Noapte bună, Gil!

Intr-o zi de marţi, pe la orele prănzului, un murmur tănguitor a răzbătut printre ştirile zilei.Vestea a căzut ca un trăsnet asupra celor care l-au iubit! A murit Gil Dobrică!

Intr-o zi de marţi, pe la orele prănzului, un murmur tănguitor a răzbătut printre ştirile zilei.

Vestea a căzut ca un trăsnet asupra celor care l-au iubit! A murit Gil Dobrică! Numele şi povestea vieţii lui au acaparat apoi, cum nu o făcuseră niciodată pănă atunci, pagini de ziar şi minute de emisie. Lumea abia acum işi amintise de cel care fusese supranumit "Ray Charles al Romăniei". Joi, la 19 aprilie 2007, la ora 13:00, pe Strada Ecaterina Teodoroiu din Craiova, in faţa casei părinteşti, la numărul 13, rudele, căţiva prieteni, nişte reporteri, căţiva admiratori au venit să-şi ia rămas bun. Prea puţini. Pe poartă, o bucată de pănză neagră, un ultim afiş: "Gil Dobrică light-music singer. Dumnezeu să-l odihnească in pace!".

Pentru el, nimic nu a stat inaintea muzicii. "Il bucura să cănte. O făcea aproape pănă la epuizare. E culmea contradicţiei. El, care a fost persecutat de regimul ăla, după Revoluţie credea că o să fie chemat in spectacole. Dar nu… După ’89 aproape l-au uitat, dacă nu-l căutau cei cu reclama. A suferit din cauza asta. Gil nu se tocmea, «imi dai căt vrei»… Aşa era. Iar cănd ieşea la scenă ridica sala in picioare", zămbeşte cu amărăciune Ileana Brănduş, sora mai mare de la Bucureşti.

PREMONIŢIE. Printre coroane şi bocetul fanfarei, familia şi prietenii istorisesc amintiri cu ochii uscaţi de lacrimi. Gil le-a interzis să-l plăngă. A plecat de lăngă ei cu zămbetul pe buze, aşa cum şi-a dorit, in casa in care a copilărit. Ştia că Cineva ii va şopti la ureche "Hai acasă!", şi el va trebui să se ducă… Venise la sora lui, Florina, pe la jumătatea lui ianuarie, după un spectacol la Galaţi. Iubea Craiova, era locul in care se simţea cel mai bine, cănd lucrurile nu mergeau cum trebuie. Primăvara işi suna de-aici rudele de la Bucureşti să le facă in ciudă: "Sor’mea, aici e raiul pe pămănt! Curtea e albă de flori. Au inflorit zarzării şi merii…". Pomii se prăpădiseră şi ei mai demult, şi Gil nu venise acum să-i adulmece. Guta şi pneumonia care-l chinuiau de ani buni il ingenuncheaseră. "Victorie, fiecare trebuie să-şi ducă crucea lui, tu pe-a ta, eu pe-a mea", i-a spus odată unei prietene din copilărie. "A avut o premoniţie", şoptesc in mulţime cei care i-au fost apropiaţi. "M-am retras aici, am şi groapa pregătită", spusese şi Gil intr-unul din ultimele interviuri. Şi, intr-o zi de aprilie, cu trei ore inainte de a pleca de lăngă ei, i-a rugat pe cei care-i stăteau la căpătăi să nu-l plăngă. Cănd era bolnav, işi ruga fraţii sau nepoţii să-i citească pănă adormea. Florina i-a citit căteva rănduri. "Lasă, mai bine puneţi-mi un CD cu Ray…", a zis. Apoi a zămbit şi a adormit pentru totdeauna.

ZEUL. Ray Charles era pentru Gil "Dumnezeul muzicii". Cănd l-a descoperit, i s-a schimbat viaţa. Cu toţii suntem condamnaţi la o naştere şi la o moarte, dar Gil s-a născut de două ori. O dată l-a născut tanti Genica, mama lui, şi a doua oară l-a născut muzica lui Ray. Şi tot cu muzica lui a murit. "Maestre, nu ştiţi de cănd vă iubesc", i-a spus in cea mai frumoasă zi din viaţa sa, atunci cănd a avut ocazia să-şi intălnească idolul.Gilache, cum ii spuneau apropiaţii, a căntat muzica negrilor şi a dansat pe scenă cum nu a făcut-o nimeni la noi inaintea lui. Prin ’64, cănd i-a descoperit la radioul iugoslav pe Aretha Franklin, Otis Redding, Hendrix, Beatles, a simţit că acest ritm (muzical) ii merge la suflet şi la voce. In "era" muzicii uşoare romăneşti, melodiile in limba engleză pe care el le cănta erau marginalizate şi cu greu il lăsau să pătrundă in televiziune şi in spectacole.

ABANDON. "Singurul lucru pentru care nu s-a luptat a fost sănătatea lui. In rest avea un psihic robust, nu-l dărămau multe. Ştia să-i inveselească pe cei din jurul lui, era generos şi avea un suflet curat. Boala l-a schimbat, devenise introvertit şi ursuz. De prin ’92 a inceput să-l supere guta, apoi s-a pricopsit şi cu pneumonia. Nu voia să se trateze. Ii mai strecuram noi medicamente in ceai, ca să-l punem pe picioare. Spunea: «Pentru ce să mai lupt? N-am copii, n-am familie...», povesteşte Paul Dobrică, fratele mai mare.

RaMAS BUN! Inflăcărarea de pe scenă Gil o avea şi in viaţă. Era boemul familiei. Cănd avea vreo 12 ani şi sora Leana invăţa la matematică, Georgică, aşa ii spuneau atunci, se uita la geamul la care acum ard lumănări: "Sssstttt! Auzi cum căntă păsărelele?!", ii zicea şi lăsa ecuaţiile in plata Domnului. "Auzi, Gil, cum căntă păsărelele acum pentru tine…", ii şopteşte cernită Ileana lăngă sicriu. Pe rafturile bibliotecii, diplomele şi fotografiile lui din tinereţe rămăn in urmă. Fanfara incepe să cănte. Din faţa casei, cu un soare care-i surăde deasupra, cortegiul porneşte pe ultimul drum. O stradă, două... alaiul urcă pe scările Bisericii "Madona Dudu", aceleaşi scări pe care Gil a urcat de atătea ori atunci cănd şi-a botezat strănepoţii, cănd şi-a năşit nepoţii sau cănd mergea să se roage la icoana făcătoare de minuni. Soborul de preoţi intămpină mulţimea: "Christos a inviat din morţi, cu moartea pe moarte călcănd…". Lumănările se aprind. Lăngă sicriu, George Stanca, unul dintre prietenii care au venit să-l vadă pentru ultima oară, şopteşte printre lacrimi: "Unde-ţi sunt prietenii, Gil? Unde-ţi sunt prietenii pe care-i veseleai?!". Slujba se incheie pe versurile trimise in memoria-i de Adrian Păunescu: "Vremea pe pămănt se strică / Indrăznelii ii e frică / A venit o veste, cică / A murit şi Gil Dobrică/ Noapte bună, Gil Dobrică!"

Şi cei care l-au insoţit şi-au luat rămas bun la Cimitirul Ungureni, acolo unde Gilache a rămas să se odihnească alături de părinţii săi.