamela Anderson, în sudul Franţei pentru a protesta împotriva coridelor

Pamela Anderson, în sudul Franţei pentru a protesta împotriva coridelor
Actriţa americană Pamela Anderson, invitată de o asociaţie franceză, a depus vineri, la primăria din Nîmes, o petiţie împotriva coridelor, în contextul în care în oraş începe o sărbătoare tradiţională...
Pe 7 iunie, Jurnalul împlineşte 25 de ani. Spune-ţi povestea şi te premiem!
Serviciul de email marketing furnizat de