x close

Olteanul absolut

0
Autor: Miron Manega 12 Oct 2008 - 00:00

Când a apărut a doua Ediţie de Colecţie Tudor Gheorghe, făceam observaţia că este singurul artist în viaţă căruia i s-au dedicat două asemenea ediţii. Iată că i-o dedicăm şi pe a treia, la pachet cu un CD cuprinzând o selecţie de 20 de melodii din albumele Petrecerea cu taraf I şi II.



Când a apărut a doua Ediţie de Colecţie Tudor Gheorghe, făceam observaţia că este singurul artist în viaţă căruia i s-au dedicat două asemenea ediţii. Iată că i-o dedicăm şi pe a treia, la pachet cu un CD cuprinzând o selecţie de 20 de melodii din albumele Petrecerea cu taraf I şi II. N-am vrea să fim patetici, dar uite că suntem. Şi dacă suntem – ce? Şi de ce să nu ne lăsăm copleşiţi de muzica şi personalitatea lui Tudor Gheorghe, dacă şi el s-a lăsat copleşit de limba, muzica şi cultura română? "Îl iubesc pe Alecsandri până la identificare fizică" – ne spunea într-un interviu. Este ciudată această afecţiune a olteanului pentru un moldovean. N-o fi găsit el vreun compatriot prin Dolj, Gorj, Olt, Vâlcea, Mehedinţi sau chiar Argeş (că e colea, peste Olt) cu care să se identifice? Mai nou se identifică, aud, cu unul Don Quijote, tocmai de prin La Mancha, departe de Podari... O fi având şi asta vreun tâlc, cine ştie? Păi, dacă Petre Ţuţea zicea despre Vlad Ţepeş că e voievodul absolut ("Dormeai cu punga de galbeni sub cap şi ţi-era frică să nu ţi-o furi singur"), o fi şi Tudor Gheorghe vreun "absolut" din ăsta. Olteanul absolut, poate! Că nu degeaba îl vrea lumea şi nu se supără pe el că e oltean. Iar la urma urmelor La Mancha nici nu-i aşa de departe de Podari... Că d-aia – nu ştiu care zicea – ăştia doi, Neica Tudor şi Don Quijote, ar fi neamuri... Şi uite că aproape am răspuns la întrebarea: de ce a treia Ediţie de Colecţie Tudor Gheorghe? A fost un răspuns cu întrebarea la urmă...

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Afisari: 2604
Serviciul de email marketing furnizat de