x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Muzica Taylor Swift, artistul cu cele mai multe albume vândute la nivel mondial

Taylor Swift, artistul cu cele mai multe albume vândute la nivel mondial

02 Mar 2020   •   15:21
Taylor Swift, artistul cu cele mai multe albume vândute la nivel mondial
Sursa foto: observator.tv

Cântăreaţa americană Taylor Swift a fost numită, pentru a doua oară, artistul anului în funcție de vânzările de albume vândute la nivel mondial (Global Recordin Artist of the Year) de către International Federation of the Phonographic Industry (IFPI), transmite Press Association.

Artista are 30 de ani și a primit pentru prima oară acest titlu în 2014 datorită succesului înregistrat cu albumul "1989", care a câştigat premiul Grammy.

Cel de-al şaptelea album de studio "Lover", lansat în august 2019, a debutat pe primul loc în peste zece ţări şi s-a vândut în trei milioane de exemplare la nivel mondial în prima săptămână de la lansare.

Ed Sheeran ocupă locul al doilea în clasament pentru succesul obținut cu No.6 Collaborations Project, în timp ce Post Malone se situează pe locul al treilea după lansarea albumului Hollywood's Bleeding.

În top zece al artiştilor cu cele mai mari vânzări de albume în 2019 se mai află Billie Eilish, Queen, Ariana Grande şi BTS.

Și rapperul Drake a obţinut acest titlu în 2016 şi 2018.

×
Subiecte în articol: taylor swift