Căldura de acasă

Prima întrebare vine uşor... “Cum v-aţi cunoscut?” Răspunsul nu s-a lăsat aşteptat: “L-am cunoscut pe când eram în liceu”, spune doamna Georgeta Mihăilescu-Brăila...

În spatele fiecărui bărbat puternic se ascunde o femeie puternică.

Prima întrebare vine uşor... “Cum v-aţi cunoscut?” Răspunsul nu s-a lăsat aşteptat: “L-am cunoscut pe când eram în liceu”, spune doamna Georgeta Mihăilescu-Brăila. “El făcea teatru de amatori. În acea echipă era şi sora mea mai mare. Ei, şi într-o zi a trebuit să-i aduc o pereche de pantofi şi-n loc să nimeresc în cabina ei, am nimerit în cabina lui. Pe urmă sora mea mi-a povestit cum că el tot îi spunea că o fetiţă frumoasă, care avea candoare şi puritate, a intrat în cabina lui şi tare şi-ar dori s-o mai vadă. Sora mea nici măcar nu ştia că e vorba despre mine şi râdea de el. Dar destinul lucra şi el, aşa că într-o după-amiază însorită, pe strada mare veneau de sus sora mea, cumnatul meu şi el, Brăila, şi din jos, eu, de la şcoală. El zice: «Uite, ea este!». Iar sora mea: «E sora mea, las-o în pace, e fată cuminte şi deja e cerută-n căsătorie. O să se mărite». Eu aveam 18 ani, dar arătam de 14 ani. Nu umblam cu băieţi, se punea accent mult pe cuminţenie, dar eram foarte curtată în acelaşi timp”.

PE SUB TEI. “A-nceput să mă conducă zilnic spre casă. Drumul de la şcoală spre casă era destul de lung. Eu credeam că era o întâmplare şi vorbind vrute şi nevrute am aflat că era îndrăgostit de mine. Eu aveam opt cereri în căsătorie şi l-am ales pe el. Ştiţi de ce? Din cauză că el a spus câteva cuvinte când m-a cerut în căsătorie «să nu cumva să ai zestre». Asta mi-a declanşat interesul. Din 1947 ne-am tot plimbat pe sub tei şi castani şi apoi ne-am căsătorit, după trei ani, în 1950. Actele le-am depus la 1 aprilie şi el râdea de mine că m-a păcălit. Avea un mare respect pentru familie”, a încheiat Georgeta Mihăilescu-Brăila.

GLUME, GLUME… Florin ­Mihăi­lescu-Brăila, fiul marelui actor, a căutat prin aminti­ri­le sale şi ne-a dăruit una la care ţine mult. “Prin 1979 sau 1980, un prieten de fami­lie, un anume domn Noldi, s-a mutat în casă nouă. Aşa că s-a gândit să facă o inaugurare la care i-a in­vi­tat şi pe ai mei. Tata avea spectacol şi nu pu­tea merge la ora fixată. Aşa că pe mama au luat-o nişte prieteni, iar tata urma să vină mai târ­ziu. Când a ajuns acolo, mama m-a sunat pe mi­ne la telefon şi mi-a dat adresa. Tata, după ce s-a terminat spectacolul, m-a su­nat să afle adresa. Eu i-am dat adresa şi apoi a ieşit în faţa teatrului să ia un taxi. Cum stă­tea el aşa şi nu ve­nea nimic, numai ce opreş­te lângă el o maşină de Miliţie. «Bună seara, maestre!» «Bună seara, bă­ieţi!» «Da’ ce faceţi aici, maestre?» «Aştept un taxi.» «Dar unde mergeţi?» «Păi, în strada cu­tare.» «Hai, că vă ducem noi.» Când au ajuns aco­lo se făcuse deja vreo 11:00. Se dă tata jos şi când să intre la fe­reas­tră, la parter, o doamnă în vârstă. «Bună sea­ra, maestre! Dar ce căutaţi pe aici?» «Săru’ mâ­na. Am venit la domnul Nol­di. Că soţia mea e la dânsul şi am venit şi eu.» «Cine?» «Domnul Noldi.» «N-am auzit.» «Păi, s-a mutat de curând, acum vreo săp­tă­mâ­nă.» «Nu, domnul Brăila, nu s-a mutat nimeni aici.» «Cum, doamnă, la etajul cutare, la apar­ta­­men­tul cutare.» «Nu, domnul Brăila, acolo stă fa­milia Icsulescu.» «Nu e aici strada cutare, nu­mărul cutare?» «Ba da, dar nu stă aici nimeni cu numele Noldi. Stau aici de 30 de ani, ştiu tot ce mişcă în blocul ăsta.» «Ia uite, să vezi că do­bitocul ăla a scris adresa gre­şit.» åla fiind eu. Se întoarce spre miliţieni: «Măi, băieţi, mă du­ceţi până acasă?». S-a suit în maşină şi l-au dus acasă. Acasă s-a culcat. Ma­ma a venit pe la 4:00, 5:00 dimineaţa. Au adus-o prietenii noştri cu ­taxiul. S-a dus şi ea şi s-a culcat. S-au văzut pe la 11:00, 12:00… Ma­ma i-a spus: «Ce ai făcut, măi, de ce nu ai ve­nit?». «Dacă fi-tu a notat greşit adresa…» «Care e adresa?» S-a dus tata, a adus hârtiuţa. «Uite stra­da cutare, numărul cu­tare.» «Asta e adresa. Asta era.» Acum, ca la ci­ne­­matograf, mutăm cadrul. Doamna respectivă se întâlneşte cu dom­nul Noldi. Zice: «Domnul Nol­di, a venit asea­ră domnul Brăila cu Miliţia. Zi­cea că soţia lui e la dvs. Dar eu i-am spus că nu locuiţi aici».”

“Soţia mea a fost o Doamnă de treabă. A ştiut… ce-a ştiut. M-a condus, m-a călăuzit în viaţă. M-a şi criticat.  Asta a fost partea bună. De rău nu poate fi vorba să spun ceva, nu? Ha-ha-ha!”

ultimul interviu dat de Ştefan Mihăilescu-Brăila lui Eugen Atanasiu pentru postul tv SOTI, 1993

“Era un pesimist notoriu. Îl apuca disperarea din orice. Şi atunci, din intuiţie, instinct, dragoste sau Dumnezeu ştie din ce, mi s-a născut gândul unei terapii. Cum îl vedeam în starea asta îi spuneam: «Ştefan, ştii ce? Hai să râdem o jumătate de oră». Era ca o întrecere”

Georgeta Mihăilescu-Brăila