Corurile

Vuia satul de gla­surile copii­lor. Se cutremurau sfinţii bise­ricii de vocile fe­meilor. Tremurau codrii de gla­surile băr­baţilor. Corurile lui Leşe.

Vuia satul de gla­surile copii­lor. Se cutremurau sfinţii bise­ricii de vocile fe­meilor. Tremurau codrii de gla­surile băr­baţilor. Corurile lui Leşe.

Un sat întreg cînta sub o sin­­gură mî­nă. De la ti­ne­­ri la bă­trîni, locui­to­rii Lăpuşului cîntau în co­ru­ri­le lui Grigore Leşe, pe cînd aces­­ta să fi avut vreo 22 de ani. 

Scăpat de armată, interpretul a devenit profesor într-un sat din Ţara Lăpu­şului, în Lăpuş. Programa îi “sugera” să aibă şi un cor în şcoală, să aibă şi copiii unde cînta. Leşe a vrut mai mult şi s-a pus pe treabă. În doar 6 ani a făcut toate vîrstele satu­lui să cînte! Nu mai era un sat, era tăt o melodie!

CULTURA MUZICALĂ. Grigore Leşe a dorit ca elevii săi, comunitatea în care trăia, să capete o cultură muzicală. “Copiii în sat cîntau muzica satului. Eu i-am luat de acolo şi i-am învăţat să cînte academic. Am făcut cultură muzicală cu ei. La orele de muzică trebuia să solfegieze, să ştie teorie. Trebuia să aibă un auz foarte bun şi o voce foarte bună. Formau un cor academic, cîntau pe voci. Erau şi fete şi băieţi, de pe la clasa a III-a pînă spre clasa a X-a”. Cei ce nu-şi găseau locul aici aveau Corul Necoriştilor. Cor unde făceau pregătiri in­tense şi de unde cei care progresau puteau să treacă în corul academic.

LUMEA CÎNTA. Lăpuşul era un mediu propice pentru dezvoltarea şi afirmarea tînărului Grigore Leşe. Aici putea culege hori, putea să fie un profesor bun pentru elevi, dar şi pentru sat. Corul Bisericii din Baltă şi cel al Bisericii din Dîmb erau alte două proiecte ale lui Leşe. Învăţase femei de toate vîrstele să cînte. Muzica psaltică pe care ele o ştiau deja a căpătat o nouă formă, o nouă valoare. Să vezi cum lăpuşencele cîntă întru mîntuire, întru slava lui Dumnezeu de mai că se cutremurau sfinţii pictaţi... era probabil de-a dreptul magic. Iar Corul Bărbaţilor din Libotin a adus în actualitate o muzică pe cît de dureroasă, pe atît de minu­nată! O muzică ce ne-a însoţit istoria. Cea care vorbeşte de oştenii căzuţi, de imperii, de români asupriţi, de inimi frînte de graniţe nedrepte... de... prea multe necazuri pentru un singur popor. Corurile lui Grigore Leşe au adus prospeţime într-o viaţă ritualizată precum cea a lăpuşenilor. A adus acea muzică de care omul are nevoie pentru a trăi cu sufletul liniştit, împăcat cu sine, cu soarta.

SUCCESE RĂSPLĂTITE ŞI NU PREA. De două ori, Corul de voci egale, acest cor academic a lui Grigore Leşe a obţinut Premiul I la Cîntarea României. Un episod de neuitat, cu o “răsplată”... la fel de... unică. “La Bu­cureşti, diploma ne-a înmînat-o Marin Constantin, de la Madrigal. S-a dat pe Telejur­nal, cum era atunci. Părinţii copiilor şi-au aş­teptat feciorii la primărie. A fost o mare bucurie pentru toată comunitatea. Eu atunci m-am impus în comunitate. Cred că aceste pre­mii reprezintă cea mai mare reuşită a Lă­puşului”. Aşa de mare a fost reuşita încît... “După 5 ani la Lăpuş, mi-au dat postul vacant. Cînd aveam cele mai mari rezultate. La 26-27 de ani, m-am trezit că am postul vacant. Era singurul post vacant din Maramureş. Îi deranjam... prin ca­litate”, povesteşte interpretul. Din ambiţie pentru copii şi oamenii Lăpuşului, Leşe s-a luptat şi a mai rămas un an în sat. Pe urmă a plecat. Misiunea lui în Lăpuş era încheiată. Că s-a ales praful de toate corurile lui... asta chiar nu mai este problema lui Leşe. Punct.

Ucenica Voloş

La concertul aniversar Grigore Leşe 54 (de ani), de la Baia Mare, de anul acesta, în culise a venit o doamnă cu lacrimi în ochi. Cu o fotografie în mînă, ţinută ca o icoană. L-a îmbrăţişat pe Maestrul Leşe şi a plîns mai abitir. Femeia aceasta este Maria Voloş, una dintre “ucenicele” de la corul din Lăpuş. Fotografia este a corului condus de Grigore Leşe. La o cafea, lăpuşanca a depănat amintiri din vremurile fericite ale Corului de Voci Egale. “Aveam vreo 10 ani cînd am ajuns la Cor. Eram la şcoala gene­rală din Lăpuş. Eram foarte mulţi copii la cor. Cîte trei-patru generaţii. Cîntam. Leşe era super. Nici primarul nu era văzut cum era văzut Grigore Leşe. Primarul era doar un nene pe bicicletă. De Sărbători toţi vroiam să-l chemăm pe Grigore Leşe la noi acasă, era cel mai tare!”.