Prieteni pe viaţă

Marele naist, dirijor şi compozitor Gheorghe Zamfir şi îndrăgitul interpret Benone Sinulescu au trecut împreună prin numeroase peripeţii, pe vremea când erau elevi ai Şcolii Speciale de Muzică.

Se cunosc din copilărie, de pe vremea în care erau elevi ai Şcolii Speciale de Muzică nr. 1 din Bucureşti.

Marele naist, dirijor şi compozitor Gheorghe Zamfir şi îndrăgitul interpret Benone Sinulescu au trecut împreună prin numeroase peripeţii, pe vremea când erau elevi ai Şcolii Speciale de Muzică. “L-am cunoscut prin 1956, la Liceul de muzică. Am fost colegi de dormitor, unde se fura sistematic. Lui Benone i-au fost furaţi banii de sub pernă. Mie mi-a dispărut buletinul de identitate, ceasul dar şi naiul dăruit de Fănică Luca. Am mers împreună la poliţie şi am făcut plângere şi a venit un poliţist, cu câinele. Hoţul a fost prins. Era un coleg de-al nostru, care acum trăieşte în Olanda, care a fost exmatriculat din şcoală, fără drept de reînscriere”, îşi aminteşte maestrul Gheorghe Zamfir.

Nr. 1. “Perioada mare, a mea, cu Benone, a fost însă în momentul în care am devenit dirijor al Ansamblului Ciocârlia. Aveam 26 de ani. Ansamblul Ciocârlia era un laborator uriaş, iar Benone făcea parte din acest gigantic laborator, era solistul numărul 1. Avea un succes uluitor. El a transformat folclorul românesc zonal, din regiunea în care venea, într-o adevărată şcoală. Benone a devenit o instituţie naţională. După Maria Tănase, el a fost primul solist care a impus folclorul românesc la scară naţională. A avut succes extraordinar, oriunde mergeam. Plecam împreună în turnee, în aceeaşi cuşetă, şi în fiecare gară în care ne opream, dimineaţa, la ora 7:00, eram treziţi de grupuri de pionieri însoţiţi de profesoare, care veneau cu foarte multe buchete de flori. El, somnoros, dădea perdeaua la o parte şi mă ruga să-l ajut. Atunci ieşeam şi le spuneam să aştepte că va veni să le dea autografe...”, povesteşte marele muzician.

Succes. “Benone deschidea orice uşă, orice instituţie, asemeni unui om de stat. A rămas reprezentantul nr. 1 al folclorului, a creat o adevărată şcoală, reuşind să impună melodia populară la cel mai înalt nivel. În 1973 l-am luat într-un turneu în Germania. A mers apoi cu mine, la Paris. Am realizat împreună două discuri.

Prietenia noastră este una adevărată. De asemenea, mamele noastre au fost bune prietene. Când se întâlneau, stăteau ore întregi, de vorbă!”, mai spune maestrul Gheorghe Zamfir. 

Melodii despre mamă, tată, codru...

Benone Sinulescu şi Lucreţia Ciobanu s-au cunoscut într-un turneu. “Benone a venit cu un gen muzical care a prins şi în Transilvania, pentru că ai noştri savurează mai puţin altă muzică. Pe Benone nu l-a putut imita nimeni. Eram prin ţară, în turneu, şi cineva îmi spune că el e Benone. M-am dus şi i-am spus: «Benule, Benucule, tu, cu cântecele acelea frumoase!». Scosese mai multe cântece pe piaţă şi toate au fost şlagăre. Începusem şi eu să le cânt, de dragul melodiilor. A venit cu melodii despre mamă, tată, codru, drăguţă şi mândruţă.” (Luminiţa Ciobanu)

O lecţie de muzică românească

Benone Sinulescu era foarte apreciat de marele poet Nichita Stănescu. După ce a ascultat discul realizat de Benone Sinulescu şi Gheorghe Zamfir, Nichita Stănescu le-a dedicat celor doi artişti câteva rânduri... “După ce asculţi un disc cu Benone Sinulescu şi Zamfir gustul pentru adevărata muzică populară se adânceşte, iar sentimental, devine mai profund. E o lecţie de muzică românească în modul ei cel mai adevărat, aleasă cu un gust atât de fin, încât mai degrabă ne dă impresia că avem de-a face cu o antologie de poezie.” Scriitorul Fănuş Neagu l-a invitat cu ani în urmă pe Benone Sinulescu să-i cânte la botezul fiicei sale. Iată ce a spus despre îndrăgitul solist: “Eu m-am născut către vărsarea Buzăului în Siret şi apoi în Dunăre şi mărturisesc că niciodată în lumea largă, plină de dor a Buzăului şi a Brăilei, nimeni n-a cântat mai frumos ca el. Plopul, bradul, steaua, inima, locul umbrit al sărutului, sângele fierbând în viscol, paharul, caii şi drumurile spre o iubire nicicând dobândită. Benone e un mare artist al fântânilor care acoperă dragostea. Când sunt trist, mă minunez că ştiu că există”. (Luminiţa Ciobanu)

Foarte bine primiţi în Transilvania

“Cu timpul, Benone a trecut la muzica de divertisment. Norocul lui mare este că îi vine mănuşă această muzică! Sunt piese adaptabile folclorului românesc. Nici una stridentă, toate frumoase. Trebuie să spun însă că împreună cu Irina Loghin a făcut un cuplu foarte reuşit. În Transilvania au fost foarte bine primiţi. Cel mai bun cuplu pentru Muntenia în Ardeal rămâne Benone cu Irina. Colegi buni, agreabili, veseli, nu erau posaci. Erau tineri, veneau cu cântece frumoase, cu tinereţea lor”, adaugă Lucreţia Ciobanu.  (Luminiţa Ciobanu)