Cenzura

Melodia "Sus în deal" a fost lan­sată spre sfîr­şi­tul anului 1986, dar a stîrnit co­mentarii, iar cîntecul a fost interzis un an şi jumătate. 

Melodia "Sus în deal" a fost lan­sată spre sfîr­şi­tul anului 1986, dar a stîrnit co­mentarii, iar cîntecul a fost interzis un an şi jumătate.  

În timp ce îi ur­mă­rea din spatele cor­ti­nei pe Ştefan Hru­şcă şi pe Va­si­le Şei­caru care se bu­cu­rau de un ma­re suc­ces, Mihai Constanti­nescu se gîndea să compună o nouă piesă. Şi n-a stat prea mult pe gînduri. S-a născut şla­gărul "Sus în deal e-o casă". "A avut şi imens succes, dar şi ne­fericirea că fiind la final de Epocă de aur, începuseră unii să mă cheme şi să mă întrebe: «Măi, tovarăşe Constanti­nescu! Când ai scris textul ăsta, Sus în deal e o casă şi acolo-i mân­dra mea? Cine? Tovarăşa Elena Ceauşescu? De ce sus în deal, unde se construieşte Casa Poporului, unde e to­va­răşa?» Şi eu le spuneam: «Oa­meni buni, nici nu m-am gîn­dit! Eu am fost la ţară la nişte prieteni, iar casa lor era situa­tă chiar de unde începea dea­lul, iar puţin mai sus, în vîrful dea­lului, într-o căsuţă, trăia o femeie. Nu ştiu dacă dormea în picioare... dar atît de mică se vedea casa. Era vorba despre o femeie singură care muncea şi îşi vedea de treaba ei, dar imaginea aia, cu dealul frumos, verde şi cu căsuţa făcută din lemn m-a inspirat şi... am scris textul»".  

Interpretul ne-a mărturi­sit că i-au plăcut cîntecele len­te, cu mesaj. Tot în 1986 a scris o melodie, inspirat tot de călătoriile la ţară. "Aşa am scris «Mă întorc iar în sat», o melodie care a avut foarte mult succes. Şi a venit o lege care a spus: «Aţi venit prea mulţi în Bucureşti, acum, îna­poi, la ţară!» şi a fost o undă de in­terpretare că şi Mihai Cons­tan­tinescu s-a apucat să scrie astfel de melodii. Dar n-avea nici o legătură cu legea respectivă", spune artistul.  

TELEFOANELE. In­vitaţiile la recepţiile de "gra­dul 0" de la familia Ceau­şescu nu puteau fi refuzate. In­dife­rent că era vorba de­spre un re­velion sau de o altă petrecere, un refuz se sol­da cu in­ter­dicţia de a cînta. "Cine şi-a pus întrebarea de ce un interpret cîntă anumite cîntece pentru simplul motiv că asta era? Sau se pri­meau telefoane: «Alo? To­va­răşul Constantinescu? Sîn­teţi che­mat de la cel mai înalt ni­vel. Dacă nu vă prezentaţi, sînteţi suspendat şase luni şi vi se ia atestatul.» Şi asta însemna că, practic, şase luni nu aveai voie să cînţi. Noi n-am avut nici o soluţie, voiai, bine, dacă nu, pa! Ţin minte că o dată eram la mare şi am fost sunat eu, dar şi Olimpia Panciu şi Mircea Baniciu. Olim­pia n-a mers, Baniciu n-a mers şi au fost suspendaţi şase luni. Iar eu am ve­nit la Bucureşti şi am făcut o mare criză de inimă, pentru că aveam nişte nervi...! N-am mai apucat să ajung, şi m-am trezit la spital. Eu nu cred că lucrurile astea ve­neau de la cel mai înalt nivel, ci veneau de la nişte oameni care mureau de frică... din ministerul care primea ordine şi, mai departe, îţi dădeau ordinul aşa. Asta a fost. Ei ne chemau să cîntăm gratis, cu transport din par­tea noastră. Dacă spui lucru­rile astea, spui lucruri care au fost. Cine erau cei băgaţi la înaintare? Artiştii. Pentru că noi eram ultima verigă care trebuia să executăm. Nu te întreba cineva dacă vrei sau nu?! Dacă ne-am fi născut un­deva în altă lume, fără dis­cuţie că ar fi fost altfel. Nu­mai că România era într-un cerc închis", mai spune artistul.

Spectacol perfect

O perioadă foarte frumoasă, de care Mihai Constantinescu îşi aminteşte cu plăcere, este cea a anilor ’70-’80. "Sînt multe persoane care au păstrat acest trio Ma­rius, Olimpia şi Mihai foarte bine şi viu în memorie şi tot timpul lumea îmi aminteşte cît de frumoase erau emisiunile cu ei. Erau nişte emisiuni la care se muncea cu atîta dra­goste, se stătea şi noaptea în televiziune. Zile întregi stăteam la filmare, se făcea totul foarte bine şi foarte profesional. Trebuie menţionaţi şi oamenii, echipele de băieţi care erau cameramanii, erau oamenii din regia de montaj unde se lucra foarte serios. Se lucra cu Alexandru Bocăneţ, cu Titus Munteanu, care se ocupa de problemele muzicale ale acestor emisiuni. Stăteam de vorbă, ne întîlneam, discutam, ne antrenam ce şi cum facem. Lucrurile ieşeau perfect. Şi de asta au rămas în mintea şi în amintirea oamenilor şi nu le pot uita. Marius scria muzica, Olimpia era «groaznic» de talentată, eu eram printre ei – spune interpretul rîzînd – mai făceam şi eu cîte un cîntec, voiam să mai cînt altă piesă, a fost o îmbinare perfectă şi cu mare strădanie şi dorinţă, dacă s-ar putea spune eram chiar campioni. Am fost campioni în perioada aceea, campioni incontestabili. Aveam emisiuni de revelion sau altele decît cele cu trio-ul, totul se făcea cu balet, cu costume, cu un scenariu perfect, nimic nu se făcea la voia întîmplării".