Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Unii vor privi chiorăş, alţii imi vor da dreptate citind argumentul. Pentru că toată lumea, după ce l-a auzit pe el căntănd aria pucciniană Nessun Dorma, din Turandot, o intonează-n gănd, la duş sau zămbind vreunei amintiriâ¦
De ce toată lumea l-a iubit pe Pavarotti? De ce e cel mai popular de la Caruso incoace?
Unii vor privi chiorăş, alţii imi vor da dreptate citind argumentul. Pentru că toată lumea, după ce l-a auzit pe el căntănd aria pucciniană Nessun Dorma, din Turandot, o intonează-n gănd, la duş sau zămbind vreunei amintiri⦠A fost, ca nimeni altul, Rodolfo, din Boema, nu avea rival in interpretarea repertoriului de belcanto, pentru care era născut, nici in căntecul napoletan. A ajuns la public pe drumul cel mai greu de străbătut: cel al inimii. Era la fel de bun interpretănd Verdi, Massenet, Bellini, Donizetti⦠Fundamentaliştii să spună ce-or vrea⦠O dată cu el dispare un mod de a inţelege arta lirică. "Au existat tenori şi a existat Pavarotti", a spus regizorul Franco Zeffirelli cănd a aflat că Big Luciano nu mai e.
DE LA REGGIO EMILIA LA MET. Aria lui Rodolfo ii era foarte dragă lui Pavarotti. Poate şi pentru că a insemnat debutul său, pe scena sălii de operă Reggio Emilia, la 28 aprilie 1961. A interpretat-o din nou, doi ani mai tărziu, la Covent Garden, apoi la Scala (1965), la San Francisco (1967), la Metropolitan (Met), in 1968⦠Au urmat, intr-un carusel inimaginabil, in care publicul il voia pe Pavarotti, zeci de ani in care rolurile s-au imbogăţit de fiecare dată cu alte nuanţe ale interpretării. O singură constantă peste timp: faptul că nu-şi permitea să fie decăt cel mai bun! Tot in anul debutului a fost Ducele, in Rigoletto, la Carpi. Intrepretează acelaşi rol in 1963, la Palermo, apoi la Scala (1965) şi la Covent Garden (1971). Tot un Verdi, de astă dată, Traviata. Şi un rol drag, Alfredo, interpretat la Belgrad, la Scala, Covent Garden, Metropolitan. Eduardo, din Lucia di Lamermoor deţine un record in materie de longevitate. Incepănd cu Amsterdam (1963), trecănd prin San Francisco, Met, Chicago şi la Scala (1983), a fost rolul care i-a adus mare faimă. Cariera continuă cu roluri memorabile, interpretate in paralel cu mari turnee, concerte şi inregistrări: Pinketon, din Madame Butterfly (Puccini), Idamante, din Idomeneo, de Mozart, Elino, din La Sonnambula, de Bellini, Nemorino, din Elixirul dragostei, de Donizetti, Tonio, din Fiica regimentului, de Donizetti, Don Carlo, din Don Carlo, de Verdi, Des Grieux, din Manon de Massenet, Ricardo, din Bal mascat, de Verdi, Rodolfo, din Luisa Miller, de Verdi, Manrico, din Trubadurul, de Verdi, Calaf, din Turandot, de Puccini, Cavaradossi, din Tosca, de Puccini, Canio, din Paiaţe, de Leoncavallo⦠Cine le mai ştie numărul? Ce n-am da să-l (mai) vedem o singură dată pe o scenă?
SPOVEDANIA UNUI TENOR. Cănd intrebi o aşa-zisă vedetă din orice domeniu al showbiz-ului care-i rolul său preferat, in mod normal, dă ochii peste cap şi-ţi spune, cu o intonaţie gravă, ceva de genul: "Toate rolurile! Sunt ca şi copiii mei⦠n-aş putea s-aleg vreodatăâ¦". Numai că Luciano era un om simplu, sincer. Adevărat profesionist. Şi tocmai de aceea, o adevărată vedetă. Aşa se face că a făcut un podium pe ierarhia personală a rolurilor, aşa cum reiese din volumul "Pavarotti - Lumea mea", scris de el insuşi şi de William Wright, apărut in 1999, la Editura Erc Press. "Trei dintre rolurile mele preferate, pe care le-am interpretat in diferite săli de concert din lume, sunt cele din Boema, din Bal mascat şi din Elixirul dragostei. Imi plac acestea trei din diferite motive, fiecare inseamnă ceva anume pentru mine. Boema este insă opera mea de suflet. Cu ea am debutat⦠Bal mascat e o operă strălucită. Am spus mereu că dacă mi s-ar permite să cănt o singură operă pentru tot restul vieţii, aceasta ar fi cea din Bal mascat. Iubesc "Elixirul dragostei", fiindcă mă văd pe mine in rolul personajului tenor, Nemorino. E un băiat simplu, de la ţară, la fel ca mine, dar are multă inteligenţă nativă. De asemenea, aria din actul II, "Una furtiva lacrima", este una dintre cele mai frumoase arii pentru un tenor".
OMAGIU PRINŢESEI INIMILOR. In aceeaşi carte, Pavarotti evocă un moment emoţionant. Cel al intălnirii cu Prinţesa Diana, la un concert din Hyde Park, in 1991. Era o vreme potrivnică pentru un concert in aer liber, ploua cu găleata. Dar pentru profesionişti, asta nu reprezenta un motiv de amănare a spectacolului, care urma să fie transmis in direct de televiziune. Lumea s-a aşezat, cuminte, pe scaune, şi-a deschis umbrelele şi concertul a inceput. In primul rănd, Pavarotti i-a remarcat pe Prinţul şi pe Prinţesa de Wales. A observat că Lady D era tristă. Dar nu din cauza ploii. Şi nici pentru că a fost nevoită să-şi străngă umbrela, la fel cum a făcut oricare dintre spectatori. Pavarotti ştia că Prinţul Charles şi Diana au probleme de cuplu şi s-a găndit să-i insenineze seara Prinţesei Inimilor, pe care o admira. I-a dedicat Dianei aria "Donna non vidi mai" (N-am văzut nicicănd o femeie ca aceasta), din Manon Lescaut, de Puccini. "Cred că-n seara aceea am făcut-o fericită. In cortul din spatele scenei, mi-a spus că dedicaţia aceea fusese unul dintre cele mai frumoase lucruri care i se intămplaseră vreodată", işi amintea Pavarotti.
CĂNTA AŞA CUM RESPIRA. E aşa de simplu să fii sincer! Să-i spui cuiva că te face fericit! Iar Big Luciano avea acest dar: să facă daruri, iar şi iar, cu vocea sa de aur. Numiţi acest talent cum poftiţi: acute senzaţionale, nuanţe celeste, inimitabilă forţă de comunicare a emoţiilor, flexibilitate infinită, farmec inefabil. Da, Pavarotti avea căte ceva din toate astea. Şi mai avea ceva, dincolo de imensul har cu care a fost dăruit. Pavarotti a fost un artist inegalabil, capabil să-l facă şi pe cel mai sceptic critic al său să se indrăgostească de el. Să fi fost carisma datorită căreia topea şi cele mai ingheţate inimi sau uşurinţa de a cănta aşa cum respira?
"In fiecare zi imi reamintesc tot ce mi s-a dăruit şi căt sunt de norocos. Intotdeauna ii mulţumesc Lui Dumnezeu pentru incă o stagiune, pentru incă un concert, pentru incă o interpretare"
Luciano Pavarotti.tenor
"Cu toată durerea şi tristeţea de care am avut parte, la fel ca oricine altcineva, fericirea atărnă mult mai greu in balanţă decăt tristeţea. Nimic din ceea ce mi s-a intămplat nu m-a făcut morocănos. Imi iubesc viaţa, aşa cum e ea!"
Luciano Pavarotti,tenor
