Din jurnalul unui PMT-ist

Generaţia decreţeilor: nişte copii apăruţi ca buruienile.

Generaţia decreţeilor: nişte copii apăruţi ca buruienile.

My Generation, anii ’80, revoluţia. Moţu ne-a luat de mînă luminîndu-ne mintea şi sufletul, ne-a arătat drumul, ne-a înobilat, astfel încît din “buruieni” am devenit flori, am devenit generaţia PMT (Poezia Muzicii Tinere).

1980-1989: Cei mai negri ani, dar noi îl avem pe Moţu, PMT-ul, cum se numeau cei 4 Beatles, Furtuna, Scoica de lemn, Cabala bigoţilor, Cîntec despre mine însumi şi foarte multe alte spectacole de teatru. Iarna, sala de teatru de la Grădina Icoanei este îngheţată, nu funcţionează caloriferele, ne ies aburi din gură, dar în scurt timp, de la atîtea inimi adunate la un loc începe să fie cald. La fiecare final de spectacol, Moţu ne spune “Nu mai plînge fată rară/ Viaţa nu e în culori/ Mai trăim pînă la vară/ Noi sîntem nemuritori”.

ACTORUL. Spectacolul Poezia Muzicii Tinere se interzice în 1985. Moţu este “cel mai frumos din oraşul acesta” şi probabil că, cineva de la partid, şi-a dat seama că e periculos să se adune 1.000 de oameni într-un loc, oameni care nu-l slăvesc pe Ceauşescu, ci se închină muzicii rock, şi-au făcut un idol din Moţu care pleacă după fiecare spectacol cu braţele pline de flori şi cu alai de fani conducîndu-l pe stradă pînă acasă – nu are trăsură ca George Vraca, dar cei care aveau ochi să vadă înţelegeau că Actorul nu e un oarecare... Şi că în viaţa noastră, Actorul e la fel de important ca Profesorul sau Preotul şi la fel de puternic ca toţi revoluţionarii lumii adunaţi la un loc.

Deşi PMT-ul s-a interzis, Moţu continuă să facă spectacole şi reuniuni la casele de cultură Mihai Eminescu şi Înfrăţirea, unde ascultam muzică şi vizionam filme, precum Hair, Yellow Submarine, Help, operele rock Tommy şi Jesus Christ Superstar – de neimaginat pentru acele vremuri.

REVOLUŢIE. În comparaţie cu alte personalităţi care au apărut la tv ca mari revoluţionari în decembrie 1989 şi după, Moţu a început revoluţia cu mult înainte, într-un mod mult mai inteligent şi mai subtil, nu bătîndu-se cu pumnii în piept cînd pericolul trecuse, ci schimbînd efectiv ceva în conştiinţa unei întregi generaţii din clipa în care a pus piciorul pe scenă.

“Rămîne cum am stabilit”. Am parcurs un drum incredibil. Cine şi-ar fi imaginat acum 25 de ani – cînd stăteam pe scări la PMT neavînd curaj să-i trimit măcar un bileţel cu întrebări lui Moţu, aşa cum se făcea la spectacol – că eu, un copil născut în România comunistă, voi avea şansa incredibilă de a-l cunoaşte pe Florian Pittiş? Cine şi-ar fi imaginat că voi merge într-o zi la un concert Bob Dylan împreună cu Moţu?!

“Am văzut cum a luat formă şi cum s-a născut Radio3net înainte de lansarea oficială. În august 2005 ne întîlnim iar, îmi vorbeşte despre colaboratorii lui de la radio de care este atît de mîndru. Nu ştiu dacă le-a spus direct, vreodată, dar îi aprecia foarte mult”