Învăţător de colinde

De "învăţătorul de colinde", cum îi plăcea să-i spună regretatul nostru prieten, poetul George Ţărnea, mă leagă multe amintiri excepţionale...

Când ne-am cunoscut... "Doamne tineri mai eram"... Un tinerel director la Casa de Cultură din Sighetul Marmaţiei, ambiţios şi cu multe iniţiative, organizam tot felul de activităţi la care erau prezenţi numeroşi tineri talentaţi. Deschisesem în cadrul instituţiei şi primul "Club al tineretului", frecventat de lumea bună a oraşului.

Ştefan era elev la Liceul Pedagogic (o prestigioasă instituţie de învăţământ, cu dascăli excepţionali), dar şi elev la Şcoala Populară de Artă la clasa de... contrabas (după câte îmi amintesc şi pentru motivul că era mai înalt). Elevii sigheteni, mai ales cei de la Liceul Pedagogic, aveau o bogată activitate artistică: orchestră, cor, teatru, dansuri, cei mai buni erau selecţionaţi în formaţiile reprezentative ale oraşului (ca de exemplu în orchestra simfonică).

Între anii 1971 şi 1976, în Sighetul Marmaţiei se crease un curent de muzică folk. De fapt erau mai multe formaţii muzicale (în ciuda faptului că instrumentele nu erau performante). La una dintre manifestări, elevul Ştefan Hruşcă a cântat acompaniat de o chitară împrumutată de la şcoală. Am fost impresionaţi, aşa că Ştefan va fi prezent la cele mai importante spectacole sau cenacluri de muzică şi poezie. Încă elev fiind a început să compună muzică.

Îmi amintesc cu plăcere că i-am împrumutat două volume de poezii: "Zumbe" de Gheorghe Chivu şi "Poezii" de M. Eminescu, urmând să pună pe muzică versurile ce le va alege (mai păstrez cărţile). A mai pus pe muzică versurile unui poet local, Ioan Tomoioagă, versuri despre Maramureş, a ieşit un cântec care multă vreme a fost un fel de imn local (multe dintre spectacolele festive ale vremii le deschideam cu acest cântec). Mai târziu, muzica a folosit-o pe versurile lui Adrian Păunescu. Poate o să-l surprindă pe Ştefan, dar sunt sigheteni care mai cântă... "Maramureş sfânt...".

CHITARA
La toamnă vom ajunge la cea de-a 36-a ediţie a Festivalului de poezie de la Sighetul Marmaţiei (devenit între timp festival internaţional). Primele ediţii aveau trei secţiuni: creaţie-poezie, interpretare-poezie, muzică folk. Intuiţi că Ştefan a câştigat premiul I.

Pentru că Ştefan nu avea o chitară a lui, tot timpul trebuia să ceară împrumut de la una din instituţiile de cultură (de multe ori a trebuit să intervin chiar eu), am hotărât să-i acordăm ca premiu (premiile erau numai în obiecte) o chitară. Aşa că l-am chemat pe Ştefan la magazinul de instrumente muzicale "Doina" din oraş şi am cumpărat cea mai scumpă chitară pe care am găsit-o atunci. Într-un interviu la Radio Sighet, Ştefan mi-a mărturisit anul trecut că mai păstrează chitara în Canada.

E o amintire cu multe semnificaţii. Ştefan s-a afirmat în anii de după terminarea liceului (a fost învăţător la Borşa), devenind o adevărată vedetă locală. În urma legăturilor pe care le aveam cu redactorii de la emisiunile pentru tineret de la TVR, i-am propus lui Beti Mondanos şi Luminiţei Suciu să realizeze o emisiune cu Ştefan Hruşcă. Din cauza vremii ploioase, filmările s-au făcut în secţia de etnografie a Muzeului Maramureşean. Prestaţia lui a fost foarte bine primită şi au urmat alte filmări şi înregistrări.

Cenaclul Flacăra era "la mare căutare", aşa că Adrian Păunescu l-a "racolat" şi pe Ştefan Hruşcă în 1981, acesta fiind momentul confirmării definitive a artistului.

DATINI

Ştefan nu a uitat niciodată că este de neam nobil din Ieudul Maramureşului şi a devenit un ambasador al cântecului, cu rădăcinile în "marginea de ţară... dulcea mea povară".
Anii au trecut, Ştefan a parcurs o carieră artistică excepţională. În repertoriul său a pus accent pe colindele maramureşene şi a început o serie de turnee anuale - în preajma Crăciunului - de mare succes. Primul concert de colinde l-a susţinut la Opera Română din Bucureşti.

La acest spectacol, Ştefan a invitat Ansamblul "Voinicelul" al Casei de copii din Sighetul Marmaţiei (unde eram director de câţiva ani). Au fost momente emoţionante, întâlnirea cu părinţii în plin spectacol după ce a interpretat "Rugă pentru părinţi". Spectacolul a fost prezentat de poetul George Ţărnea. La cabină l-a vizitat, printre mulţi admiratori şi prieteni, Angela Similea. Ar părea un lucru obişnuit, dar pentru noi, care am colaborat în câteva spectacole cu Angela, una dintre cele mai mari voci ale muzicii uşoare româneşti, întâlnirea a fost un semn de preţuire şi de recunoaştere a valorii marelui artist Ştefan Hruşcă şi a folclorului maramureşean.

În următorii ani, la turneele de Crăciun, Ştefan a invitat tot "artişti" de la casa de copii. Gestul a fost unul nobil, şi a demonstrat, în contextul în care instituţiile de ocrotire erau prezentate negative în întreaga lume, că România are copii minunaţi. Am păstrat legătura, şi în alte trei turnee am colaborat cu Ştefan, aducând în spectacol Ansamblul "Dor Românesc", alcătuit din tineri dansatori şi solişti care au adus în scenă obiceiuri şi datini de iarnă din Maramureş.

La ediţia a 40-a a Festivalului datinilor de iarnă de la Sighetul Marmaţiei, "Marmaţia 2008", în calitate de director de festival, l-am invitat pe Ştefan Hruşcă. A răspuns cu plăcere şi a susţinut un recital la care s-au adunat, a treia zi de Crăciun, vreo zece mii de maramureşeni.

Ştefan este iubit acasă, în Maramureş, şi pretutindeni. Colindele lui se aud în toate oraşele României. Mai circulă şi o glumă: "Feciorii nu mai colindă ei, se duc cu casetofonul şi-l pun pe Hruşcă să colinde", e un semn al popularităţii de care se bucură, şi timpul va hotări, peste ani poate că va fi asimilat tezaurului folclorului românesc!

Ştefan este un om minunat, a demonstrat-o de-a lungul anilor, părinţii lui i-au dat o educaţie aleasă, nu a uitat nicicând că este fiu al Maramureşului, dar mai ales nu a uitat vorbele vechiului proverb maramurşean: "A fi domn nu-i de mirare! /A fi om îi lucru mare!".