Un surîs în plină vară

O vorbă veche spune că ­succesul are preţul lui. Gabi Luncă l-a plătit prea devreme. A rămas fără mamă la doar 3 ani şi jumătate.

În muzica lău­t­ă­rească orăşe­neas­că este expusă sim­plitatea şi pro­fun­zimea omului nativ, care prin cîntec încearcă să-şi facă au­zite frămîntările şi sim­ţirile sufletului său, de cele mai multe ori nepercepute şi neînţelese de cei ce se cred cultivaţi. O astfel de muzică nu poate fi simţită decît de cei cu sufletul curat şi sensibil. Gabi Luncă face parte din categoria acelor interpreţi cu suflet curat şi iubire de cîntec, de oameni, de viaţă… Repertoriul ei stă mărturie pentru asta. Cunoscuta regină a muzicii lăutăreşti s-a născut într-o familie cu şase copii, în comuna Vărbilău, judeţul Prahova. Cînd avea doar 3 ani şi jumătate, mama ei a murit. A fost crescută de o mamă vitregă care se purta foarte urît cu ea. Talentul muzical l-a moştenit de la tatăl ei, Dumitru Luncă, violonist în cadrul Orchestrei Armatei din Ploieşti.

TRANDAFIRUL ALB. “M-am născut în anul 1938, în luna octombrie, ziua 16, în comuna Vărdilău, judeţul Prahova. Acolo, în centrul comunei trăia fami­lia Luncă. Tatăl meu a fost un om vestit, muzicant. Mu­zicanţii citesc partituri, dar lăutarii cîntă după ureche, după telefonul nostru lău­tăresc, cum îmi place mie să-i spun. La 3 ani şi jumătate mama mea a murit. Nu i-am cunoscut chipul, nu am avut nici măcar o poză. Deşi aveam o vîrstă fragedă, mi-a rămas întipărit în memorie cîte ceva. Ţin minte, era o vară fierbinte şi mama avea un păr lung pe care îl strîngea într-un coc la spate. Am fost şase fraţi, patru fete şi doi băieţi. Cînd s-a întîmplat necazul cu mama, eu mă jucam pe scările casei naşului meu. Am văzut lume multă la mine, am coborît, m-am îndreptat spre casă şi am văzut lumea plîngînd. O vecină care ştia situaţia noastră m-a luat în braţe şi m-a liniştit. La colţul casei noastre era un trandafir alb, mare. Vecina mi-a rupt cîţiva trandafiri de acolo, mi i-a dat în mînuţă şi mi-a spus să-i duc mamei. Mama mea era frumoasă acolo în sicriu, avea o rochiţă de saten alb. I-am aşezat trandafirii lîngă obraz şi sigur că am plîns. A fost dureros”, povesteşte Gabi Luncă.


“La 3 ani şi jumătate, mama mea a murit. Nu i-am cunoscut chipul, nu am avut nici măcar o poză. Deşi aveam o vîrstă fragedă, mi-a ră­mas întipărit în me­mo­rie cîte ceva. Ţin min­te, era o vară fierbinte, şi mama avea un păr lung, pe care îl strîn­gea într-un coc la spate”

Gabi Luncă, interpretă