Prieten de nepreţuit

Vocea de aur, talentul, sensibilitatea şi ca­racterul de oţel alcătuiesc cartea de vizită a Didei Drăgan. Stilul Didei Dră­gan şi-a păstrat originalitatea nu numai pe plan profesio­nal, ci şi pe plan personal. Relaţiile pe care ar­tista le-a creat de-a lungul timpului au fost întreţinute cu su­fletul.

Vocea de aur, talentul, sensibilitatea şi ca­racterul de oţel alcătuiesc cartea de vizită a Didei Drăgan.

Stilul Didei Dră­gan şi-a păstrat originalitatea nu numai pe plan profesio­nal, ci şi pe plan personal. Relaţiile pe care ar­tista le-a creat de-a lungul timpului au fost întreţinute cu su­fletul. Compozitorul Adrian Ordean: “Pe Dida Dră­gan am cu­noscut-o prin anii optzeci şi ce­va. Susţineam pe atunci, îm­preună, concerte şi turnee cu formaţia «Roşu şi ne­gru». Ţin minte în ce con­diţii cântam în acea vreme. Pe timp de frig, sălile în care mergeam nu erau încălzite şi ne îngheţa mâna pe microfon. Am rămas prieteni de ani buni. Încă de la început a do­vedit că este o foarte bună pro­fesionistă. Când a vrut să facă ceva a făcut, când a vrut să cânte un anumit cântec l-a cân­tat… când a vrut să schim­be totul şi să cânte mai bine a făcut-o. A fost şi este ex­cepţională, lumea era ex­trem de încântată de ea. Şi atunci se trăia altfel, oamenii veneau la concerte să te vadă dacă erai bun. Într-un cuvânt, plăteau bilet numai dacă me­ri­tai. Însă Dida Drăgan nu a avut niciodată probleme în ceea ce priveşte prezenţa pu­bli­cului la spectacole.”

MODEL. “Realizez că Dida este un prieten de ne­pre­ţuit, chiar şi în momentul actual. Poate unul dintre puţinii mei prieteni de suflet. Când am crezut că adevăraţii prie­teni or să mă ajute în clipa în care am avut necazuri, pentru că toţi trecem prin etape grele, ea s-a arătat a fi cu adevărat alături de mine şi m-a ajutat.

Pe lângă faptul că este o vedetă şi, de ce nu, un model pentru vedete, Dida a ţinut la stilul şi la personalitatea ei atunci când a venit vorba de muzică. Este un om extraordinar şi o artistă fără vârstă. Aşa, ca o scurtă caracterizare, aş putea spune că la prima vedere pare o persoană arogantă. Multe persoane au ca­talogat-o aşa, fără să o cu­noască. Numai că poţi intra şi în sufletul ei şi vei constata că este fantastică.

Pe plan profesional este apreciată, pentru că, după cum am mai spus, este o profesionistă. Şi, oricum, ideea de a-ţi plăcea un cântăreţ sau a nu-ţi plăcea mi se pare a fi o chestiune de gust. Nu am putut totuşi să nu observ că, la fiecare concert, Dida era adorată efectiv de public.

Câteodată mi se părea ieşită din comun. Ca să păşim oarecum într-o notă un pic mai amuzantă, de fiecare dată, când intram în câte o casă de cultură mai prăpădită, Dida întreba cu glas tare şi de vedetă: «Unde este cabina mea?». Vă daţi seama că nu-i răspundea nimeni nimic.”

CRITERII. “Ştia să co­mu­nice cu publicul foarte bine. Liviu Tudan a fost iar mai aproape de ea, îi era tare drag. 

Şi acum continuu să îi mai fac piese Didei. Cred că de-a lungul timpului am realizat pentru ea circa 20-30 de piese, nu mai ştiu exact. Textele însă ţinea să şi le facă singură de fiecare dată. Are nişte criterii după care îşi selec­tează cântecele, şi vă spun şi de ce. Ea poate mai mult decât alte soliste, poate să atingă note pe care majoritatea nu le poate atinge. Ca atare, doreşte ca în cântecele interpretate de ea să se re­flecte toate calităţile vocale. Îi doresc Didei din tot sufletul meu multă sănătate! Merită, pentru că este o prietenă adevărată.”

Prestaţie ­superioară

“Pe Dida nu cred că a auzit-o nimeni, niciodată vorbind despre colegele ei sau mani­festând sentimente de invidie”, spune criti­cul de artă Mircea Barzuka. “Întotdeauna a avut cuvinte de laudă, continuă Barzuka. Eu chiar sunt puţin mirat în legătură cu situaţia aceasta, pentru că, de obicei, cântăreţii mai au câte ceva de spus unii despre alţii. Cazul ei însă este cu totul aparte. Ceea ce mi se pare ciudat este că Dida are în momentul de faţă o prestaţie superioară celei pe care a avut-o când era foarte tânără. A cunoscut o evoluţie extraordinară, asemeni unei adevărate artiste sau a unei adevărate doamne a muzicii.” (Anca Alexe)

Şi-a păstrat imaginea cu mare grijă

Mircea Baniciu ne mărturiseşte că a cunoscut-o pe Dida Drăgan prin 1977. “În orice caz, o ştiam de la televizor din anii ’70. Cânta cu mult înaintea mea pe scenă. O apreciez ca prezenţă scenică, ca personalitate şi ca om de muzică, pentru că era şi a rămas o persoană care a cântat mai multe genuri de muzică. A pornit de la muzica uşoară românească şi a ajuns, după cum bine se ştie, până la rock. A colaborat cu trupe ca Roşu şi Negru, Sfinx, Compact, care i-au orchestrat nişte piese. După accepţiunea mea, este una dintre doamnele muzicii româneşti. A ştiut să-şi păstreze imaginea cu mare grijă în timp. A avut întotdeauna public.

Am cântat împreună o singură dată într-o comoziţie a lui Anton Şuteu. Se numea «Deschideţi poarta soarelui». Au fost vreo şase solişti: Luchian Mihalea, Adrian Daminescu, Angela Similea. Probabil a fost un fel de «We Are the World», prin 1985-1986.” (Cătălin Pruteanu)