x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editie de colectie Benone Sinulescu Artist sclipitor

Artist sclipitor

de Mihai Stirbu    |    31 Mar 2008   •   00:00

În încercarea noastră de a reface traseele artistice ale unor mari nume, doamna Florentina Satmari ne-a fost sprijin de nădejde.


În încercarea noastră de a reface traseele artistice ale unor mari nume, doamna Florentina Satmari ne-a fost sprijin de nădejde.

 

Benone Sinulescu este “un artist complex, care s-a dăruit aproape în totalitate scenei şi publicului. Harul de a cânta şi timbrul vocal cu care a fost înzestrat de natură au fost dublate de o inteligenţă sclipitoare. O vorbă din popor spune: «Părul lung şi mintea scurtă» sau «Părul scurt şi minte multă». Benone este exemplul perfect. Nu a avut parte de prea mult păr, dar a avut creier. Nonconformist fiind, şi-a dat seama că nu are sens să-şi ascundă calviţia, a aruncat peruca şi apariţia scenică a fost şi mai explozivă”. Florentina Satmari aminteşte de circumstanţa favorabilă de care a avut parte interpretul: “Încă de la începutul carierei sale a avut şansa să cânte alături de marii înaintaşi, cum ar fi Ion Luican, Maria Lătăreţu, Maria Tănase, pe care i-a luat ca model, fără să-i copieze, creându-şi personalitatea sa”.

 

ZESTRE. Doamna Satmari mai spune că Benone a plecat în lume cu un bagaj serios de melodii din zona Siriului, cărora a ştiut să le potrivească versul ca nimeni altul şi le-a trecut prin filtrul personal, apoi ni le-a dăruit nouă. “Am avut şi eu şansa să fiu contemporană cu el şi să mă bucur de talentul lui în colaborările noastre la emisiunile de televiziune, colaborare care ne-a adus succes amândurora. Este suficient să-i spui cam ce ai dori într-o emisiune şi el imediat vine cu propuneri din care să alegi.”

Toată viaţa a căutat, s-a instruit, şi-a dorit să se autodepăşească şi a reuşit, este de părere realizatorul tv. “A cântat toate genurile muzicale, pentru că glasul şi inteligenţa l-au ajutat, dar mai ales ne-a şocat de foarte multe ori.” Ne oferă şi un exemplu în acest sens: “Atunci când muzica populară părea că intră într-un con de umbră şi ne pândea riscul ca tineretul să nu-şi cunoască rădăcinile, Benone a trecut la ritmurile etno, reuşind astfel să-i atragă spre muzica tradiţională”. Doamna Florentina Satmari simte că muzica interpretului te trece prin toate stările sufleteşti şi transmite emoţii puternice, şi se bucură că a depăşit de mult graniţele ţării auzindu-se peste tot: în discoteci, la radio, în televiziune sau în marile săli de spectacole, datorită şi unei energii debordante. “Prin talentul şi dăruirea lui, Benone Sinulescu şi-a rezervat un loc sigur printre stele.”

 

Respect pentru artă

“Benone Sinulescu face parte din galeria artiştilor care au demonstrat tot timpul de-a lungul întregii lor cariere un deosebit respect pentru arta pe care au practicat-o, prin discernământul şi scrupulozitatea cu care şi-au ales repertoriul, prin exigenţa maximă, rafinamentul, grija deosebită pentru fiecare detaliu în interpretare, calităţi care au constituit «marca de comerţ» a artistului în interpretarea tuturor cântecelor sale, atât în studioul de înregistrare, cât şi pe scenă”. (Stela Nachi, Montreal – Canada)

 

Aproape de sufletul şi simţirea romånului

“Benone Sinulescu este un artist de o mare modestie în relaţiile cu cei din jur, de o mare fineţe şi rafinament sufletesc, calităţi ce răzbat în interpretările pe care el le-a dat tuturor cântecelor din zona lui natală, pe care a iubit-o şi a respectat-o întotdeauna, străduindu-se şi reuşind să păstreze specificul zonei lui – Buzău, fiind aproape de sufletul şi de simţirea ţăranului român, dar şi de a tuturor celorlalţi spectatori din toate celelalte categorii sociale. O dovadă a respectului şi a încrederii de care se bucură artistul este şi faptul

că tot mai mulţi dintre tinerii interpreţi au adoptat maniera de a cânta a lui Benone Sinulescu, căldura glasului său, maniera directă, amicală de a intra în contact cu publicul, calităţi care le conferă privilegiul de a continua arta marelui artist şi de a păstra în acest mod autenticitatea şi valorile de necontestat ale folclorului românesc”. (Stela Nachi, Montreal – Canada)

 

Cântece fără vârstă

“Nu mulţi artişti din generaţia de aur a interpreţilor de folclor au reuşit această performanţă de a sensibiliza tinerele generaţii şi de a le determina să preţuiască şi să repună în circulaţie adevăratele valori ale folclorului nostru. Cântecele interpretate de Benone Sinulescu nu au vârstă, ele fiind ascultate cu aceeaşi plăcere de persoanele generaţiei de aur, dar şi de cei mai tineri, care le preţuiesc şi le dau noi valenţe”. (Stela Nachi, Montreal – Canada)

×