x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editie de colectie Chris Rea Blue Guitar

Blue Guitar

de Loreta Popa    |    22 Feb 2010   •   00:00

Muzica lui te poartă dintr-o altă moarte spre viaţă, din departe în aproape, trecând prin ură, trecând prin iubire, trecând prin măsură. Muzica lui adoarme clipa şi-i dă viaţă, iar în palme simţi atât de multă putere, încât îţi simţi vindecarea. Simţi neclintirea, zborul, ideea. La fel şi iubirea... Pe Chris Rea de orice îl poţi bănui, numai de faptul că nu şi-ar iubi muzica nu.

De fapt, el trăieşte pentru creaţia sa. Este binecunoscut faptul că se foloseşte prea puţin de cuvinte sau gesturi mari. Stilul lui este unul unic, care nu neapărat se încadrează într-un trend sau altul. Este unul dintre cei mai mari muzicieni din întreaga lume şi cântă blues şi rock în acelaşi timp. Cunoscutul chitarist are şi acum emoţii când se urcă pe scenă. Pentru că niciodată nu realizează ce i se întâmplă până nu ajunge acolo şi vede toţi acei oameni privindu-l.

Uneori nu ştie ce să facă, aşa că pur şi simplu cântă. Îşi deapănă povestea pe corzile chitării. Notele muzicale dezvăluie tot ceea ce cuvintele poate nu reuşesc să o facă pe deplin. "Nu vreau ca starea mea de sănătate să mă împiedice să fac ceea ce-mi place. Iubesc turneele, ar fi cele mai bune lucruri din lume, dacă aş avea un alt trup", mărturisea celebrul artist după ce a aflat diagnosticul, pancreatită.

Lupta cu moartea a declanşat o schimbare completă pentru Chris Rea. A învăţat să distingă între faima trecătoare şi ceea ce durează cu adevărat. Familia sa a fost alături în timpul bolii, iar cele două fiice nu l-au părăsit nici o secundă. Rezultatul a fost "Blue Guitar". Fineţea instrumentală şi maturitatea artistică par că se scurg din muzica lui Chris Rea, iar din picturile sale înveţi să gândeşti albastru.

În 25 de ani, 23 de albume şi numeroase single-uri şi turnee. Zilele grele au rămas undeva în trecut. Fiecare nouă lansare bucură fanii, iar Chris Rea a făcut şi una şi alta. De fiecare dată în stilul său personal. Ce mai urmează? Numai Chris Rea poate şti.

×
Subiecte în articol: editie de colectie chris rea