x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Teatru Actriţa Cristina Stamate, plânsă de lumea teatrului

Actriţa Cristina Stamate, plânsă de lumea teatrului

28 Noi 2017   •   07:46
Actriţa Cristina Stamate, plânsă de lumea teatrului
Sursa foto: Christian Silva/Intact Images

Actriţa Cristina Stamate a murit, ieri dimineaţă, în urma unui accident vascular cerebral. Artista de afla de mai mult timp în spital cu probleme cardiace severe. Dispariţia acesteia a întrista lumea teatrului.

După mai mult timp petrecut la secţia de terapie intensivă a Spitalului Floreasca, Cristina Stamate a murit, ieri dimineaţă, la vârsta de 71 de ani. Vestea dispariţiei actriţei Teatrului de Revistă "Constantin Tănase", venită la scurt timp după moartea Stelei Popescu, l-a copleşit pe directorul instituţiei, actorul Alexandru Arşinel. "Cel de sus să se oprească. Nu mai rezistăm. Este prea mult. Cristina a fost o actriţă excepţională de revistă. De un temperament fantastic, de o corectitudine şi o colegialitate cum rar se găsesc. Era oricând dispusă să sară în ajutor, oricând dispusă să renunţe ea în favoarea cuiva. O fată extrem, extrem de generoasă şi un mare talent, bineînţeles", a declarat Alexandru Arşinel. Cântăreaţa Mirabela Dauer a povestit că Stela Popescu şi Cristina Stamate erau bune prietene, prima ajutând-o pe ultima în perioada în care a fost bolnavă. "Eu ştiu câtă grijă a avut, din toate punctele de vedere, Stela de Cristina în toată perioada grea în care boala a ţintuit-o la pat. Mi-e sufletul zdrobit şi însângerat! Cu siguranţă, Cristina a vrut să nu-şi lase prietena singură şi să o urmeze dincolo de stele. Drum bun, Cristina! Drum bun, Stela! Rămâneţi veşnic în sufletul meu", a declarat Mirabela Dauer. La rândul ei, cântăreaţa Corina Chiriac a declarat că este copleştiă de regret, însă nu e surprinsă de decesul Cristinei Stamate, deoarece îi cunoştea starea de sănătate. "Pierderea rămâne pierdere şi regretul nostru rămâne regret. Dumnezeu s-o ierte pe colega mea Cristina Stamate. Şocul e mai puţin dureros, pentru că, cel puţin noi, apropiaţii Cristinei, ştiam că e bolnavă de multă vreme. În ultimul an, Cristina a stat mai mult prin spitale, având multiple afecţiuni: în primul rând, inima şi apoi ramificaţii ale diabetului", a declarat Corina Chiriac.

Alexandru Arşinel spune că trupul Cristinei Stamate ar putea fi adus în foaierul Teatrului de Revistă "Constantin Tănase" începând de astăzi. Înmormântarea este programată pentru miercuri, în Cimitirul Bellu, din Bucureşti

Cristina Stamate juca la Teatrul de Revistă din 1967, când a absolvit cursurile IATC. A apărut în filme precum "Grăbește-te încet" şi "Secretul lui Bachus" şi în spectacole de televiziune

 

×
Subiecte în articol: cristina stamate