x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Teatru Alexandru Tocilescu, "cel mai rebel şi liber spirit din lumea noastră teatrală"

Alexandru Tocilescu, "cel mai rebel şi liber spirit din lumea noastră teatrală"

de Maria Sârbu    |    30 Noi 2011   •   21:00
Alexandru Tocilescu, "cel mai rebel şi liber spirit din lumea noastră teatrală"

Regizorul Alexandru Tocilescu e pentru ultima oara in teatru, pe o scena. Sicriul cu corpul neinsufletit al re­putatului creator, care a decedat in seara zilei de 29 noiembrie, la varsta de 65 de ani, va fi depus astazi, la pranz, pe scena Salii "Toma Caragiu" a Teatrului Bulandra, acolo unde a montat cateva dintre cele mai frumoase spectacole ale sale. El va fi inmormantat sambata, ora 12:00, la Cimitirul Bellu, unde avea rezervat loc de veci.

Daca in ultima sa zi de viata a mers la teatru – tot la "Bulandra", Sala "Liviu Ciulei", repetand la noua piesa – "Prieteni" de Kobo Abe –, astazi, maine si poimaine, preaiubi­tul Toca ii va "aduna" in jurul sau pe multi dintre cei cu care a lucrat – actorii, pe multi dintre cei care i-au fost prieteni – profesori de teatru, regizori, directori, tehnicieni, pe multi dintre spectatorii creatiilor sale. De aceasta data si pentru ultima data – el pe scena si restul lumii in sala. A fost atat de socanta vestea mortii lui Tocilescu, incat personalitati cultu­rale, care l-au cunoscut si l-au apreciat, nu-si gaseau pentru moment cuvinte ca sa-si exprime durerea pentru aceasta mare pierdere. Caci e o mare, mare pierdere disparitia unui deosebit artist, a unui artist unic.

Nascut la 27 iulie 1946, la Bucuresti, a absolvit Institutul de Arta Teatrala si Cinematografica. Desi studiile sale au fost "prelungite", asa cum spunea el asta-vara, atunci cand i-a fost dezvelita steaua pe Aleea Celebritatilor din Piata Timpului din Capitala, l-au indragit nu numai colegii, ci si unii profesori, caci au descoperit ca Tocilescu este una dintre "prezentele exponentiale ale scolii", dupa cum remarca teatrologul Ion Tobosaru. A devenit apoi unul dintre cei mai interesanti autori de spectacole in peisajul teatral din Romania. A pus in scena, in aceeasi masura, texte clasice si de ultima ora. Provoca prin tot ceea ce realiza. Asa cum se arata intr-un necrolog al Uniunii Teatrale din Romania si al Sectiei romane a Asociatiei Internationale a Criticilor de Teatru, dintre spectacolele sale, lucrate in diverse teatre din Bucuresti si din tara, vor ramane titluri de referinta in istoria teatrului autohton: "Amurgul unui cocor" de Junji Kinoshita (prima montare a unei piese japoneze in Romania); "Occisio Gregorii" de Samuil Vulcan si "Barbul Vacarescu, vanzatorul tarii" de Iordache Golescu, "Tartuffe" de Molière si "Cabala bigotilor" de Mihail Bulgakov, "Hamlet" de Wil­liam Shakespeare (Teatrul "Bulandra", 1986, montare longeviva ce a des­chis drum in lume teatrului romanesc imediat dupa 1989); "Poate Eleonora…" de Gellu Naum, "Oblomov" dupa A.I. Goncearov, "Elizaveta Bam" de Daniil Harms. Cele mai recente creatii ale sale – "Eduard al III-lea" de William Shakespeare (Teatrul National Bucuresti, 2008), "Casa Zoikai" de Mihail Bulgakov (Teatrul de Comedie, 2009), "Sfarsit de partida" de Samuel Beckett (Teatrul Metropolis, 2009, preluat nu demult de Teatrul Bulandra) si "Nevestele vesele din Windsor" de Shakespeare (Teatrul Metropolis, 2011, reluare a unei montari de urias succes realizata in 1978 la Teatrul Tineretului din Piatra-Neamt) – se joaca inca, la Bucuresti, cu sali arhipline.

Si ce intamplare... Programate din timp, maine la "Comedie" se joaca "Poker", un spectacol longeviv, pe care Tocilescu l-a regizat in 2004, iar sambata, in ziua inmormantarii – "Casa Zoicai". Toca ii va veghea pe actori din Ceruri.

Marina Constantinescu: Toca chiar a stiut ce inseamna miracolul teatrului
A murit cel mai rebel si liber sprit din lumea noastra teatrala. Profunzimile lui Alexandru Tocilescu le-au inteles cei care l-au iubit, dar le-a intuit intotdeauna si publicul sau. Inteligenta sa sclipitoare, cultura sa, spiritul ludic l-au insotit intotdeauna in viata si in tot ce a creat. Nu a vrut niciodata sa fie ca si ceilalti, a vrut sa fie el insusi. A stiut ce inseamna prietenia si si-a iubit prietenii pana la capat si dincolo de capat. Cine poate uita o provocare teatrala, si nu numai, care s-a numit "Tartuffe" si "Cabala bigotilor", pe care Tocilescu le-a propus la "Bulandra" sa se joace – una intr-o seara si una in cealalta seara, ca pe un spectacol complet, ca pe o dorinta ca spectatorii sa nu paraseasca de fapt teatrul. Cine poate sa uite ce a insemnat "Hamletul" lui de la "Bulandra" in anii ’80 – un manifest, un protest, o forma de rezistenta in cultura. Teatrele si astazi sunt pline de spectacolele lui: la "Comedie", la "National", la "Bulandra", la "Metropolis", iar proiectele sale deja ne faceau curiosi pe toti. Toca a iubit viata, a iubit teatrul, a stiut cat de vulnerabili sunt actorii si a stiut intotdeauna sa scoata din ei tot ce e mai valoros pentru un spectacol sau altul. Orele mele de taifas cu el vor ramane numai ale mele, ca si drumul pe care l-am facut in primavara aceasta, intr-o zi superba, ca sa mergem la Caracal pentru Stefan Iordache si Michaela Tonitza. N-am sa uit acel camp de rapita, rasul in hohote al lui Toca si al Crinei. Ca niciodata, Toca a simtit nevoia ca inaintea spectacolului sau "Sfarsit de partida" sa vorbeasca publicului din Caracal despre prietenii sai, Stefan si Michaela. S-a ridicat din loja si a vorbit acelor oameni despre marii sai prieteni si despre miracolul teatrului. Toca chiar a stiut ce inseamna miracolul teatrului.

Artistii il deplang pe Toca
Rodica Mandache: "In ultima vreme, viata se consuma in ritm de bocet antic. In jurul meu, ca in padurile Carpatilor, cad mereu busteni taiati. Ramanem din ce in ce mai singuri si mai ai nimanui. Nu stiu cum va arata viata noastra fara Toca. A fost unul dintre cei mai mari regizori pe care i-am avut si ar fi trebuit sa faca parte din patrimoniu sau sa fie asigurat pentru 35 de milioane de euro... Dar n-a fost asa. A fost bolnav si foarte trist. Mie mi se parea ca e vesnic. 20 de ani a smecherit moartea, a trait frumos si a facut spectacole geniale. Ceea ce am convenit a fi hazard e de fapt o plecare intr-un loc unde sa fie mai linistit si mai putin chinuit. Sa fii iertat Toca si sufletul tau frumos sa capete un pic de odihna!"

Alexandru Darie: "Pentru mine este un cosmar ca in ziua in care ne despartim de lumina care a fost Liviu Ciulei sa mai pierd un prieten, un frate as spune, pe Toca. Vorbisem cu el inainte de a pleca din tara, caci am fost plecat cateva zile, si totul era bine. Mi-a spus ca intr-o luna si jumatate spectacolul e gata. In ziua in care a plecat dintre noi repetase la spectacol («Prieteni» de Kobo Abe – n.r.). Pentru mine e o lovitura de trasnet. Imi era mai mult decat un prieten. Am ramas fara cuvinte..."

George Mihaita: "Sunt bulversat pur si simplu, pentru ca acum trei zile vorbisem cu el sa monteze din nou pe scena Teatrului de Comedie in toamna viitoare. I-am spus sa ma lase doua zile, sa ma gandesc. Si m-a lasat doua zile, m-a lasat definitiv... Am amintiri extraordinare cu Toca. Ii datorez lui Premiul UNITER pe care l-am primit acum un an cu «Casa Zoicai», ca si Virginia Mirea, de altfel. Ii datorez si succesul cu «Poker», ii datorez prietenia. Cu zece zile in urma mi-a zis: «Ba, mi-e dor de tine. Hai sa bem ceva». Era singur. Si atunci m-am dus pe la el si-am vorbit, atunci am pus la cale sa lucreze un nou spectacol la Teatrul de Comedie. Ce-a facut el pentru teatrul romanesc, pentru Teatrul de Comedie, pentru mine ca director, pentru mine ca actor... Zic doar: sa-l ierte Dumnezeu, si-l va ierta cu siguranta. Toti actorii am avut de invatat de la Toca. E mare, mare pierdere... Era sclipitor. Mi-a plecat un prieten foarte bun, cu care ma intelegeam poate cum putini s-au inteles, pentru ca eu totdeauna l-am considerat pe Toca fratele meu mai mare"

Emilia Popescu: "Eu cred ca Toca, cel mai mult pe lumea asta, a iubit viata. Pentru el, teatrul a fost modul sau de a exista. S-a luptat pentru viata in ultimii 20 de ani, cat a fost bolnav, cum a stiut el mai bine, lucrand fara oprire, fara incetare. Modul sau de a privi lucrurile, cinismul, ironia si autoironia, dublate, pentru cine il cunostea, si de o sensibilitate aparte, l-a facut sa fie asa – o figura cu totul speciala. Disparitia sa este una dintre figurile mari pe care ni le-a facut noua tuturor. Atat de brusc… Numai el putea sa faca asa ceva, sa ne lase pe toti in felul asta... Ca jucam in ziua in care va fi inmormantat mi se pare... Nu stiu cum sa spun, cred ca asta ar fi vrut si el. Sunt socata..."

UNITER – AICT: "Uniunea Teatrala din Romania (UNITER) si Sectia romana a Asociatiei Internationale a Criticilor de Teatru (AICT) isi exprima consternarea si adanca tristete prilejuite de disparitia lui Alexandru Tocilescu, regizor de teatru si opera, membru al Senatului UNITER (...). Laureat al Premiului UNITER pentru intreaga activitate (2002), realizator de emisiuni la Televiziunea Romana, autor al unor apreciate montari de opera, profund cunoscator de muzica si de film si rafinat degustator de placeri gastronomice, iubitor de viata si de teatru, Toca a fost, in si pentru lumea noastra teatrala, mai mult decat o personalitate: un personaj – un personaj shakespearian, combinand faconda lui Falstaff cu sarcasmul amar al lui Feste. Istorisirile sale si replicile sale vor ramane celebre. O data cu el dispare de pe scena romaneasca nu doar un artist, ci si un mod de a face teatru – serios si glumet, academic si boem. Daca si-ar fi compus el insusi epitaful, acesta ar fi putut sta, cu siguranta, pe o cruce din Cimitirul Vesel de la Sapanta. Si ni-l putem inchipui pe Toca batand, asemenea lui Ivan Turbinca, la toate Portile Eterne, pentru a se instala, in cele din urma, printre ingeri, ca sa-i faca sa devina mai umani. Fie-i drumul usor si linistit!"

×
Subiecte în articol: alexandru tocilescu