Zbor inalt…

"A căzut, pentru că şi-a asumat suferinţele celor din jur", spune poetul Adrian Păunescu.

"A căzut, pentru că şi-a asumat suferinţele celor din jur", spune poetul Adrian Păunescu.

DESPRE MOŢU… CU LACRIMI. "Ce pot spune despre Florian Pittiş? Exact ce v-aş putea şi tăcea despre Florian Pittiş. E intr-adevăr cutremurător că un om aflat la apogeul vărstei, la maturitatea deplină, şi care a făcut atătea pentru dezamărginirea teritoriilor artei, a căzut, şi eu nu cred că a căzut pur şi simplu din cauza unui cancer la prostată. El a căzut din cauza tuturor suferinţelor pe care şi le-a asumat, ale celor din jurul său, ale societăţii romăneşti, ale generaţiilor tinere. El are probabil ceea ce a avut şi podul din Viena, care a căzut acum 30 şi ceva de ani, şi anume, are inglobate in el toată suferinţa şi toată erodarea celor care l-au impovărat, care i-au fost vecini de vărstă sau vecini de oraş, de ţară."

TALENT. "A fost un actor de geniu. A avut acel spirit shakespearian care l-a făcut puternic in tot ceea ce a exprimat, nu numai in actorie, nu numai in folk, nu numai in dialog, nu numai in mereu primenita lui pornire de schimbare a gustului public, dar şi cănd făcea reclame, cănd făcea publicitate era foarte special. Am fost colegi, suntem de aceeaşi vărstă. El e şi probabil că rămăne aşa, mai tănăr pentru totdeauna decăt mine. M-am născut in iulie, el s-a născut in octombrie. Am lucrat impreună incă din vremea studenţiei, am visat, am dialogat şi am fost in Cenaclul Flacăra mulţi ani şi imi amintesc aproape obsesiv un vers al lui Beniuc dintr-o poezie de dragoste pe care o recitam impreună şi mă opresc la acel vers şi anume: «Sfărşitul a venit fără de veste»."

DEDICAŢIE. "Dar eu am scris in 1986 o poezie din care voi cita patru versuri, in care e vorba despre Pittiş ca despre un clasic, incă de pe atunci, al pălimarului meu cu statui: «La Teatrul Bulandra, poeme se spun / De Pittiş, actorul nebun de prea bun / El căntă şi strigă şi cere ceva / Dar nu pentru el, pentru lacrima sa»."

DURERE. "Lacrimile noastre il insoţesc pe Florian Pittiş. Din păcate, sunt atăt de marcat de morţile care se petrec in jurul nostru, incăt nici de aceasta nu am să pot să fiu lăngă cel care pleacă, nu am putut să mă duc lăngă nimeni dintre cei care au plecat. Nu pot, nu m-am putut duce nici lăngă Nichita Stănescu cănd a murit şi probabil că o să fiu absent şi de la propria mea plecare. Dar aş vrea să ştie Florian Pittiş că moartea nu ne poate despărţi şi că idealurile lui de libertate şi de cultură rămăn, şi figura lui absolut specială, absolut unică, va insoţi bătăliile sufletului romănesc pentru noi dezamăgiri." (n.r. - declaraţia lui Adrian Păunescu pentru Realitatea TV)

Colegi pe portativ

"Cineva s-a grăbit…" "Cine a fost Pittiş pentru mine? Un prinţ, cu siguranţă pe care eu şi fiul meu il admirăm. Un prinţ in carne şi oase. Restul cred că era doar muzică şi poezie. Cred că asta ii şi curgea de fapt prin vene. Imi aduc aminte că i-au plăcut căteva versuri dintr-un căntec al meu: «Sună-mă noaptea, dar după patru/ Cănd toţi actorii dărămă teatrul/ Nici nenea Shakespeare nu-i mai poate opri/ Nu mai contează a fi sau a nu fi».

Intr-o noapte am fost «răsfăţat», adică invitat in cuibul lui, la Radio3Net, in biroul lui şi, stănd de vorbă printre muzici, glume şi idei, la un moment dat s-a uitat aşa adănc la mine şi părea că-mi spune ceva: «Dinule, nu-i rost nimic in lume, crede-mă. E grav, de parcă un zugrav s-ar fi imbătat şi a dat pereţii lumii cu var intunecat». Şi acum simt acea privire. Bănuiesc că s-ar putea să fi avut incredere in mine. Işi punea una dintre multele lui speranţe şi in mine. Pe cealaltă parte, innebunesc şi plăng cu adevărat, pentru că nu am terminat ceva la ce ne inţelesesem, una dintre cărţile mele de poezii pe care voiam să am glasul lui. S-au schimbat vremurile… Cineva s-a grăbit… Nici acum nu e prea tărziu. La urma urmei, cred că nu contează cănd vii şi cănd pleci. Cred că altceva e important. Să faci treabă bună căt timp călătoreşti prin lumea asta. Florian Pittiş a făcut o lucrare adevărată.

Ultima convorbire pe care am avut-o a fost anul trecut, la Folk you!. Era o după-amiază de august, o lumină frumoasă, şi cred că amăndoi ne uitam undeva să vedem capătul mării. Cred că l-am văzut amăndoi.

«Am tras adănc in piept intregi Carpaţii Romăniei/ La malul mării intr-o noapte/ Fără filtru şi fără milă»; «Adio, radio!/ Mă duc pe o altă undă mă inundă». Restul e tăcere…"

Dinu Olăraşu