Unic şi irepetabil

Mi-am dorit să-l întâlnesc pe Dan Andrei Aldea, primul om bun care m-a făcut să iubesc muzica folk. Ne-am „cunoscut" prin telefon şi prin e-mail în urmă cu câţiva ani.

Am încercat din răsputeri să-l facem pe Dan Andrei Aldea să vină să cânte la Folk You! De fiecare dată, ne-a refuzat elegant. Abia după ce am petrecut trei zile împreună, am înţeles motivul refuzului său. Când mi-a spus că mă aşteaptă la aeroport şi că este pregătit să-şi deschidă sufletul pentru a realiza Ediţia de Colecţie, am simţit cum îmi fuge pământul de sub picioare.  

FIŞA DE IMIGRARE. Avionul a ajuns la München cu o oră întârziere, dar Dan Andrei Aldea mă aştepta cu zâmbetul pe buze. M-a întâmpinat cu o căldură pe care sincer nu mă aşteptam să o primesc necondiţionat şi într-un timp atât de scurt. Am primit de la acest frumos om povestea vieţii sale, fiind neîncetat uimită totodată de încrederea pe care mi-o acorda. Mi-a spus totul, cerându-mi uneori să păstrez doar pentru mine anumite informaţii. I-am respectat dorinţa, intenţia mea fiind să nu-i fac nici un rău. Nu de asta mă aflam acolo. Orele pe care le-am împărţit cu Dan Andrei Aldea mi s-au părut zile. Poate şi pentru că am preţuit mai bine fiecare minut care se scurgea. Simţeam că nu am timp să ascult până la capăt povestea. Ne-am privit numai în ochi. Şi ce ochi albaştri precum cerul are! Şi ce clar îi era cerul! Ascultam cu mare atenţie confesiunea, gândindu-mă totodată la ceea ce a spus odinioară Oscar Wilde: „Când a trebuit să completez fişa de imigrare, mi-am dat vârsta 19 şi profesia geniu. Am adăugat, de asemenea, că nu am nimic de declarat în afară de talentul meu". Cât de mult i se potriveşte lui Dan Andrei Aldea, cu precizarea că ar trebui să-i completăm noi fişa, deoarece lui îi lipseşte cu desăvârşire apetenţa spre acest gen de exhibiţionism! 

În scurtele pauze de vorbire (nu ne-am permis prea multe), am asistat cinci ore la un spectacol oferit de Dan Andrei Aldea, împreună cu prietenul său Mark Coonradt. L-am  auzit pe Aldea cântând country dumnezeieşte (şi la chitară, şi la vioară). Pentru a fi sigură că nu visez, am sunat un prieten. Nici lui nu-i venea să creadă. Mi-a zis doar atât: „Bucură-te că eşti acolo. Eşti o norocoasă!".  

VALOARE. M-am bucurat şi continuu să mă bucur. Plăcuta corvoadă de a realiza o ediţie de colecţie cu Dan Andrei Aldea poate însemna împlinirea unei profesii. Îmi place să cred că, măcar din când în când, fiecare ziarist are subiectele pe care le merită... 

Ce aş mai putea adăuga în afară de sentimentul copleşitor că am fost martorul unic al unui moment irepetabil? Să povestesc cum este el? Mândru şi conştient de propria valoare, pe care şi-o încadrează însă corect într-o ierarhie în care nu se consideră cel mai de sus, bucuros (uneori), dar fără manifestări febrile sau exuberante, resemnat fără ură, aspru, dar nevindicativ. Superior şi perfecţionist în aspiraţiile artistice, normal şi aproape domestic în comportamentul social. Izolat şi singur, dar, în acelaşi timp, comunicativ şi atent. Mi-au trebuit câteva zile pentru a-mi reveni din starea pe care mi-a creat-o întâlnirea cu Dan Andrei Aldea. De fapt, nici nu ştiu dacă mi-am revenit, sau dacă vreau să-mi revin. Să-mi revin la ce? Marele artist Dan Andrei Aldea a vrut să aibă o ultimă discuţie cu cineva din România înainte de a-şi renega (cu acte) ori­ginea. Şi acel cineva s-a întâmplat să fiu eu.