Rockul, văzut ca mod de viaţă

Prietenia lui Florian Pittiş valora enorm pentru cei pe care artistul i-a primit în sufletul său.

Prietenia lui Florian Pittiş valora enorm pentru cei pe care artistul i-a primit în sufletul său.

 
Cînd un om este genial atrage în jurul lui tot soiul de oameni. Cînd un om genial poate fi un prieten adevărat şi devotat, cei din jurul lui nu-l părăsesc niciodată. Cînd vorbim despre Florian Pittiş, prietenia capătă un sens mult mai profund, se afundă în camaraderie, în frăţie. Moţu era un prieten aşa cum mulţi îşi doresc. Cîţiva oameni au avut norocul de a fi consideraţi prietenii lui. Ei vorbesc despre Prietenul Pittiş.

 
MĂI BĂIEŢI! Mircea Vintilă este unul dintre prietenii dragi ai lui Moţu. Atît munca, dar şi momentele frumoase ale “găştii” de prieteni, cu baza în bucătăria lui Pittiş. “Prin 1974 ne-am cunoscut. Pe urmă am început să colaborăm, să facem lucruri extraordinare împreu-nă pe scenă. Pittiş era în primul rînd un actor deosebit, nonconformist şi un mare iubitor de muzică, de muzică rock. Iubea rockul atît de mult, încît ne şi spunea: «Băi, ascultaţi voi jazz, într-adevăr, sînt nişte performanţe extraordinare obţinute de jazzmeni, dar rockul este viaţă, măi băieţi!»“, povesteşte Vintilă.

Ce e cu bucătăria? Baza logistică? Ei bine…: “Cel mai căutat loc din casa lui Moţu era bucătăria. Acolo ne întîlneam mai mulţi... eu, Cristi Minculescu, colegii lui de teatru, Sorin Gheorghiu, Gil Dobrică. Era cel mai căutat loc şi noi veneam din timp ca să-l ocupăm, şi-ţi dai seama că nimeni nu ne mai scotea de acolo. Era atunci o gaşcă mai deosebită şi de fiecare dată cînd mergeam la el ne arăta şi ne punea să ascultăm discuri cu trupele care în acea perioadă apăreau şi care aveau ceva de spus. Ţineam legătura cu Nicu Vladimir, cu Mircea Florian, Dan Andrei Aldea. Ei jucau în acea perioadă în “A douăsprezecea noapte”, la Teatrul Bulandra. Era în gaşcă şi Gil Dobrică. Cel mai des ne întîlneam cînd se serbau Floriile şi ziua sa de naştere. Atunci erau nişte evenimente importante, pentru că uşa era deschisă şi prietenii lui dragi veneau să-i spună La mulţi ani şi să stea de vorbă”.

 
LORDUL JOHN, PANTOMIM. Pe scenă, Pittiş şi Vintilă formau un cuplu desăvîrşit. Cei doi produceau senzaţie printre spectatori şi întotdeauna aceştia erau dornici să-i revadă. Mircea Vintilă descrie acele momente deosebite: “Eu cu Moţu pe scenă, şi în Cenaclu, şi în alte spectacole, aveam un program special. De exemplu, la Lordul John, el făcea pantomimă. Să nu uităm că el a făcut la Paris cursuri de pantomimă. Un an el a făcut şcoală de pantomimă. El avea nişte intervenţii, comentarii, dialoguri... era ceva extraordinar. Am avut împreună la Teatrul Bulandra un spectacol deosebit, «Faţă în faţă cu lumea», un spectacol de muzică şi poezie, foarte apreciat şi premiat la vremea aceea, pe care noi l-am jucat un an întreg”.

 
PRINTRE VINILURI. Florian Pittiş era o personalitate complexă, cu orizonturi de gîndire atît de largi... atît de inaccesibile celor care nu vor să vadă... adevărurile lumii... Mircea Vintilă aduce aminte de un alt moment important din viaţa lui Moţu Pittiş. “În 1974, pentru prima dată, el a citit în public pasaje din Declaraţia Drepturilor Omului. Puţină lume ştie acest lucru şi eu zic că este foarte important. El era un mare iubitor de muzică, dar era îndrăgostit şi dorea cît mai multă libertate pentru cei din jur!”

Nişte Colibri

Aproape zece ani cîntecele unei superformaţii au fost fredonate de mai toţi melomanii din România. Pasărea Colibri e formaţia de care întreaga Românie s-a îndrăgostit. Patru personalităţi, voci, oameni s-au unit în acest proiect minunat. Sufletul trupei... Florian Pittiş. Mircea Baniciu povesteşte despre înfiinţarea trupei, despre Moţu, despre idei.

Pe Moţu Pittiş l-am cunoscut personal în ’75, atunci cînd a fost invitat la înregistrările albumului Phoenix “Cantafabule” să recite un poem scris de Şerban Foarţă pentru piesa “Invocaţie”. Am fost impresionat de cît de bine era pregătit, cît de profesionist, ca să nu mai vorbim despre aspectul lui de scenă. După aceea a fost invitat în cîteva spectacole Phoenix să recite cîteva poezii. Era un tip plin de energie, dornic să facă, să ajute, să creeze, într-o permanentă mişcare şi admirat de toţi colegii de scenă şi de puştime ca nimeni altul. Succesul lui era asigurat, în orice context. Ulterior ne-am mai întîlnit ocazional în perioada anilor ’80, iar la începutul anilor ’90 l-am reîntîlnit în studio, cînd eu împreună cu Vlady Cnejevici am orchestrat un album Mircea Vintilă & Florian Pittiş. Acela a fost cumva începutul Păsării Colibri, atunci ne-am împrietenit de fapt. Ne mai întîlneam la spectacole prin ţară, şi la sfîrşitul lui ’92, cînd eu plecasem din Phoenix, Pittiş a fost cel care a pus cumva bazele Păsării Colibri. La Rîmnicu-Vîlcea, într-o sală foarte friguroasă, într-un spectacol înainte de Crăciun, eu încheiam un spectacol, iar el împreună cu Mircea Vintilă au apărut pe scenă lîngă mine. M-am încurcat, am luat-o de la capăt, a ieşit foarte bine şi la final Moţu a spus “Aţi asistat la primul spectacol al trupei Pasărea Colibri”. A fost o glumă, aşa am zis noi. Pe urmă, ne intitulam “Pasărea Colibri” în spectacole, şi la sugestia unui prieten am înregistrat primul album, care s-a vîndut extraordindar de bine şi ne-a propulsat direct în top, ca trupă, pentru că individual fiecare dintre noi era deja foarte cunoscut. Pittiş a fost foarte important în Colibri, s-a văzut din plin talentul lui de actor, şi cînta foarte bine, după cum a văzut toată lumea.