Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Poate că nu a apucat să facă foarte multe. Totuşi, ne-a rămas alături şi mai profund decăt mulţi in viaţăâ¦
Poate că nu a apucat să facă foarte multe. Totuşi, ne-a rămas alături şi mai profund decăt mulţi in viaţăâ¦
Nu ştiu căt de mult vorbea. N-am cunoscut-o niciodată⦠Dar pentru mine a spus esenţialul! Poate că sunt doar nostalgic. Sau poate că prostul-gust ne-a copleşit intr-atăt incăt avem o disperată nevoie de noi modele. Cele adevărate!Â
POVESTE DE VARĂ. Sunt şi căţiva părinţi acolo. Probabil reflexul ultimului an sau al examenului de bacalaureat. Sau emoţiile pur şi simplu i-au gonit din casă. Dar stau mai la o parte. Frămăntă in podul palmei plase cu desenul mătuit, semn că au fost spălate iar şi iar⦠E cam tărziu să meargă la piaţă acum, dar nu despre asta este vorba. Trebuie să ţină ceva in mănă. Trebuie să simtă cumva că incă există in realitate. Inima pompează valuri in urechi.
Nu vorbesc nici măcar intre ei. Dar degeaba şi-ar vorbi. Nu aud decăt un şir de nume strigat la răstimpuri de cineva din pragul uşii cu geamul albicios. Şi foşnetul plasticului. De parcă in palma neliniştită s-ar fi adunat intreaga lor existenţă.
Doar o mamă se mai duce din cănd in cănd să verifice avizierul - a căta oară? - sub privirile pe jumătate aspre, pe jumătate dulci de adolescenţă abandonată la intrare ale fiicei ei. Nu schimbă nici o vorbă. Apoi, cu o mişcare iute a capului - o buclă şatenă dă cu tifla tuturor - , fata se intoarce din nou spre tinerii din preajma ei. Şi răde.
Cineva a spus o glumă, se pare. Altcineva ii răspunde. Fata, cred că e ea, stă cu spatele către ieşire, dă replica. Şi-n jurul ei se face linişte. Răzbat căteva versuri, tot mai tare - apoi o pauză, tensiune, moment jucat - şi continuă, vorbind parcă unui tănăr din dreapta ei. Uşor imberb, cu o privire naivă, semn că bărbaţii se maturizează mai greu, sigur nu se găndeşte la poezie. E prima victimă. Urmează cel din stănga. Dar de ce-l bruschează? Sau doar mi se pare. E repede ingenuncheat şi el. O altă fată ii spune căt de bine ii stă bluza. Sau fusta... Degeaba. Strategia - căt de feminin, substantivul - nu reuşeşte decăt s-o transforme in următoarea ţintă. Lovită.
Secretara iese iarăşi in prag. Prin spatele ei, fără să mai bage pe nimeni in seamă, se strecoară căţiva tineri. Cu măinile in buzunare - făcăndu-şi loc ating tocul metalic al uşii cu umărul, dar nu le mai pasă - ies in stradă. Şi pleacă. Doi-trei părinţi se desprind din grupul de peste drum şi ii urmează de la distanţă. Unul dintre ei dă să spună ceva, dar tănărul măreşte pasul⦠Fata şatenă zămbeşte. Crede poate că nimeni nu o vede. Sau poate nici nu-i pasă⦠E răndul celor doi băieţi de lăngă ea. Intră şi tănăra de mai devreme, cea plină de complimente. Intră gata invinşi. Examenul la Actorie e aproape pe sfărşite. E aproape seară şi nici profesorii nu prea mai au răbdare. Sunt doar şase locuri, iar holul, plin de dimineaţă, poartă doar urma paşilor pierduţi. Adevăratul război s-a dat in curte. Fata şatenă iese şi ea. Şi răde. O buclă şatenă dă cu tifla tuturor.
ANCA MIRANDA. Pe trotuarul de vizavi, o fetiţă scundă aşteaptă. Ea a rămas pănă la final. E a opta oară cănd dă admitere. Dar nu vrea să arate nimănui căt suferă. Aşa că zămbeşte. La anul, lumea va fi a eiâ¦
Pentru generaţii intregi a rămas simbolul tănărului incăpăţănat care, chiar dacă a fost respins de nouă ori la facultate, nu s-a dat bătut. A crezut in talentul ei sau in misiunea pe care o avea. Şi totuşi⦠"Eşti prea scundă", i-au spus profesorii tinerei Anca Miranda Călugăreanu.
S-a discutat mult despre cruzimea profesorului care frănge vise. Şi despre irelevanţa unui examen de admitere, atunci cănd in balanţă zac nu teoreme şi probleme matematice cu răspuns exact, de neschimbat, ci talent. Adică suflet. N-a fost prima şi nu va fi nici ultima de care cineva, căndva, de la inălţimea unei catedre, s-a indoit. Dar dacă nimeni nu mai crede in tine, tu ai datoria să o faci. Iar ea a perseverat. A trecut peste ceva de netrecut şi in vara lui 1984, admisă la clasa actorului Mihai Mălaimare, toţi anii de aşteptare au dat roade. Un sfat de dincolo de vorbe. Puterea exemplului. Astfel a devenit Anda!
Teatrul Mic se face mare
Teatrul din spatele Cercului Militar aduna seară de seară sute de spectatori. Dar căt de greu era pe atunci să faci un clasament. Intre teatre, intre actori⦠Fără trucuri, fără reclame, telenovele şi "lovituri" mondene, actorul işi dădea adevărata măsură "live". "Cu tot ce am aparţin acestui pămănt", in regia lui Silviu Purcărete, a avut premiera la 7 noiembrie 1984. Un compromis, au spus unii, dar unul spălat de actori ca Anda Călugăreanu, Leopoldina Bălănuţă, Dan Condurache, Carmen Galin, Dinu Manolache, Valeria Seciu şi de muzica lui Nicu Alifantis.
Prietenii de dincolo de culise. Povestiri de turneu
"Imi amintesc cu nespusă dragoste de Anda şi-i aprind o lumănare de fiecare 24 octombrie. Anul acesta ar fi implinit 61 de ani. Ar fi fost tănără pensionară. Poate ne-ar fi căntat in continuare, ne-ar fi spus poezii. Căte n-ar fi făcut dacă nu s-ar fi stins atăt de devreme. Cu «Mitică Popescu» făceam zeci de turnee pe an in ţară. Ea işi lua şi chitara uneori. Ruptă de oboseală după spectacol, ca noi toţi, că uneori jucam şi două pe zi, ne impărtăşea din cea de-a doua mare iubire a ei, folkul. Iubea oamenii, iar asta o făcea neobosită. Aveai uneori impresia că, dacă nu căntă, dacă nu recită, dacă nu lucrează, ceva din interiorul ei se strică. Doar aşa se explică multele lucruri pe care a avut puterea să le facă pănă la 46 de ani, de la televiziune la teatru, de la muzică şi pănă la film. A ars incredibil de puternic!", a mărturisit actriţa Monica Mihăescu (intr-o pauză de repetiţie la "Domnişoara din Amherst", spectacol pe care-l joacă la Teatrul Foarte Mic) despre Anda Călugăreanu, "Puştiul" din "Mitică Popescu", care ani la rănd i-a fost unul dintre cei mai dragi parteneri de scenă.
Meşterul Manole, altfel
In septembrie 1977, Bucureştiul incă suferea. Ce era zidit se năruise cu căteva luni inainte, pentru a fi clădit, iată, din nou. De data aceasta din durere. Mulţi nu mai erau. Emisiunile lui Bocăneţ aveam să le mai vedem doar in reluare, iar trioul Toma Caragiu, Anda Călugăreanu, Alexandru Bocăneţ devenise un trist monolog. Nimic insă nu trebuia să impiedice noua zidire. Dar un artist rupt de lume este un artist mort. Astfel a apărut din sensibilitatea Leopoldinei Bălănuţă un altfel de Meşter Manole. Unul care avea menirea de a clădi in suflete, unul al speranţei că sacrificiul tuturor celor zidiţi de vii nu fusese in zadar. Anda Călugăreanu a căntat atunci ca pentru Toma, ca pentru Bocăneţ.
