x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editie de colectie Leonard Cohen Meditaţia, taina vieţii

Meditaţia, taina vieţii

de Radu Popa    |    15 Sep 2008   •   00:00

Adept al religiei Zen din 1970 şi călugăr budist din 1996, Cohen a fost botezat Jikan (“Tăcutul”).

Adept al religiei Zen din 1970 şi călugăr budist din 1996, Cohen a fost botezat Jikan (“Tăcutul”).


Potrivit ziarului canadian Montreal Mirror, Leonard Cohen, ras în cap şi purtînd o rasă de culoare neagră, a fost hirotonisit oficial călugăr budist la 9 august 1996, la “Mount Baldy Zen Center”, în Munţii San Gabriel, la 65 km depărtare de Los Angeles. El a fost botezat potrivit preceptelor Dharma cu numele Jikan (“Tăcutul”). Retras în cadrul Centrului în 1994, el a petrecut acolo o perioadă de cinci ani. Locaşul era un loc de reculegere pentru membrii comunităţii Joshu Sasaki Roshi Rinzai Zen. Leonard a amintit deseori despre mentorul său spiritual, Joshu Sasaki, un călugăr de 92 de ani din Japonia, cunoscut pentru viaţa austeră pe care o ducea, potrivit perceptelor Rinzai Zen. Prietenia lor dura din 1973, Cohen fiind adesea bucătarul, şoferul sau prietenul de pahar al celui cu care obişnuia să schimbe doar cîteva cuvinte.

 
UNIVERS SF. Camera lui Leonard, o chilie de cîţiva metri pătraţi, uimea prin modestie. În faţa intrării, un preş de culoare neagră îi întîmpina pe puţinii vizitatori. În interior se aflau un pat simplu, o oglindă micuţă şi un tablou ce înfăţişa cîţiva căţei jucăuşi deasupra căruia era inscripţionată urarea “Toţi prietenii sînt bineveniţi!”. Pe un scrin foarte simplu se găsea un menorah, un sfeşnic cu şapte braţe folosit în templele din Ierusalim. Cohen descria locul respectiv ca pe “călătorie”, spunînd că acela care intra pătrundea într-un univers SF ce părea fără început şi fără sfîrşit. Rasa sa de culoare neagră era atîrnată într-un cuier cu ace de siguranţă. Noaptea, el obişnuia să-şi conducă puţinii vizitatori pe un drum abrupt, printre pini înalţi, spre o cameră goală, unde le indica poziţia în care trebuiau să doarmă. Cea mai importantă parte a corpului, unde se aflau picioarele, trebuia acoperită, restul trupului putînd rămîne dezvelit.

 
RITUAL NOCTURN. Musafirii puteau observa, în sezonul hibernal, în întunericul nopţii, peste 30 de călugări îmbrăcaţi în negru aflaţi la sfîrşitul “retragerii de iarnă” sau “rohatsu”. Ei stăteau nemişcaţi, în poziţie de drepţi, timp de şapte zile neîntrerupt, la fiecare 40 de minute fiindu-le permisă abandonarea poziţiei “Zazen” pentru necesităţi fiziologice în pădurea din apropiere. Dar mulţi foloseau chiar şi aceste pauze pentru a medita neîntrerupt, înconjurînd tăcuţi, în şir indian, un pin înalt aflat în mijlocul pădurii. La ora 2:00 noaptea, erau rostite “incantaţiile de dimineaţă”, cînd timp de o jumătate de oră, în bătaia ritmată a robelor, recitau pe de rost, în limba japoneză, cele 24 de pagini ale Cărţii Sfinte.

 
EXPERIENŢA. Sasaki s-a numărat printre punctele de reper ale vieţii lui Cohen, alături de fiul lui, Adam, şi de fiica sa, Lorca. El nu a ezitat să-l însoţească pe călugărul japonez în călătoriile sale în centrele Zen din întreaga lume. În fiecare lună, Leonard se “autopedepseşte” printr-o izolare totală, timp de o săptămînă, 24 de ore pe zi, şi nu face nimic altceva decît să mediteze în poziţia Zazen. Cînd se afla la Centrul Zen, Cohen îşi petrecea restul timpului curăţînd zăpada, măturînd podelele sau muncind în bucătărie. Ulterior, el se lăuda deseori cu diplomele de calificare în meserii precum cea de chelner, taxator de autobuz sau bucătar, obţinute în urma experienţei acumulate la Centru. Muzicianul recunoaşte că ritualurile erau destinate să-i sperie pe practicanţi. Dar el e convins că aceştia aveau doar de cîştigat de pe urma fricii, singurul sentiment ce putea să-i aducă rapid şi eficient într-o anumită stare de transă.

 
“Oamenii spun că muzica mea este prea grea sau prea obscură, iar eu nu am dorit niciodată să fie grea sau obscură. Am scris ceea ce simţeam, fiind cît se poate de sincer, şi sînt încîntat atunci cînd oamenii se recunosc în piesele mele”
Leonard Cohen

 
“Nu vreau să dau impresia că sînt un mare muzician, dar sînt cum mult mai bun faţă de felul în care sînt descris de multă vreme. Există oameni care susţin că nu ştiu decît trei acorduri, cînd, în realitate, eu cunosc cinci”
Leonard Cohen

 

Schimbarea, un afrodiziac

“Ne-am adunat în jurul unui om foarte bătrîn, care poate trăi mai mult decît noi sau poate muri mîine. De aceea, trebuie să ne rugăm mereu. Toţi cei de aici se roagă cu pasiune. Roshi cunoaşte modul meu de viaţă şi nu doreşte să mă schimb. El ştie că sînt o «Persoană Internaţională» şi mă acceptă cu toate păcatele mele: egoism, mînie, ambiţie. Într-o zi, Roshi mi-a spus că, îmbătrînind, devii tot mai singur şi ai nevoie de o dragoste tot mai profundă. Pentru un om bătrîn, singur şi profund, schimbarea poate fi singurul afrodiziac de care are nevoie.”

 

Potopul biblic ce a şters graniţele dintre oameni

Membrii familiei lui Cohen, care provin din evrei polonezi şi lituanieni, susţin că sînt descendenţii lui Aaron, fratele lui Moise. Originea iudaică poate fi o explicaţie pentru influenţa religiei în viaţa şi muzica sa: “Simt că sîntem singuri. Ne confruntăm cu o slăbiciune şi cred că nici literatura şi nici muzica nu ne pot ajuta să ieşim din criză. Din punctul meu de vedere, ne aflăm în toiul unui potop de proporţii biblice. Acesta ne afectează atît în exterior, cît şi în interior, ultima componentă putînd avea urmări catastrofale. Potopul biblic abătut asupra noastră are o intensitate atît de mare, încît văd fiecare om «sărind» în propria sa «barcă» pentru a se salva de apele învolburate ce au şters toate graniţele şi ne-au răpit ce aveam mai de preţ. Mi se pare de-a dreptul o nebunie că oamenii se descriu încă drept «liberali» sau «conservatori». Cred că religia  reprezintă cel mai profund şi voluptuos mod de a ne petrece viaţa. Singura sărbătoare a existenţei noastre o reprezintă activitatea religioasă. Cu excepţia momentelor cînd faci dragoste. Cînd eşti tînăr, hormonii «îşi cer drepturile»“.

 

Durerea ca o stare de spirit

În Zendo (“Sala de meditaţie”), toate dispar: nume, trecut, carieră.
Nu realizezi dacă o femeie este frumoasă sau urîtă. Dacă un bărbat miroase într-un anumit fel sau nu. Indiferent lîngă cine stai, nu poţi vedea decît durerea sa. Şi tot timpul cît stai acolo, poţi simţi doar durerea. Uneori, aceasta dispare, pentru a reapărea ulterior. Şi nu te poţi gîndi la nimic altceva în afară de durere. Şi, desigur, poţi percepe foarte bine şi durerea interioară.

×
Subiecte în articol: cohen sînt