x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Muzica Suplimentări de bilete la concertul Metallica

Suplimentări de bilete la concertul Metallica

15 Mai 2008   •   00:00

Biletele pentru concertul Metallica, ce va avea loc pe 23 iulie, pe stadionul Cotroceni din Bucureşti, au fost suplimentate, cu un număr limitat de 500 de bucăţi, care pot fi achiziţionate de pe site-ul myticket.ro.




Biletele pentru concertul Metallica, ce va avea loc pe 23 iulie, pe stadionul Cotroceni din Bucureşti, au fost suplimentate, cu un număr limitat de 500 de bucăţi, care pot fi achiziţionate de pe site-ul myticket.ro, informează organizatorii evenimentului, Emag!c Entertainment.

De asemenea, organizatorii au anunţat că şi pentru concertul Iron Maiden (4 august) s-au vîndut mai bine de trei sferturi din totalul biletelor disponibile, cele rămase fiind în Gazon B sau în tribune.

Cît despre concertul lui Lenny Kravitz (26 iulie), prima zona anunţată ca fiind sold-out este cea din faţa scenei, Gazon A, în curînd urmînd să se epuizeze şi locurile VIP, precum şi cele din tribune.
  • Mediafax

×
Subiecte în articol: muzica