Prietene!

Un caiet de poezii semnate de Oanţă aşteaptă să vadă intr-o zi lumina tiparului.

Un caiet de poezii semnate de Oanţă aşteaptă să vadă intr-o zi lumina tiparului.

Din apartamentul in care a locuit Ioan Luchian Mihalea au fost recuperate, printre altele, caietul de căntece şi cel de poezii scrise de dirijorul Song-ului. Chiar şi creionul chinezesc in dungi negre şi galbene odihneşte, incă aşteptăndu-şi stăpănul care l-a ascuţit ultima dată, intre paginile innobilate de versuri şi portative.

Oanţă ştia să scrie pe limba copiilor. Iată o dovadă: "Căţeluşu’ Şuşu’", din 1987: "Căţeluşu’ Şuşu’/ S-a jucat cu duşu’/ Şi-i e frig, săracul!/ N-a măncat caimacul./ N-a măncat de ciudă/ Fiindcă blana-i udă/ Şi să se usuce/ N-o să mai apuce./ Pănă vine mama/ Nu-i uscată blana./ Oare ce idee/ Poate să ne deie/ Cineva, s-apuce/ Blana să-şi usuce?!/ Dacă ţi-e uşor,/ Bagă-l in cuptor!/ Dar să nu se-nveţe/ Şi să se răsfeţe,/ Fiindcă se prăjeşte/ Căt ai zice «peşte»!/ Vă găndiţi, se pare,/ Că-i o intămplare/ Fără-asemănare!/ Cum să-l bagi pe Şuşu’/ In cuptorul mare?!/ Ce, e de măncare?!".

TULBURaTOR. Printre zecile de poezii pentru copii s-au "rătăcit" şi două poezii mai speciale. Rugăciunea " Să fim tot impreună", scrisă in ianuarie 1985, ne arată un alt Oanţă: "Eu ştiu că mi-ai dat viaţă,/ Că m-ai purtat pe braţe/ Că dis-de-dimineaţă/ Mă sărutai pe faţă,/ Rugăndu-te la soare/ Să crească puiul mare,/ Că seara rugai Luna/ Să mă măngăie-ntruna,/ Ca semnul meu să fie/ Un semn de veşnicie./ La fel mă rog la toate,/ Să-ţi deie sănătate,/ La soare şi la lună,/ Să fim tot impreună...".

PROSCRIS. Cu adevărat tulburătoare este poezia "Eu am murit...": "Eu am murit. Cum? Incă n-aţi aflat/ că de acum eu nu mai sunt pe ştat?/ Şi nu v-a spus vecina de la trei/ Că nu mai vin la mine-n vizită femei?/ Că m-aţi văzut trecănd la păine, e exclus.../ Nu se mănăncă păine acolo unde-s dus./ Sau că eram la coadă, la benzină?!/ Nu cred. Pe drumul ăsta, nu circulă maşină./ Pe stradă spuneţi că m-aţi observat?/ Era-ntuneric şi m-aţi confundat!/ şi cum de nu e in ziare anunţul?/ Iertaţi-mă... e clar.../ credeam că nu e cazul şi-acolo să apar!/ Dar ce?

Vă-nchipuiţi că-mi era greu/ să dau o sută din salariul meu?/ Şi-afar’ de asta, eu sunt un proscris.../ Se pare că... m-am sinucis.../ Căntam, şi-aţi spus că nu e bine/ Şi-a-tunci mi s-a făcut ruşine,/ Dar nu oricum.../ Mi s-a făcut ruşine/ De nu am mai ieşit pe străzi cu tine!/ Prietene, eşti singurul din lume/ ce ştie ultimul meu nume...".