Arsura focului vânăt

Alecu Racoviceanu ne-a scris despre prietenul său Ducu Bertzi un material "straniu"... Despre prietenie, despre muzică şi poezie, despre iubire şi viaţă...

Un ziarist care a deranjat nu o dată prin dezvăluirile pe care le-a publicat de-a lungul timpului, demonstrând acte de corupţie în care erau implicate tot felul de personaje, Alecu Racoviceanu poartă la încheietura mâinii brăţara prieteniei lui Ducu Bertzi. Astfel se simte binecuvântat. "De la început vă spun că mi-am trecut în CV faptul că sunt prieten cu Ducu Bertzi, aşa că, iertaţi-mă, astăzi, când încropesc aceste rânduri, sunt subiectiv până la Dumnezeu!

Înainte de a fi artist, Ducu este un bărbat român şi de aceea cred că aş prefera să vorbesc despre bărbăţie la această ediţie care-l omagiază, chiar dacă subiectul e desuet, într-o perioadă în care masculii militează în stradă pentru dreptul de se îmbrăca în furouri!

M-am întrebat de multe ori ce aş lua cu mine pe lumea cealaltă. Clar, pentru a ne umple timpul cu o şuetă, cât ardem la foc mocnit, aş lua pozele femeilor pe care le-am cunoscut. Apropo de foste iubite, cine nu a trăit sentimentul «M-am îndrăgostit numai de ea»! Înainte de a alege pozele cărei femei le-ai lua cu tine şi pe lumea cealaltă, ascultă melodia asta a lui Ducu şi vezi spre ce iubire din trecut te îndeamnă.

E imposibil să existe bărbat să nu zâmbească amar când o ascultă. Nu ştiu dacă e cea mai bună melodie românească despre parastasul singuratic după moartea unui cuplu, dar sigur ar fi într-un Top 3 al tristeţii profund masculine în care se amestecă orgoliul rănit şi amarul gesturilor pe care nu ai mai apucat să le faci. Doamne, dar dacă vreţi să înţelegeţi mai mult despre femei, mergeţi într-o sală în care Ducu Bertzi cântă această melodie şi urmăriţi zâmbetul de satisfacţie de pe chipul oricărei femei.

Felul în care-şi priveşte companionul care vrea «întotdeauna alt şi alt decor» e miraculos. E o lecţie de viaţă să urmăreşti femeile, indiferent de vârstă, clasă socială sau frumuseţe trupească, în timp ce Ducu spune, cu o voce inconfundabilă «Aş da orice s-o mai întorc din drum»."

ADEVĂR. "Ce fel de bărbat eşti dacă la poarta, de Sus sau de Jos, a celeilalte lumi te duci fără a avea la tine arma preferată!?!", spune Alecu Racoviceanu. "Aş lua cu mine cuţitul pe ale cărui prăsele am însemnat cu mândrie feciorelnică prima mânuire cu succes. Aţi văzut vreodată un bărbat adevărat dând cu pumnul în masă când viaţa pare că e doar o încercare continuă, în care «Când s-o-mpărţit norocu' fost-am eu dus la lucru».

 

Dacă ceva descrie clipa în care bărbatul stă să cadă în faţa vieţii, atunci melodia lui Ducu ar trebui să fie. Simţi în ea mâna puternică, îmbrăţişând cuţitul precum un ultim prieten, focul sărit din piatră devenind un toiag pe care te sprijini pentru a mai merge măcar încă un pas. Asculţi melodia asta şi te gândeşti că pentru voci precum a lui au fost cizelate sute de ani balade ale întâmpinării Destinului cu zâmbetul pe buze, precum «Mioriţa». Aş lua cu mine măcar una dintre colecţii!

Bărbaţii adevăraţi colecţionează obiecte cu poveste, lucruri pe care când le arăţi prietenilor ai ce să le spui. Le mângâi cu drag şi depeni istorioare mai mult sau mai puţin pline de înţelesuri pentru alţii, dar vitale pentru tine. Un astfel de obiect aş lua Dincolo cu mine, o brichetă de la al cărei desen poţi rememora viaţa lui Billy the Kid sau o centură pe a cărei cataramă e gravat simbolul vreunei lupte de la care ai lipsit doar pentru că te-ai născut 300 de ani mai târziu."

FOCUL VÂNĂT. "Un astfel de «obiect» este «Focul vânăt e gonit de vânt». Versurile sunt de Serghei Esenin. Trebuie să ai un trecut tumultuos pentru a înţelege acest cântec. Dacă te-ai căsătorit de tânăr cu prima colegă de bancă din clasa I, dacă singurul scandal la care ai participat vreodată e vreo bătaie între fete văzută pe youtube sau dacă ochii-ţi sunt incapabili de vreun licăr de furie, nu asculta melodia asta! E ca şi cum ai da jăratic unui cal mort! Versul, vocea, o uniune în care toate vorbesc de o iubire cum numai bărbaţii arşi pe suflet de focul vânăt pot fi capabili.

Călit în duritate, bărbatul găseşte femeia care-l face să-şi destindă ridurile de încruntare într-un zâmbet cald. Fiara neîmblânzită care semăna groază devine un iepuraş alb, tânjind spre un gest de tandreţe cât de mic dinspre «Floarea sa de colţ». Să renunţi la «accesoriile» renumelui unui mascul alfa pentru a te împlini ca bărbat în locul unde adie parfumul unei femei! O minune, o Taină precum cea a Căsniciei din învăţăturile biblice! «Obiectul» are o poveste minunată.

«Cum poate iubi un derbedeu şi cât poate de supus să fie», ce versuri minunate. Şi mincinoase! Esenin a cântat de iubire de mii de ori, dar nu a renunţat la scandal niciodată, deşi s-a căsătorit de cinci ori. A murit în pragul Crăciunului din 1925, mistuit de «Focul vânăt», negonit de nici un vânt. Povestea e o rază de speranţă pentru orice bărbat care simte că trăieşte prea supus lângă o femeie. Mulţumesc, Ducule, că, ascultând muzica ta, îmi pot face planuri pentru o perioadă atât de lungă, mai lungă chiar ca viaţa!"