Regina

A preţuit-o şi ajutat-o pănă in ultima clipă. Au fost lucruri in aparenţă minore, dar şi din cele considerate majore, fără ca vreodată să i se pară o povară. Cu şi despre Ioana Radu, a adunat de-a lungul vieţii filmări unicat. Are foarte multe inregistrări a căror valoare sentimentală e nepreţuită.

Ion Dolănescu o numea pe Ioana Radu "Regina lui".In cei peste 20 de ani de prietenie a avut grijă de ea.

A preţuit-o şi ajutat-o pănă in ultima clipă. Au fost lucruri in aparenţă minore, dar şi din cele considerate majore, fără ca vreodată să i se pară o povară. Cu şi despre Ioana Radu, a adunat de-a lungul vieţii filmări unicat. Are foarte multe inregistrări a căror valoare sentimentală e nepreţuită. Cănd a povestit parte din amintirile ce-l leagă de această femeie puternică, cu limbaj pitoresc şi cuceritor, inedit, dar imposibil de redat, vocea ii era incărcată de nostalgie, dragoste şi lumină. Pe alocuri se ghiceau umbre de trădare şi accente de regret.

Ilicit. Povestea acestei strănse prietenii incepe in ’72: "In acea perioadă au murit Maria Lătăreţu şi Aurelia Fătu. Am fost la ambele inmormăntări, acolo a venit şi Ioana Radu. Mergea deja greu cu bastonul şi i-am făcut loc prin mulţime. Cănd am ajuns la maşină, cineva a strigat: «Dolănescule, de ce nu mai cănţi la radio?». Ea l-a intrebat «Tu eşti Dolănescu?». «Da, doamnă, eu sunt», a venit prompt răspunsul lui. «De un an şi jumătate mă judec, sunt innebunit, nu ştiu ce să mai fac. Ştiu că sunteţi in graţiile lui Ceauşescu şi aş vrea să vă rog să mă ajutaţi»".

Din ’71 fusese chemat in procese pentru ilicit. L-a invitat acasă la ea şi a sunat la cabinetul lui Ceauşescu. A doua zi au anunţat-o telefonic să fie la Ceauşescu in 20 de minute, că o aşteaptă. "Cănd povestea ea, in stilul ei inimitabil, trebuia să ai burtă ca să răzi, mai ceva ca la Teatrul Tănase", spune Ion Dolănescu. Cu limbajul ei colorat, ii stătea extraordinar de bine, chiar dacă era mai deocheat, a detaliat intreaga "aventură". Ceauşescu o aştepta şi atunci cănd a intrat s-a ridicat şi Ioana Radu l-a rugat să o aştepte unde era. A intrebat-o cu ce o poate ajuta, de emoţii a mototolit in pumn pachetul de ţigări şi poate şi din cauza asta a indrăznit să ceară voie să fumeze. Ceauşescu i-a dat acordul, deşi a anunţat-o că in acea clădire nu fuma nimeni. Ea a tras un fum şi a spus cu glasul mic: "Am şi eu un protejat talentat, care e frumos ca dumneavoastră. Se numeşte Ion Dolănescu. L-au băgat la ilicit". N-a fost nevoie să zică mai mult, a dat un telefon şi a reglat această problemă, apoi a intrebat-o ce poate face şi pentru ea. S-a hotărăt să-şi cumpere casa din Timpului 13. In zilele care au urmat Ion Dolănescu a fost chemat la ministrul Justiţiei, unde a fost intrebat dacă e convins că n-a greşit. "De la Zavaidoc incoace, toată lumea a greşit, dar n-a plătit nimeni impozit pe talent", a răspuns el. Din ’72 pănă in ’87 a plătit impozit la stat vreo două milioane, pe talent. "Nici nu mai ştiu cum s-a rezolvat. S-a inchis dosarul şi s-a terminat. Am rămas prieten cu Ioana Radu. După două săptămăni de la intălnirea cu Ceauşescu, Regina a venit la mine, s-a aşezat in genunchi, stătea cu măinile ca un copil la rugăciune. Mi-a cerut să-i imprumut 36.000 de lei pentru a-şi cumpăra casa."

I-a dat banii fără să clipească şi nu a aşteptat să-i fie returnaţi. Un alt episod, cănd Ioana Radu a intervenit in favoarea lui Dolănescu a fost atunci cănd au fost interzişi el şi alţi artişti valoroşi de muzică populară. S-a dus atunci la Elena Ceauşescu. Nu a reuşit să o convingă.

Testamentul. In ’87, poate era chiar in luna iulie, a auzit claxonul maşinii Reginei, claxon pe care el il cunoştea prea bine, ca să-l confunde. Ea a intrat in curte, cu un braţ plin de hortensii de la ea din grădină şi i-a zis: "Măi tată, eu măine mă internez. Mă operez. Tu ai avut grijă pănă acum de mine, ţi-am făcut testament pe casa mea", işi aminteşte Ion Dolănescu. Cancerul de săn ii recidivase după 35 de ani. Nu ştia dacă işi va reveni din anestezie. Decizia ei era surprinzătoare, deoarece pănă atunci nici nu fusese pusă această problemă. Din fericire operaţia a reuşit. S-a intămplat ca in ziua respectivă Dolănescu să fie naş la o nuntă. Cu nuntaşii după el, s-a dus la spital să o viziteze şi să o incurajeze. Prietenia şi respectul care ii legau au continuat pănă la Revoluţie. In ’89 s-a cam supărat pe ea, pentru că a strigat de la balcon in Piaţa Constituţiei "Vă salută o golancă!". N-a putut să o ierte şi-a infruntat-o. "I-am spus «Frumos titlu». Mie aşa mi-e felul, eu sunt recunoscător. Chiar dacă am fost luat la ilicit şi am fost interzis. Ea a primit in perioada comunistă pensie de merit de 5.000 de lei, a avut parte de toate onorurile." După acea dispută, prietenia lor a continuat ca şi pănă atunci. N-a existat sărbătoare la care ea să nu fi fost invitată şi tratată cu mare cinste. Cu toate că după acea discuţie Ioana Radu şi-a anulat testamentul prin care ii lăsa casa din Timpului 13, nu i-a spus. A aflat după ce ea a murit. Era la Craiova, intr-un turneu cu fiul său, cănd a primit un telefon de la Maria Bărau, care i-a spus: "Vezi că ţi-a murit Regina". Ion Dolănescu a contramandat tot şi a venit de urgenţă la Bucureşti. Nu cu mult inainte se intorsese din Australia, de unde i-a adus Reginei sale trei rochii "extraordinar de frumoase. Numa’ paiete". Cu una din aceste rochii a imbrăcat-o pentru ultimul drum. Atunci a aflat şi că ea ii anulase testamentul pentru casă.

Artista. Ion Dolănescu spune despre Ioana Radu că a fost de trei ori artistă. "A fost o mare motociclistă, neintrecută la concursuri, mereu prima. Ca ea nu mai căntă nimeni romanţele. Goblenurile acestea pe care le am de la ea, mari, valoroase, desăvărşite." Cu măndrie arată unul dintre ele, migălit in anii ’62, ’63.

"A cusut la el doi ani, scrie cu puncte cusute pe spate anul. Unul singur valora atunci mai mult decăt o Dacie, cosea cu două rănduri de ochelari. A fost de trei ori artistă...", aşa i-a rămas Regina lui in amintire.

Dintre perlele care Impodobesc sufletul

"Filmam Cu Ion Popescu Gopo cănd l-am cunoscut pe Henry Mălineanu, inegalabilul nostru compozitor. El compusese pentru «Harap-Alb», ce-l jucam eu, melodia «E de necrezut ce se-ntămplă cu x». Intr-o zi mi-a spus: «Ai ascultat-o pe minunata Ioana Radu căntănd romanţele mele «Am inceput să-mbătrănesc" şi «Nu se poate»?». Mi le-a dăruit pe o casetă audio şi-am rămas atăt de impresionat de vocea profundă, unică, de interpretarea simplă, dar atăt de emoţionantă a acestei mari artiste, incănt nu-mi doream decăt să o intălnesc, s-o cunosc. Neaşteptat, s-a ivit prilejul in casa lui Ion Dolănescu, unde fusesem invitat impreună cu Nadia Comăneci. Doamne, ce intălnire! Cătă modestie, cătă nobleţe, cătă distincţie, cătă francheţe, cătă dragoste pentru cei din jur! Timid, am rugat-o să cănte. Ce s-a intămplat? Ne-a vrăjit cu glasul ei fără egal in lumea muzicală romănească. I-am sărutat măna, am sărutat-o pe obraji şi ea m-a măngăiat. Pot uita vreodată şansa, bucuria pe care am avut-o fiindu-mi aproape? Ea a fost şi-a rămas una din perlele care-mi impodobesc sufletul".

(Florin Piersic)

Micul Prieten

Ioana Radu ţinea foarte mult la Ionuţ Dolănescu. L-a inscris la şcoala de muzică, il invăţa prostioare, iar atunci cănd a crescut şi a primit prima maşina de la tatăl lui i-a spus: "Ţine minte! Ai două prietene, să nu te uiţi după gagici pe stradă! Cănd eşti la volan, ai două prietene: frăna şi acceleraţia!!!". Ionuţ Dolănescu işi aminteşte de vremea copilăriei: "Ea m-a inscris la Şcoala de Muzică, din Principatele Unite. Eu de micuţ căntam acasă, mă reproduceam artistic pe scenă (n.r. - scena din salon, in casa lui Ion Dolănescu). Era prietenă cu directoarea şcolii, doamna Lavinia Coman. Am venit in faţa unei comisii de profesori şi unul dintre ei m-a intrebat dacă ştiu să cănt un căntec. Eu m-am uitat uşor in spate şi-am intrebat «Dar orchestră, aveţi?»". Micul Ionuţ spunea multe lucruri trăsnite: "La o petrecere de-a tatălui meu, mă ţinea in braţe şi m-a intrebat «Spune-i tu lu’ mamati ce vrei să te faci cănd o să fii mare?» «Ceauşescu, doamnă!» Mi-a zis: «Du-te mă... tu, băiat de lăutar, vrei să te faci şef de stat». Atunci spre deliciul musafirilor, am injurat-o, foarte tare. Aveam vreo 4-5 ani. La vreo 3 zile după acest eveniment, cănd a sunat mama Erji mi-a spus «Se poate, măi Ionuţ, să-i spui lu’ mamati aşa ceva? E suparată pe tine». Eu am răspuns «Ce vreţi doamnă, am şi eu nervii mei!»", işi aminteşte Ionuţ Dolănescu.