De poveste

Marlene Vasilache, soţia celebrului compozitor, işi aduce aminte de cea care i-a fost prietenă..

Marlene Vasilache, soţia celebrului compozitor, işi aduce aminte de cea care i-a fost prietenă..

Â
Vasile Vasilache a lucrat mult timp alături de Doina Badea. "Atăt eu, căt şi soţul meu, Vasile Vasilache, am fost prieteni foarte buni cu ea. Prima colaborare dintre ei, alături de Flavia Buref, a avut loc o dată cu interpretarea melodiei «Ploaia şi noi», pe care Doina s-a oferit să o cănte. In acel an, la Mamaia, Doina avea cinci piese in concurs. Ce să vă zic… prieteni am fost pănă in clipa in care Doina a incetat din viaţă. Ne vedeam in fiecare sămbătă seară, cănd veneau in vizită. Primul care sosea era Traian, cel care urma să-i devină soţ. El stătea să culce copiii, apoi venea direct la noi. A fost un om absolut minunat Doina, o persoană cu un bun-simţ rar, aşa cum are romănul, o adevărată patrioată, iubea foarte tare pămăntul romănesc", ne spune Marlene.

Modesta. "Melodia «Ploaia şi noi», continuă ea, a fost luată ulterior de Editura Salabert din Franţa, editură mare de altfel, prima piesa luată de o editură străină. Doamna Salabert a propus-o pe Doina pentru o serie de concerte unde să cănte şi melodia asta, dar ea nu a putut să se despartă de copii şi de Traian şi a rămas in ţară. Era o mare culegătoare de folclor… a rămas olteancă pănă in măduva oaselor. Era o persoană modestă, o mamă şi o soţie extraordinară, gospodină. Ştia intotdeauna să ne primească cum se cuvine, iar la final ne cănta muzica populară din zona Oaşului. Serile alături de ea se terminau mereu cu porţii sănătoase de răs. Avea prieteni puţini, dar foarte buni. A fost destul de apropiată de familia Veselovski, care nu mai trăieşte. Aa!, işi adora copiii. Era o mamă atăt de nebună, de ieşită din comun.

Voce unică. Cu Traian urma să se căsătorească, cu toate că el era mai tănăr ca vărstă decăt ea. Spunea că a aşteptat atăt momentul căsătoriei, pentru că işi dorea ca el să-i demonstreze căt de mult o iubeşte. Şi a iubit-o! A respectat-o enorm pe Doina. După ce a luat decizia, glumind mi-a spus: «Mă mărit cu Traian ca să-l liniştesc!». Ne găndim toţi cu drag la ea, pentru că ne-a fost foarte bună prietenă. Pe oriunde pleca ne scria. Nu a vorbit niciodată pe nimeni de rău. Nu am auzit din gura Doinei un singur cuvinţel la adresa cuiva. A fost iubită de toată lumea din televiziune. Cănta populară şi romanţe ca nimeni altcineva. Putea să cănte şi operă foarte uşor, pentru că avea o voce extraordinară. Ea cu Dan Spătaru erau iubiţi la ruşi. In Israel la fel... şi foarte indrăgostită de ea a fost, v-am spus, doamna Salaber, care i-a zis: «Doina dragă, după Edith Piaff nu va mai exista aşa o voce!».

Soartă. Din păcate… s-a intămplat ce s-a intămplat in 1977! Culmea sorţii a fost că Doina trebuia să facă schimb de locuinţă cu Marcel Roşca, pe care l-a intărziat.

Vasi, soţul meu, avea imprimare cu ea exact in ziua in care a avut loc cutremurul. Trebuia să se intălnească undeva in jurul orei nouă. Işi dorea să refacă piesa «Vrem pace pe pămănt!» şi ţinea mult la ea. Cred că soţul meu a vorbit cu Doina chiar cu un sfert de oră inainte de cutremur, pentru că ea la nouă şi un sfert ieşea din bloc. Au discutat in primul rănd despre seara de sămbătă, ce să gătim, ce să facem, cum să ne petrecem timpul, iar in al doilea rănd urmau să stabilească cu precizie ora de intălnire la studio.

Cor de păsărele. Cănd a inceput cutremurul şi am auzit că a căzut blocul Continental şi mi s-a spus că la cincisprezece minute peste ora nouă… Doina era pe scări, pentru că nu-i făcea plăcere să meargă cu liftul. Şi a coborăt să se vadă cu Alexandru Bocăneţ, care era la Toma Caragiu… Ne-am dus să vedem ce putem să mai facem. Au fost găsiţi Traian cu un copil in braţe şi cu faţa spre camera unde dormea cel de-al doilea. La etajul doi a fost găsită o mănă de-a ei, recunoscută după verighetă. Noi am ingropat, ca atare, o mănă… nu au vrut să ne dea certificat de deces. Asta pentru că nu era un organ vital, insă au scris pe mănă Doina Badea. Corpul ei nu a fost găsit, iar a doua zi nici măcar verigheta nu mai exista. Fusese furată de pe deget!

Noi, impreună cu naşii copiilor şi cei care ii erau foarte apropiaţi, ne-am ocupat de tot. La funeralii am stat alături de Cornel şi de Angela. Atunci am auzit cel mai frumos cor de păsărele! Preotul ţinea slujba, iar păsărelele căntau aşa incăt am avut senzaţia că eram intr-un codru, desprinşi dintr-o atmosferă de poveste..!".