Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Angela Similea urma să reprezinte Romănia la "Cerbul de aur" ediţia din anul 1970. Octavian Ursulescu era un tănăr ziarist la Scănteia Tineretului, dar colabora şi cu revista Femeia. I-a luat un interviu. Aşa s-au cunoscut.
Angela Similea urma să reprezinte Romănia la "Cerbul de aur" ediţia din anul 1970. Octavian Ursulescu era un tănăr ziarist la Scănteia Tineretului, dar colabora şi cu revista Femeia. I-a luat un interviu. Aşa s-au cunoscut.
Deşi au trecut atăţia ani, timpul n-a estompat amintirile despre acest prim interviu cu Angela Similea, pe care Octavian Ursulescu l-a publicat in revista Femeia. El rememorează acele momente de parcă s-ar fi petrecut ieri. "Aveau un fel de cantonament. Atunci ii cantonau şi ii pregăteau centralizat pe artişti, ca pe fotbalişti, la un centru de pregătire a cadrelor din Ministerul Culturii. E şi acum acea clădire pe Dorobanţi, vizavi de Perla. I-am intrebat pe cei de la minister dacă pot să-i iau un interviu Angelei. Făceau lecţii de canto, de pregătire, ceea ce nu era rău. Era foarte tănără, la inceput de drum şi ea. Pe vremea aceea era necunoscută publicului. Nu seamănă cu Angela Similea pe care o ştim. Avea altă coafură, altă fizionomie, altă voce. Sigur, in timp, s-a format mult, vocea i-a devenit mai gravă. Atunci ne-am imprietenit."
Interviu. Octavian Ursulescu este generos cu detaliile şi precizează şi ce conţinea acel prim interviu. "Date biografice, unde a debutat. Ştiu că a debutat şi ea, ca şi Mirabela Dauer, intr-un club muncitoresc. Am intrebat-o cu cine se pregăteşte, mi-a răspus cu profesoara Florica Orăscu, la Şcoala Populară de Artă. Florica Orăscu a format mulţi căntăreţi foarte buni, ii pregătea şi ii şlefuia. Am intrebat-o despre repertoriul ei. Nu era un interviu mare. Ştiu şi ce-a căntat la Cerb: «După noapte vine zi» de Aurel Giroveanu şi «Marea» de Paul Urmuzescu. A luat «Cerbul de argint». Ţin minte că ne-am revăzut la «Cerbul de aur», de unde eu ca ziarist trimiteam zilnic o pagină la Scănteia Tineretului. Am fost foarte măndru, la vărsta aia, eram eu cocoş, că i-am purtat eu noroc că i-am luat interviu. Atunci lumea nu prea se omora cu interviuri. Nu erau ca acum, pagini specializate. Cultura şi mai ales muzica uşoară erau exilate, aşa, pe nişte colţuri", povesteşte Octavian Ursulescu.
Felicitări. "Fireşte că m-am bucurat cănd a căştigat, am felicitat-o. Au urmat şi alte interviuri. Am fost foarte apropiaţi, ne-am vizitat foarte des. Eram foarte bun prieten cu părinţii ei.
REPLICI DRAGI. Noi toţi din lumea artistică o intămpinăm pe mama sa cu formula «Ce faci, Mamaie?». Ne gătea extraordinar Mamaie. Şi-acum găteşte foarte bine, dar n-am mai fost eu. Angela s-a mutat foarte departe de Bucureşti, stă acum impreună cu soţul ei Victor Surdu, la Matara. Am revăzut-o de curănd pe Mamaie pe la Ploieşti. Arată foarte bine, la fel de simpatică". "Ce faci, Mamaie? Mai faci şi tu o chifteluţă, mai măncăm?" Octavian Ursulescu reproduce aceste replici dragi cu găndul la Mamaie. "Da... O femeie de toată isprava!", spune el şi inchide această poartă a amintirii pentru a se intoarce cu povestea la Angela.
Farmec. "Ea a reuşit printr-o inteligenţă, cu un farmec, cu o feminitate deosebită să impună un personaj romantic, plin de căldură. Cu ajutorul unor melodii scrise de Marcel Dragomir şi Marius Ţeicu şi-a creat un personaj. A fost intotdeauna o doamnă, o femeie elegantă, distinsă. Mirabela era piticul atomic plin de viaţă şi energie, Corina actriţa, Marina Voica latino-americană-temperamentală-castaniete.
IMAGINE. Fiecare a impus o imagine, foarte clară, definitorie, nu existau confuzii. Nu mai spun că de la primul acord le recunoşteai şi timbrul vocii şi tot. Astăzi e o confuzie totală, dacă ai deschis radioul, te găndeşti o oră cine căntă şi de obicei recunoşti melodia, nu interpretul", incheie Octavian Ursulescu.
Pulsul de scenă
Octavian Ursulescu a fost cu artiştii pe scenă o viaţă, poate tocmai de aceea părerea lui are mare greutate. "Angela este o artistă care a reuşit, ca şi Mirabela. Fără să vrem facem această paralelă. Ce vedem prin ziare sau la televizor nu sunt elemente definitorii, pulsul il dă publicul la scenă. Pe vremea aceea, in mod curent, se făceau două spectacole pe zi. In acelaşi oraş, spectacol la ora 5:00, spectacol la ora 8:00. Aproape 2.500 de oameni la fiecare reprezentaţie. Nu se găseau bilete, se călca lumea-n picioare. Asta este adevărata măsură a popularităţii şi-a valorii! Fiecare căntec al lor era fredonat de intreaga sală. Asta este forţa ei, ca şi-a Mirabelei, ca şi-a Corinei, a Marinei Voica şi-a celorlalţi mari căntăreţi. Şcoala meseriei adevărate este o şcoală pe care nu poţi să o mai părăseşti. Ei n-au fost invăţaţi să facă playback, pe scenă au luat microfonul şi-au căntat, că au 60, că au 70 de ani, nu mai contează asta."
Clopoţeii Angelei
Care este apropierea dintre Angela şi un colopoţel? Pe lăngă impresia unui clinchet graţios ce pare a se balansa in surăsul acestei zăne, există şi o colecţie de clopoţei, costruită de ea in timp. "Avea prin casă tot felul de clopoţei şi clopoţele", spune Octavian Ursulescu. Probabil şi admiratorii au aflat de această pasiune a ei pentru clopoţei şi de aici pănă la o colecţie n-a mai fost decăt un pas. Octavian Ursulescu mărturiseşte că era uimit şi impresionat de pasiunea admiratorilor ei. "Angela, intr-o perioadă in care nu existau fan-cluburi, a avut primul grup compact şi coerent de admiratori. Ajungeam cu autocarul noaptea din oraşul anterior sau dimineaţa cu trenul şi ei, nucleul de bază, erau in holul hotelului. Dormeau pe jos, pe bănci, o aşteptau. Ştiau traseele, veneau cu baloane, cu flori, cu pancarte." Pentru că manifestările de simpatie erau in săli, erau lăsaţi să ridice pancarte cu Angela, nu cu Ceauşescu, işi aminteşte Octavian Ursulescu.
Lumea noastră
Amintirile din turnee sunt numeroase. Despre generozitatea Angelei Similea faţă de colegii de scenă Octavian Ursulescu are numai cuvinte de laudă. Iată doar un exemplu care ilustrează din plin această calitate, exemplu ce nu poate decăt să o onoreze. "Angela a colaborat foarte mult cu Savoy, ea i-a ajutat cu nişte instrumente foarte moderne la vremea cănd le-au introdus in circuitul de concert. Ce chitare aveau, ce baterii... Ce măndri eram cu toţii! Era foarte greu in acea perioadă să procuri instrumente străine. Angela, avănd posibilitatea, s-a implicat şi i-a ajutat pe băieţi. Erau ca o adevărată familie. Eram foarte uniţi. Atunci chiar asta era lumea noastră, nu prea aveam altceva de făcut, mai important."
