x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Muzica Trupa britanică "The Who" revine pe scenă anul viitor, la 40 de ani după tragedia din Cincinatti

Trupa britanică "The Who" revine pe scenă anul viitor, la 40 de ani după tragedia din Cincinatti

04 Dec 2019   •   15:55
Trupa britanică "The Who" revine pe scenă anul viitor, la 40 de ani după tragedia din Cincinatti
Sursa foto: wikipedia

Rockerii veterani din trupa britanică "The Who" vor cânta în Cincinnati anul viitor, pentru prima dată după anul 1979, când o busculadă creată înaintea unui spectacol pe care urmau să-l susţină în acest oraş a condus la moartea a 11 fani.
Formaţia, fondată în 1964 de Roger Daltrey şi chitaristul Pete Townshend, a anunţat revenirea pe scenă în Cincinnati, cu ocazia împlinirii a 40 de ani de la evenimentul nefericit.
Incidentul s-a produs după ce fanii care aşteptau să intre pe arena Riverfront Coliseum, cu 17.000 de locuri, au forţat uşile de acces crezând că spectacolul începuse deja, după ce au auzit formaţia în timpul probelor de sunet.
Membrii trupei au aflat ce s-a întâmplat abia la finalul  concertului.

Daltrey a vizitat, în 2018, rude ale victimelor şi supravieţuitori ai nefericitului eveniment.
''De când m-am dus acolo m-am simţit mult mai bine, dar de fiecare dată, în apropiere de 3 decembrie, îmi revine în minte'', a declarat el pentru postul de televiziune local WPCO.

Luna trecută, piatra de temelie a noii Music Walk of Fame din Londra a fost dedicată "The Who", cunoscută în special pentru opera rock din 1973 ''Quadrophenia'', dar şi pentru o serie de hituri din anii '60 şi '70, precum ''Pinball Wizard'' şi ''Won't Get Fooled Again''.

Concertul programat pentru data de 23 aprilie pe BB&T Arena din campusul Northern Kentucky University, Cincinatti, la 11 kilometri sud de locul tragediei din 1979, este inclus în turneul ''Moving On !''.

O parte dintre veniturile obţinute din vânzările de bilete vor fi donate unui memorial al victimelor tragediei şi unei burse de facultate în onoarea acestora.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: the who