Frontul, Vodă, România!

În decembrie 1938, Carol al II-lea şi apropiaţii săi au socotit că politicienii şi intelectua­lii se obişnuiseră cu ideea autoritarismului şi cu noile legi restrictive, de­cizînd să treacă la o nouă etapă a regimului – crearea unui partid unic. "Unica organizaţie politică de stat" care trebuia să-i cînte Regelui cît de frumos şi de deştept era a fost denumită Frontul Renaşterii Naţionale.

În decembrie 1938, Carol al II-lea şi apropiaţii săi au socotit că politicienii şi intelectua­lii se obişnuiseră cu ideea autoritarismului şi cu noile legi restrictive, de­cizînd să treacă la o nouă etapă a regimului – crearea unui partid unic. "Unica organizaţie politică de stat" care trebuia să-i cînte Regelui cît de frumos şi de deştept era a fost denumită Frontul Renaşterii Naţionale. Activarea în orice altă formaţiune politică ilegală avea consecinţe penale – închisoarea de la doi la cinci ani. Pentru a arăta că sprijinul în favoarea Regelui era unanim, guvernul a smuls de la legionarii aflaţi în în­chi­soare "declaraţii de supunere". Toţi îl "recunoşteau" pe Carol stăpînul suprem al ţării şi se angajau să nu i se mai opună în veci.   

ODĂ REGELUI. Deşi Regele era conducătorul formal al FRN-ului, conducerea efectivă era în mîna lui Armand Călinescu, consi­derat adevăratul "sforar" al regimului. În martie 1939 acesta devine şi prim-mi­nistru, după decesul patriarhului Miron Cristea.  

Începînd cu 1939, Căli­nescu organizează tot felul de manifestaţii în care era adulat Regele. Lui Carol îi plă­cea să se considere un mic Mussolini sau Hitler, aclamat de mase. De 1 şi 10 mai ori de 8 iunie, muncitorii, elevii şi studenţii erau scoşi pe străzile marilor oraşe pentru a purta pancarde pro-regale. S-au regizat şi programe "pe termen mediu" de proslăvire a lui Vodă: "Luna Bucureştilor", "Luna cărţii", "Luna curăţeniei". Studenţii au fost trimişi în vacanţe "pe teren" în "echipe studenţeşti regale", pentru a lua contact cu ţăranii. Pe lîngă scopul unor cercetări sociologice şi demografice, îl aveau şi pe acela de a lăuda la ceas de seară, la lumina focului aprins pe uliţele satelor, ge­nia­litatea lui Carol al II-lea. O genialitate care iniţiase şi soluţia desfiinţării partidelor ce "sugeau sîngele popo­rului".  

MASCARADĂ DE­MOCRATICĂ. Alegerile din iunie 1939 au fost organizate de asemenea în spiritul "preamăririi" lui Carol şi a regimului său. Singura formaţiune politică auto­rizată să depună candidaţi a fost FRN-ul! Pentru a mima democraţia, au fost depuse mai multe candidaturi pe un loc de deputat sau s­enator, asemenea mascaradelor din anii comunismului, cînd oamenii muncii aveau de ales la nivel de sat, cartier sau secţie de fabrică între doi sau trei oameni membri ai PCR. Mai sus, "democraţia nu ajungea"! Ase­mănările cu regimul co­mu­nist nu se opresc aici. Pe liste au fost trecuţi "oameni de vază" ai timpului, deşi nu se remarcaseră prin calităţile politice, precum Nicolae Iorga, Mihail Sadoveanu, Di­mitrie Gusti, Alexandru Rosetti, Petre Andrei, Mihail Ralea, Silviu Dragomir, Constantin Rădulescu-Motru, Constantin C. Giurescu, Gri­gore Antipa, Lucian Blaga, George Enescu. După 1948, pe unii îi vom regăsi în Marea Adunare Na­ţională, pe alţii în închi­sori sau în domiciliile obligatorii! Din aceleaşi motive!

Lucrările Parlamentului s-au deschis la 7 iunie 1939, iar membrii acestuia trebuiau să depună jurămînt de credinţă faţă de monarh. Pentru a spori atmosfera de "mascaradă", parlamentarii au fost obligaţi să poarte uniforma FRN, de culoare albastră. Unii senatori de drept, printre care Iuliu Maniu, Ion Mihalache, dr Nicolae Lupu sau Constantin I.C. Bră­tia­nu, au refuzat să înbrace uniforma, "sabotînd" astfel lucrările Parlamentului.  

CONDUCĂTOR IU­BIT. Paradoxal, cea mai mare sărbătoare pro-regală a fost organizată după moar­tea lui Armand Călinescu, asa­sinat de legionari în septembrie 1939. Regi­mul a dorit probabil să arate că este de neclintit, regizînd aniversarea la scară largă a Regelui la 16 octombrie, ziua sa de naş­tere. Toate festi­vităţile au fost coordonate de FRN, care şi-a pus în func­ţiune me­canismul propagandistic. Şco­lile şi celelalte instituţii publice au fost închise, elevii, stu­denţii şi funcţio­narii fiind ali­­niaţi la parade. În toate ora­şele reşedinţă de judeţ s-au organizat adunări pu­blice, iar în Bucureşti a avut loc o "mare manifestaţie ce­tă­ţenească". Comunicatul FRN, publicat în toate zia­rele şi citit la radio chema ce­tăţenii ţării să-şi sărbă­to­rească "conducătorul iubit": "Cu toţii într-un gînd să ară­tăm suveranului ţării iubirea plină de devotament cu care naţia recunoscătoare înconjoară în fiecare moment pe Regele său". Pe lîngă manifes­taţiile "de masă" accesibile tu­turor, la Ateneu a fost or­ganizat şi un program pentru "eli­tele intelectuale şi poli­tice". Festivitatea din Bu­cu­reşti s-a încheiat cu un foc de artificii, iar pe seară fîntînile publice au fost iluminate în culorile naţionale. Din regia pro­gramului nu au lipsit pa­nourile uriaşe cu portretul Re­gelui, asemenea pancardelor cu "El" şi "Ea" de care-şi aduc aminte gene­raţiile mai noi de români.

Cum la ziua Regelui nu te puteai duce cu mîna goala, instituţiile publice i-au ofe­rit lui Carol numeroase daruri, achi­ziţionate din bugetul sta­tului. Cea mai însemnată "atenţie" a venit din partea Băncii Naţionale, care i-a ­ofe­rit monarhului o hartă a Ro­mâniei gravată pe o placă de aur, cîntărind 16 kg. Cînd a văzut cadoul, Regele a întrebat: "Dar unde-s munţii?". Peste cîteva zile, cadoul s-a în­tors la Carol al II-lea avînd for­mele de relief cerute. Cîn­tărea de această dată 19,6 kg!

Foncirea lui Moromete

Cu toate că guvernul organiza mari parade publice în care România era prezentată a fi una dintre cele mai bogate ţări ale continentului, datorită "genialităţii" lui Carol al II-lea, realitatea "din teren" era complet pe dos. Ţăranii trăiau în aceeaşi mizerie de sute de ani, fără a avea acces la utilităţile moderne şi fără să aibă prea multe noţiuni despre igienă. Spre sfîrşitul perioadei interbelice, în România existau 1.500 de medici rurali, ceea ce reprezenta 1 medic la 17.000 locuitori! Alimentaţia era excesiv de deficitară, bazîndu-se pe mămăligă în proporţie de 70%-90% în unele regiuni ale ţării. Sătenii nevoiaşi nu-şi permiteau să ţină o vacă pentru lapte, aşa că alimentaţia copiilor era la cele mai mici standarde cantitative şi calitative. România deţinea locul întîi în Europa la mortalitatea infantilă, iar la ţară nu existau noţiuni de igiena reproducerii sau cunoştinţe medicale. În majoriatatea cazurilor, bolnavii preferau să apeleze la "leacuri băbeşti" decît să se ducă la dispensar. Cît despre politică, semnificative sînt descrierile lui Marin Preda din "Moromeţii". În Poiana lui Iocan se adunau ţăranii să li se citească ziarul, însă n-aveau nici o ideea ce era democraţia sau ce atribuţii aveau Regele şi Parlamentul. Politicienii, guvernaţii, societatea civilă erau... "foncirea"!


"I-a în­făşat pe toţi în alb (de fapt albastru – n.r.). În orice caz, uniforma le dă o înfăţişare curăţică. Vechii politicieni, trecuţi prin ciur şi sită, cu frunţile cele mai posomo­rîte, poa­te cele mai josnice, au fost spoiţi cu var ca nişte pomi fruc­tiferi sau ca nişte WC-uri de gară, ca tot ce trebuie dezinfectat" 
Martha Bibescu, 1939