Cap de afiş

Cu talentul său, felul de a fi şi de a munci, cu generozitatea sa şi cu respect pentru ceilalţi, i-a cucerit pe toţi.

Încă din adoles­cen­ţă Ion Dolănescu a bătut la uşa muzi­cii populare. Interpreta Florentina Vlad îşi aminteşte: “Un copil frumos a venit înainte de un spectacol la cabina unde eram cu Maria Tănase şi ne-a zis: «Nu vă supăraţi, vreau şi eu un autograf de la doamna Maria Tă­nase!». Ion Dolănescu a in­trat, Maria Tănase l-a mă­surat cu privirea şi i-a spus «Mulţumesc, puştiule!», în­tre­bându-l şi dacă îi place mu­zica populară. El a răs­puns imediat: «Da, cânt şi eu!». A cântat chiar o strofă, după care Maria Tănase mi-a cerut să îl duc sus, unde l-am rugat pe maestrul George Botez, în numele Mariei Tă­nase, să îl asculte cum cân­tă”. Impresionat de me­lo­die şi de talentul său, l-a pus să cânte piesa în concertul din acea seară. “Era îmbră­cat cu pantaloni albi, cămaşă frumoasă. El a deschis con­certul. A fost primit superb. Ma­ria Tănase mi-a făcut cu ochiul şi mi-a spus că am descoperit un geniu, iar lui i-a cerut să îşi facă bagajele să vină trei zile cu noi în turneu”, ne-a spus Florentina Vlad. Vocea lui caldă, dicţia perfectă, o interpretare şi o frazare, nemai­po­menite, i-au adus numai succes, astfel încât “ai fi zis că cine ştie ce şcoală sau cine ştie ce maes­tru l-a învăţat”. La un mo­ment dat a devenit cap de afiş pentru frumuseţea gla­su­lui. Când a plecat în ar­mată, Florentina Vlad l-a con­dus la gară, iar Dolănescu i-a cerut să vorbească pentru el, să dea o probă pentru An­samblul “Ciocârlia”. A dat audiţie, iar Victor Predescu l-a plăcut. De aici a urmat as­cendenţa lui.

GENEROZITATE. “N-a supărat pe nimeni, n-a jignit pe nimeni, iar scena era sfântă pentru el, ridicând sălile arhipline în picioare. Toţi îi cereau autografe, grupuri de fete, de frumuseţi, aşteptau să-i dăruiască flori pe scenă, de nu mai avea unde să le pună. Îi port cea mai frumoasă şi deosebită amintire, fiind cu toţi colegii de-o amabilitate rar întâlnită, de o corectitudine supremă şi respect deosebit faţă de cei mai în vârstă. Este un adevărat «Luceafăr al folclorului». A avut şi în jurul lui colege care l-au adorat pentru felul şi comportamentul lui faţă de toată lumea. Şi în America se vorbea despre el, după luni de zile. Vocea lui îi aducea pe oameni la concerte, alţii veneau cu mâncare puntru el, cu crenguţe de brad, cu flori. Un coleg minunat, desăvârşit. În turnee era vârful vârfurilor”, încheie Florentina Vlad.

“Condamnat” la bisuri

Fiind invitaţi la un spectacol la Teatrul de Vară “23 august”, Alexandru Lulescu şi Nicu Constantin formau o echipă de comici şi nu auzi­seră încă de Ion Dolănescu. Cei doi trebuiau să intre primii pe scenă, ca să se poată întoarce la teatrul la care erau angajaţi. Tânărul Ion Dolănescu începuse deja să cânte când cei doi au ajuns. Programul lui de scenă s-a întins de la zece minute, cât trebuia să dureze, până la două ore, publicul cerându-i numeroase bisuri. “N-am mai putut să intrăm şi n-am mai luat nici un ban”, povesteşte amuzat Alexandru Lulescu.

“Fenomenul” numit Dolănescu

Alexandru Lulescu şi Ion Dolănescu au rămas de atunci prieteni. “Am mers cu el la nişte spectacole de-ale lui, ba chiar şi la nunţi sau botezuri, la ţară. Atunci am înţeles că aveam de-a face cu un «fenomen», un mare nume şi o mare valoare artistică.” La un teatru de vară din Roşiori de Vede s-a petrecut una din întâmplările pe care Alexandru Lulescu şi le aminteşte cu mare plăcere: “Acolo a apărut în faţa lui Ion Dolănescu un cioban desculţ, cu o putinică de brânză şi cu un copil de mână. A venit în faţa lui Ion şi i-a zis fiului: «Uite, bă, ăsta e dânsul!». Copilul a întrebat: «Şi ăştia doi cine sunt?», arătând spre Alexandru Lulescu şi colegul său. «Aaa, nişte comici», a răspuns ciobanul”. În seara respectivă s-a adunat multă lume, oamenii erau atât înăuntru, cât şi în afară, iar impresarul, “şmecher mare”, s-a dus să-i taxeze chiar şi pe cei care stăteau afară. “Pentru cei care erau la ferestre, biletul costa cinci lei, iar pentru cei care nu prea auzeau – trei lei. Plăteau numai ca să-i lase să asculte. A avut spectacole mari, seri senzaţionale.”

Cu uşile mereu deschise

Un suflet generos, în casa căruia oricine este bine venit. “La un chef mare a lăsat uşile deschise, la propriu. Ploua şi a lăsat ghetele pe hol, dar cineva i le-a furat. Miliţianul a venit cu ghetele înapoi, prinzând hoţul în scurtă vreme. Uşa era deschisă pentru toţi, la propriu şi la figurat. El spunea că e prieten şi cu duşmanii. Are un suflet nobil, darnic, curat, fără răutăţi. Nu dormea, ci muncea şi crea”, conchide Alexandru Lulescu.