Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
„Nimic din ce poate vedea ochiul spiritual nu este mai minunat sau mai tainic decât omul – spunea Victor Hugo. Nimic nu e mai incredibil, mai complex, mai misterios şi mai infinit. Există o perspectivă mai mare decât marea, şi anume cerul; există o perspectivă mai mare decât cerul, şi anume sufletul omului”.
Am simţit adevărul acestor vorbe ascultând „Azilul” lui Adrian Berinde. L-am descoperit cu toată fiinţa mea, primind – piesă cu piesă – universul pe care artistul l-a lăsat să iasă afară dintr-însul. Am tot revenit la „conştiinţa” lui Berinde. De zeci de ori. Nu puteam lăsa deoparte „Azilul”. Din punctul meu de cunoaştere intuitivă şi reflexivă, acesta este primul dintre puţinele minuni ale muzicii româneşti din ultimii ani revoluţionari. „M-am închis ca într-un vis. Gardul pare prins de nori./ N-ai unde să zbori, unde să te-ascunzi. N-ai unde să mori.// Soarele-mi şoptea umbrit: «Zboară cât mai mai sus, de poţi!/ Nu te voi topi,/ dar mă vei simţi/ pân-oi asfinţi... De pe masa de sticlă îmi ghiceşte-o furnică/ Că lumea e mică./ Prin ochi mă furnică.// Capul meu stă neclintit, prins între zăbrele reci./ N-ai unde să pleci,/ ochii mi se-aprind/ la tot ce ating.// Oameni, păsări, câte doi, se lovesc de geamul meu./ Luaţi-mă cu voi!/ Nu mai vreau aşa! Nu e casa mea”... E „Azilul” fiinţei lui Berinde, care ne face să ne conştientizăm visele, temerile... Iată şi o „Invitaţie la dans”: „Dacă vrei, poţi într-o doară/ Să adormi pe malul tău,/ Sau pe-al meu că-ţi stau pe-aproape/ Într-un fel, în felul meu.// Te aştept să-ajungi aici de-o viaţă./ Fie-ţi zborul presărat cu flori!/ Inimile noastre se dezgheaţă,/ Într-un dans ce va începe iar în zori...”.
Pictor, regizor de teatru, muzician, Adrian Berinde şi-a „pictat” un album ce se sprijină pe piloni de viaţă, toate secvenţele muzicale fiind prelucrate exemplar, cu atenţie la fiecare detaliu. Cine primeşte să deschidă acest album va descoperi o construcţie orchestrală fără precedent în muzica românească de filon nobil, la care se adaugă forţa versurilor şi a vocii profunde, masculine, care a fost dată să cucerească teritoriul intim al ascultătorului.
Concertul de lansare în lumea „azilanţilor”, de la Silver Church din 27 ianuarie, va aduce pe scenă un întreg „arsenal” de muzicieni de valoare, cu care Berinde a colaborat de-a lungul celor peste 15 ani de carieră muzicală: Claudiu Purcărin, Laszlo Lehel, Grunzo Geza, Kovacs Laszlo, Jimi El Laco. „Azilul” va ajunge şi la Timişoara la 28 ianuarie, în Club Life Pub, de la ora 21:00 şi în Cluj, la 30 ianuarie, în Diesel Club, de la ora 20:30.
Aşa cum spunea Victor Hugo, „nimic nu e mai incredibil, mai complex, mai misterios şi mai infinit ca sufletul omului”. Un infinit pe care Adrian Berinde îl continuă murmurând: „de fiecară dată, mai cresc o mie de nori,/ Mai trec o mie de ploi, mai număr o mie de flori./ Sufletul îmi este apă, culoare/ din umărul stâng,/ Pe o mie de nori încercând,/ de o mie de ani alergând”.
