x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Teatru Actorul Gheorghe Visu împlineşte 65 de ani

Actorul Gheorghe Visu împlineşte 65 de ani

01 Iul 2016   •   18:05
Actorul Gheorghe Visu împlineşte 65 de ani

Actorul Gheorghe Visu s-a născut la 2 iulie 1951, în Bucureşti. A absolvit, în 1974, Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică ''I. L. Caragiale'', clasa prof. Eugenia Popovici şi George Carabin.

Gheorghe Visu s-a remarcat ca unul dintre cei mai îndrăgiţi actori români pe scena teatrelor, în cinematografie, în piese de televiziune sau de teatru radiofonic. Cele mai multe roluri le-a interpretat pe scena Teatrului Mic din Bucureşti, dar a jucat, de asemenea, şi la Teatrul Naţional ''I.L. Caragiale'', la Teatrul Bulandra şi la Teatrul de Comedie din Bucureşti, la Teatrul ''Toma Caragiu'' din Ploieşti sau la Teatrul Naţional ''Mihai Eminescu'' din Timişoara.

A debutat în 1972, la Teatrul Naţional Bucureşti, în spectacolul ''Jocul de-a vacanţa'' de Mihail Sebastian (regia Mihai Berechet), în care a interpretat rolul lui Jeff . Pe scena aceluiaşi teatru a mai jucat, între altele, în ''Dulcea pasăre a tinereţii'' de Tennessee Williams (regia Mihai Berechet, 1972), ''Îmblânzirea scorpiei'' de W. Shakespeare (regia Mihai Berechet, 1975), ''Căsătoria'' de N.V. Gogol (regia Sanda Manu, 1976), ''Tamerlan cel Mare'' de Christopher Marlowe (regia Victor Ioan Frunză, 1996).

Pe scena Teatrului Mic Gheorghe Visu a jucat în zeci de piese, dintre care amintim: ''Să îmbrăcăm pe cei goi'' de Luigi Pirandello (regia Cătălina Buzoianu, 1978), ''Maestrul şi Margareta'' de Mihail Bulgakov (regia Cătălina Buzoianu, 1980), ''Richard al III-lea'' de W.Shakespeare (regia Silviu Purcărete, 1983), ''Doamna cu Camelii'' de Alexandre Dumas (regia Cătălina Buzoianu, 1985), ''Mielul turbat'' de Aurel Baranga (regia Silviu Purcărete,1985), ''O scrisoare pierdută'' de Ion Luca Caragiale (regia Silviu Purcărete, 1988), ''Maidanul cu dragoste'' de George Mihail Zamfirescu (regia Grigore Gonţa, 1989), ''Pescăruşul'' de A. P. Cehov (regia Cătălina Buzoianu, 1993), ''Sfârşitul Troiei'' de Walter Jens (regia Vlad Mugur, 1994), ''Cum vă place'' de W. Shakespeare (regia Nona Ciobanu, 1996), ''Sonata fantomelor'' de August Strindberg (regia Cătălina Buzoianu, 1999) ş.a. Mai recent, a fost distribuit în piesele "Volpone" (regia Vlad Cristache, premiera în 2013), ''Numele'' de Jon Fosse (regia Vlad Cristache, premiera 2014), "Vania şi Sonia şi Maşa şi Spike" (regia Horia Suru, premiera în 2015).

Din filmografia sa amintim: ''Singurătatea florilor'' (1975), ''Toate pânzele sus'' (serial TV, 1976), ''Profetul, aurul şi ardelenii'' (1978), ''Gustul şi culoarea fericirii'' (1978), ''Mireasa din tren'' (1980), ''Bietul Ioanide'' (1980), ''Faleze de nisip'' (1982), ''Să mori rănit din dragoste de viaţă'' (regia Mircea Veroiu, 1984), ''Anotimpul iubirii'' (1986), ''Kilometrul 36'' (1989), ''Unde la soare e frig'' (1991), ''Balanţa'' (1992), ''Înnebunesc şi-mi pare rău'' (regia Ion Gostin, 1992), ''Terminus paradis'' (1998), ''Faimosul Paparazzo'' (1999), ''Dulcea saună a morţii'' (2003), ''Camera ascunsă'' (2004), ''Iubire cu pumnul'' (2006) ş.a.

Personajele interpretate de Gheorghe Visu în seriale de televiziune precum ''Lacrimi de iubire'' (2005), ''Iubire ca în filme'' (2006), ''Inimă de ţigan'' (2007), ''Regina'' (2008), ''State de România'' (2009) sau "Moştenirea" (2010) s-au bucurat de un real succes. A jucat, de asemenea, în serialul poliţist de televiziune ''Poveste imorală'', după un scenariu de Rodica Ojog Braşoveanu

Cel mai recent film din a cărui distribuţie face parte este "Câini" de Bogdan Mirică, o dramă-thriller. La 21 mai 2016, lungmetrajul "Câini" a obţinut premiul Federaţiei Internaţionale a Criticilor de Film, în secţiunea Un Certain Regard a Festivalului de la Cannes.

Dintre piesele de teatru radiofonic în care a fost distribuit amintim, spre exemplu, ''Cursa de şoareci'' de Agatha Christie (regia artistică Leonard Popovici, 1991) şi ''Poveste de iarnă'' de William Shakespeare (regia artistică Cezarina Udrescu, 2004).

A primit Premiul Uniunii Cineaştilor din România pentru rolul din filmul ''Înnebunesc şi-mi pare rău'', conform volumului ''1234 cineaşi români'' (Editura Ştiinţifică, 1996). Pentru rolul din piesa ''89.89... fierbinte după 89'' a obţinut Premiul pentru cel mai bun actor la cea de a XVI-a ediţie a Festivalului de Dramaturgie Contemporană de la Braşov (2004).

Gheorghe Visu a fost distins, la 7 februarie 2004, cu Ordinul ''Meritul Cultural'' în grad de Ofiţer, Categoria D - "Arta Spectacolului", ''în semn de apreciere a întregii activităţi şi pentru dăruirea şi talentul interpretativ pus în slujba artei scenice şi a spectacolului''. AGERPRES

×
Subiecte în articol: Gheorghe Visu