Pe aripile Margaretei

N-a avut o voce performantă, in sensul tehnic al cuvăntului. S-ar zice, aşadar, că Margareta Păslaru n-a fost cine ştie ce căntăreaţă. Nimeni insă nu indrăzneşte să se facă de răs cu o asemenea afirmaţie.

N-a avut o voce performantă, in sensul tehnic al cuvăntului. N-a avut un ambitus de trei octave, cum se laudă unii că l-ar avea. S-ar zice, aşadar, că Margareta Păslaru n-a fost cine ştie ce căntăreaţă. Nimeni insă nu indrăzneşte să se facă de răs cu o asemenea afirmaţie. Personalitatea vocii Margaretei Păslaru o plasează, in pofida oricărui verdict didactic, in răndul marilor voci pe care le-a avut muzica uşoară romănească. Carisma vocală a artistei n-are nevoie de demonstraţii. Are puterea unei axiome. Margareta Păslaru n-a fost doar o voce. Şi nu a fost doar o artistă. Şi-a subordonat vocaţia unei dimensiuni superioare: caritatea sau omenia. A făcut-o şi o face cu dezinvoltură, aşa cum au făcut-o, pe vremuri, mari personalităţi feminine din istoria sublimă a Romăniei: Regina Maria, Ecaterina Teodoroiu, Martha Bibescu, Maria Tănase. Aşa cum au făcut-o riscăndu-şi viaţa in fiecare clipă extraordinarele femei din Escadrila Albă, salvatoarele răniţilor de pe front in al doilea război mondial. Cam aceasta ar fi categoria umană in care faptele o plasează pe Margareta Păslaru. Şi mai există un aspect care-i completează personalitatea: işi iubeşte ţara. A plecat din Romănia de urăţenia unui regim şi s-a intors să-i dăruiască tot ce a adunat in exil. Pentru ea Romănia este cum era Tara pentru Scarlet din "Pe aripile văntului". De aici, din Romănia, rădăcinile ei şi-au tras energia cu care a putut să supravieţuiască, rămănănd ea insăşi. Nu a fost şi nu este un om perfect, dar ceea ce face acum o defineşte in ceea ce a avut şi are ea esenţial. Adică, aşa cum spune latinul, "finit coronat opus" ("sfărşitul incoronează opera").